Simona Halep, detalii despre cea mai grea perioadă din cariera sa: ”Am continuat să lupt, nu m-am predat”
În februarie 2025 a decis să se retragă, dar nu a uitat nici acum cea mai grea perioadă din cariera sa. Invitată la un eveniment care a avut loc la Poznan, Polonia, Simona Halep a oferit detalii unice. A discutat despre momentul care a marcat-o complet.
Simona Halep, despre cea mai neagră perioadă din tenis
A dat lovitura în tenis după ce a adunat premii importante și a urcat pe prima poziție în clasamentul WTA. Simona Halep (34 ani) a continuat să fie un nume notabil în sport. Semnează contracte de imagine pe bandă rulantă. În urmă cu puțin timp a anunțat că a început un parteneriat cu o companie aeriană din România.
O duce de minune în sectorul financiar, însă nu poate trece cu vederea o perioadă nefastă. E vorba de cea în care a stat departe de pasiunea sa. Într-un interviu care s-a desfășurat pe parcursul Impact CEE, fosta tenismenă a făcut mai multe dezvăluiri. A spus cum a simțit cea mai neagră situație din activitatea profesională. Mai exact, s-a referit la cazul de dopaj care i-a adus suspendarea din circuit.
Totul a început în toamna lui 2022, în timpul US Open. Atunci a ieșit pozitivă la Roxadustat. Aceasta e o substanță care se folosește în cazul adulților pentru a trata simptomele anemiei cauzate de insuficiența renală cronică. Se comercializează sub denumirea Evrenzo, fiind autorizat de Agenția Europeană a Medicamentului în iulie 2021.
„Vreau ca lumea să rămână din experiența mea cu faptul că, într-o perioadă dificilă a vieții mele, am continuat să lupt, nu m-am predat. Știam în proporție de 100% că nu am făcut nimic rău, am curajul și determinarea de a continua până la final, inclusiv trecând peste multe obstacole și momente foarte complicate.
Literalmente, orice lucru i se poate întâmpla oricui. Sincer vorbind, până în acel moment, am crezut mereu, mai presus de orice, în latura bună a vieții. Și dintr-o dată am învățat că poți păți lucruri rele și când nu ai făcut nimic incorect”, a explicat Simona Halep, pentru Eurosport Spania.
Lecția învățată de Simona Halep
Fostul lider mondial susține că incertitudinea a fost cea care nu i-a dat deloc pace. A simțit asta în special din punct de vedere emoțional. Simona Halep nu a fost pusă la zid de admiratori. Cu toate acestea, a ales să se stabilească perioada respectivă în Emiratele Unite Arabe. În plus, se simte mai apropiată de Dubai decât de București.
„Am învățat că, mai presus de orice, indiferent de provocarea din fața ta, ai nevoie de răbdare, încredere și forță ca să poți lupta pentru tine și pentru adevăr. Cred cu adevărat că orice situație dificilă are o soluție, mai devreme sau mai târziu, mai ales când știi în adâncul sufletului că ești o persoană cinstită și ești sigură de cine ești și de ceea ce ai făcut.
Când, în sinea ta, știi că nu ai făcut nimic rău intenționat, dar nu poți controla cât timp va dura până se vor lămuri lucrurile, este foarte dificil. Desigur, faptul că totul s-a petrecut într-un mod atât de public a complicat și mai mult situația, dar am avut norocul să am în jur oameni buni care mă cunoșteau cu adevărat, iar asta m-a ajutat enorm”, a completat Simona Halep.
”Când am revenit în circuit am simțit multă empatie”
„Cei care mă cunosc, care au stat aproape de mine pe parcursul carierei mele și știu care este respectul meu pentru acest sport, au înțeles cine sunt eu, ca om. Apoi când am revenit în circuit, am simțit multă simpatie și empatie din partea oamenilor din tenis.
Jucătoarele, dar și oameni din staff-ul WTA, care mă știu de aproape 20 de ani, mi-au demonstrat că nu s-au îndoit de mine. Și, sincer, unul dintre momentele în care m-am simțit cel mai ușurat a fost atunci când o instanță independentă a confirmat că nu luasem nimic în mod intenționat.
În acel moment, nu mai era doar cuvântul meu, ci era ceva stabilit oficial în scris. Asta a însemnat foarte mult pentru mine”, a încheiat ea,”, a încheiat Simona Halep, mai arată sursa menționată anterior.
