June 7, 2026

Sportica

Stiri sportive la minut

Top 3 momente din cariera lui Andrei Cristea. Nu doar Valencia sau minunea de la Liberec i-au rămas în suflet

Top 3 momente din cariera lui Andrei Cristea. Nu doar Valencia sau minunea de la Liberec i-au rămas în suflet

Andrei Cristea (42 de ani) rămâne unul dintre cei mai prolifici atacanți români din ultimele două decenii. Invitat la FANATIK DINAMO, antrenorul de la Concordia Chiajna a dezvăluit care sunt top 3 momente din cariera lui, pe lângă remontada cu Valencia și „minunea de la Liberec”.

Cele mai tari momente din cariera lui Andrei Cristea

Andrei Cristea a avut o carieră deosebită. A jucat la granzii Steaua și Dinamo, a îmbrăcat tricoul echipei naționale, a fost golgheterul SuperLigii și a evoluat în străinătate. Fostul atacant a fost pe teren la două dintre cele mai importante momente din istoria recentă a fotbalului românesc: remontada Stelei cu Valencia și „minunea” lui Dinamo de la Liberec.

„Dacă ar fi să faci un top 3, să nu le punem în ordine, ar fi minunea de la Liberec, remontada cu Valencia…”, a inițiat discuția jurnalistul FANATIK Cristi Coste. „Titlul de golgheter cu Dinamo, care îmi aduce o satisfacție deosebită. Meciul 400 în prima ligă. Au fost multe.

Debutul la echipa națională, debutul în prima ligă. Țin minte că am ajuns acasă și nu îmi venea să mai dau jos apărătoarele. Așa de fericit eram. Mai ales că l-am schimbat pe Cursaru, care era un idol. Era golgheterul campionatului. A fost un moment extraordinar. Repede am ajuns la Steaua, repede am confirmat. Nu am avut nevoie de timp. Apoi Timișoara, cu investiții foarte mari. Iar Dinamo e perioada care m-a maturizat și unde eu am devenit alt jucător”, a declarat Andrei Cristea, în exclusiviate la FANATIK DINAMO. 

CV-ul lui Andrei Cristea

În România, Andrei Cristea a jucat la FCM Bacău, Steaua, Poli Timișoara, Poli Iași, Dinamo, FC Brașov, Universitatea Craiova și CS Mioveni. În străinătate, fostul atacant a evoluat la Karlsruher, Qabala, Salernitana și Martina. La prima reprezentativă a României, Cristea a bifat 10 selecții. În perioada petrecută la Dinamo a ieșit golgehterul campionatului, în sezonul 2009-2010, cu 16 reușite. Are în palmares două trofee, titlurile cu Steaua din 2005 și 2006.

MINUNEA DE LA LIBEREC, in TOP 3 CELE MAI IMPORTANTE momente din viata lui Andrei Cristea. DEZVALUIRI