June 7, 2026

Sportica

Stiri sportive la minut

Locuințe mai ieftine pentru tineri. Ce prevede proiectul aflat pe agenda Parlamentului

Locuințe mai ieftine pentru tineri. Ce prevede proiectul aflat pe agenda Parlamentului

Printre excepțiile de la cota standard de TVA, de 21%, aflate în vigoare, se află și cea pentru locuințele noi, care este acum de 9%. Însă nivelul redus al taxării va fi menținut doar până la data de 31 iulie 2026, după care se va trece la cota standard, ceea ce va avea ca efect o scumpire apreciabilă a apartamentelor sau caselor.

Condițiile pe care trebuie să le îndeplinească cumpărătorul

Pentru a compensa din efectele eliminării acestei excepții, un grup de parlamentari ai USR au depus la Senat un proiect de lege care vizează menținerea unei cote reduse de TVA de care să beneficieze persoanele tinere, astfel încât acestea să aibă acces la locuințe la un preț rezonabil. Astfel, aceștia vor avea o cotă de TVA de 11%, însă cu respectarea mai multor condiții.

Primul set de condiții vizează cumpărătorul care nu trebuie să fi împlinit 35 de ani la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare, iar clădirea pe care o achiziționează, cu totul cu terenul pe care este construită, are destinația exclusivă de locuință. Cumpărătorul nu deține și nu a mai deținut în proprietate sau coproprietate cu soțul ori soția dreptul de proprietate asupra unei locuințe, cu excepția următoarelor situații:

a) deținerea unei cote-părți dintr-un imobil cu destinația de locuință, dobândită prin moștenire;
b) deținerea, în proprietate exclusivă sau în coproprietate cu soțul ori soția, a unei locuințe cu o suprafață utilă de maximum 50 m², dobândită prin alt mod decât cumpărare.

De asemenea, cumpărătorul trebuie să completeze o declarație pe proprie răspundere în care să-și asume că nu va vinde locuința în primii cinci ani de la achiziție, cerința fiind menită să blocheze speculațiile imobiliare cu locuințe achiziționate la o cotă preferențială de TVA. Ca măsură suplimentară de siguranță, se înființează „Registrul achizițiilor de locuințe cu cotă redusă de TVA”, în care notarii vor trebuie să înscrie toate tranzacțiile de acest tip și să verifice în registru dacă un cumpărător nu a mai beneficiat de cotă redusă de TVA.

O compensație pentru egalizarea TVA la locuințe de la 1 august

Al doilea set de condiții vizează imobilul tranzacționat. Astfel, acesta trebuie să aibă exclusiv destinația de locuință, să nu fi făcut anterior obiectul unei livrări pentru care s-a aplicat cotă redusă de TVA, să aibă o suprafață utilă de cel mult 150 m² și să aibă prețul vânzării de cel mult 945.000 de lei la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare, cele din urmă două condiții fiind menite să excludă segmentul locuințelor de lux din această facilitate.

În următoarele două luni va mai mai funcționa o facilitate existentă care prevede o cotă de TVA de 9%, pentru locuințele noi, fără să existe însă un criteriu legat de vârsta cumpărătorului. Potrivit prevederilor aflate încă în vigoare, locuințele trebuie să aibă o suprafață utilă de maximum 120 m², iar valoarea totală a lor să nu depășească 600.000 de lei.

Inițiatorii proiectului depus la Senat vor, în esență, ca o reducere a TVA să funcționeze și după data de 31 iulie, însă numai pentru tinerii care își achiziționează o primă locuință. „Dobândirea unei locuințe reprezintă un moment de stabilizare în viața unei persoane tinere. Aceasta facilitează întemeierea unei familii, asumarea unui parcurs profesional pe termen lung, participarea la viața comunității și consolidarea sentimentului de apartenență”, se spune în expunerea de motive.

De asemenea, semnatarii proiectului arată că proiectul lor nu reprezintă o cheltuială pentru stat, ci menținerea unor bani în economia privată, iar acest lucru va favoriza investițiile în piața imobiliară din România, ceea ce va avea efect multiplicator în economie.