MM Stoica le taie elanul oltenilor: „Hegemonia Universității Craiova? Mai vedem!” Înțepături pentru Dinamo și Rapid: „FCSB e numai una”
România are o nouă campioană după triumful Universității Craiova în acest sezon. MM Stoica a vorbit despre performanța oltenilor, dar și despre rivalele bucureștene, Dinamo și Rapid. Ce a spus oficialul FCSB-ului despre lupta la titlu în stagiunea viitoare, dar și cum și-a ironizat adversarii.
MM Stoica, acid la adresa campioanei Craiovei. Ce a spus despre rivalele Dinamo și Rapid
Universitatea Craiova a câștigat titlul de campioană după 35 de ani în urma succesului cu 5-0 acasă cu U Cluj, în penultima etapă din play-off. MM Stoica a spus motivul pentru care nu i-a felicitat pe olteni. Ulterior, MM a recunoscut că și-a dorit din inimă ca titlul să nu ajungă la rivalele Dinamo și Rapid. „Mulți m-au întrebat de ce nu i-am felicitat. Eu nu am genul ăsta de abordare, să felicit oamenii, pentru că nu țin minte să ne fi felicitat cineva pe noi. Și atunci de ce să fac un gest fals? Nu mi-a păsat cine câștigă campionatul. Dacă aș fi fost să aleg eu cine să nu ia campionatul, aș fi tras două din ele din urmă, Dinamo și Rapid. N-aș fi vrut să ia campionatul. Bucuria pe plan local nu mă deranjează. În ziua de azi se vorbește de cine este antrenor la noi”.
MM Stoica nu crede în hegemonia Universității Craiova. Ce a spus despre sezonul următor
MM Stoica a mai spus că FCSB, întărită prin transferuri inspirate, poate redeveni favorită la titlu sezonul viitor. El nu crede că Universitatea Craiova, mai ales dacă va juca mult timp în cupele europene, se va mai putea impune. „Noi avem câțiva jucători foarte buni. Dacă noi vom completa lotul și vom avea inspirație când vom alege jucătorii care vor veni, fără să avem probleme atât de mari cum am avut cu accidentările acum… Posibil iar să avem cea mai mică cotă la casele de pariuri la câștigarea campionatului, adică să fim favoriți. Ok, toată lumea spune că începe hegemonia Craiovei. Rămâne de văzut, pentru că Universitatea Craiova va fi în Europa. Și a fost și anul trecut. Și în momentul când se strâng meciurile… Noi am jucat 36 de meciuri în Europa în doi ani. Nu-i ușor. Chiar nu-i ușor.
Dar rămâne de văzut. Îmi doresc Universitatea Craiova și Universitatea Cluj și CFR Cluj să meargă cât mai mult în Europa, să aibă cât mai multe meciuri. Și nu sunt ipocrit să spun că pentru fotbal românesc Nu, pe mine mă interesează doar FCSB. Nu mă interesează coeficientul, al nostru e bun. Pe mine mă interesează să aibă oamenii meciuri, să fie epuizați adversarii”.
MM Stoica a râs de rivale după ce nu au reușit să aibă audiența pe care FCSB a avut-o în play-out
Echipa lui Gigi Becali a devansat derby-urile de titlu din SuperLiga în acest sezon, chiar dacă a participat în play-out. Chiar și de Paște, microbiștii români au preferat să vadă FCSB. MM Stoica a râs de rivalele echipei sale, mărturisind totuși că nu se aștepta la un asemenea scenariu din punct de vedere al audiențelor.
„Pentru noi a fost un exercițiu pentru că, să ai cifre mai bune cu Metaloglobus în play-out decât Rapid cu Dinamo în play-off, aia chiar că nu mă așteptam. Parafrazând o melodie veche, FCSB e numai una!”, a concluzionat MM Stoica la MM la FANATIK.
MM Stoica, urare plină de venin pentru rivalele din SuperLiga
