Proaspătul campion din Premier League, pe lista lui Cristi Chivu! Inter a renunțat la coechipierul lui Radu Drăgușin
Inter este în căutarea unui nou portar în această vară, deoarece titularul din acest sezon, Yann Sommer, va părăsi echipa după ce îi va expira contractul la finalul stagiunii. Inițial, s-a vorbit despre coechipierul lui Radu Drăgușin de la Tottenham, Guglielmo Vicario, însă echipa lui Cristi Chivu (45 de ani) s-ar fi reorientat, iar noua „țintă” ar fi portarul lui Arsenal, Kepa Arrizabalaga (31 de ani).
Inter îl dorește pe Kepa. Care este planul echipei lui Cristi Chivu
După despărțirea de Yann Sommer, Cristi Chivu i-ar putea oferi șansa spaniolului Josep Martinez de a evolua ca titular, iar în acest caz „nerazzurrii” doresc un portar cu experiență pentru a avea o alternativă în lot. Varianta la care se gândesc cei din conducerea clubului este spaniolul Kepa, care în acest sezon a fost rezerva lui David Raya la Arsenal.
„Kepa are o contribuție oriunde joacă. Atâta timp cât echipa este una de top: Chelsea, Real Madrid, Arsenal. Și, poate, într-un viitor nu prea îndepărtat, Inter. Pentru că planul pentru următorul portar al lui Inter – după plecarea lui Sommer – s-a schimbat. Cel puțin în acest moment, sosirea lui Guglielmo Vicario de la Tottenham e în așteptare, dacă nu chiar complet ratată. Asta a dus la promovarea lui Josep Martinez în primul 11.
Fostul jucător al lui Genoa a arătat încredere, siguranță și, în general, că merită mai multe oportunități ca titular. Inter este de acord, dar în acest moment intenționează să adauge un alt jucător de calibru, capabil să atingă același nivel. Iar caracteristicile trebuie să fie foarte specifice: mai presus de toate, experiență și încredere”, au notat cei de la Gazzetta dello Sport. Interul lui Cristi Chivu ar urma să primească un buget spectaculos de transferuri în această vară.
Kepa, palmares fabulos
Kepa este în continuare cel mai scump portar din istoria fotbalului, fiind achiziționat de Chelsea cu 80 de milioane de euro de la Athletic Bilbao în 2018. Ibericul nu a confirmat în totalitate la Londra însă, fiind rezerva lui Edouard Mendy în 2021, când echipa a cucerit UEFA Champions League. În 2023, portarul a fost împrumutat la Real Madrid, care l-a adus după accidentarea suferită de Thibaut Courtois.
După o perioadă în care a evoluat ca titular, spaniolul s-a accidentat la rândul său, iar între buturi a evoluat Andriy Lunin, cu care Kepa a alternat după revenirea pe gazon. Portarul și-a trecut în cont din nou UEFA Champions League, dar și un titlu în La Liga. În 2024, Chelsea l-a împrumutat din nou, de această dată la Bournemouth, iar în vara anului trecut a fost cedat definitiv la Arsenal pentru 5 milioane de lire sterline.
În mare măsură, Kepa a fost rezerva conaționalului său, David Raya, însă a cucerit un nou trofeu major, titlul în Premier League, pe care Arsenal și l-a asigurat după remiza de marți dintre Manchester City și Bournemouth. Cel mai probabil, portarul va urmări de pe bancă finala Champions League de pe 30 mai, în care Arsenal o va întâlni pe PSG la Budapesta.
