Primul jucător care pleacă de la Universitatea Craiova după câștigarea titlului. Exclusiv
Primul jucător care pleacă de la Universitatea Craiova după câștigarea titlului. Exclusiv
Oltenii au așteptat timp de 35 de ani un nou titlu în Cetatea Băniei, iar bucuria de la final a fost una de nedescris. Urmează o vară în care se vor face calcule pentru stagiunea următoare și prezența în cupele europene. Schimbările la nivelul lotului nu vor fi multe, dar se știe deja numele unui jucător care va pleca de la Universitatea Craiova.
Ce jucător se pregătește de plecarea de la Universitatea Craiova
În ciuda faptului că oamenii din conducerea clubului își doresc să păstreze intact lotul cu care s-a atins performanța câștigării titlului și a Cupei României, este inevitabil să nu existe ceva schimbări.
Din informațiile obținute de FANATIK, primul jucător care va pleca de la Universitatea Craiova în această vară va fi Vasile Mogoș (33 ani). Fundașul se află la final de contract și își dorește să se întoarcă în Italia, acolo unde are familia.
Venit în februarie 2025, după aventura de la CFR Cluj, fotbalistul născut la Vaslui și crescut în Italia, s-a integrat imediat la formația ”alb-albastră”. O fire extrem de veselă, Mogoș a devenit imediat îndrăgit în vestiar pentru felul său de a fi.
Deși nu a fost un titular de drept la Universitatea Craiova, el s-a dovedit un excelent jucător de lot și un om bun de vestiar. Însă, în ciuda momentelor frumoase petrecute la Craiova, dorul de familie este foarte mare și Vasile Mogoș își dorește să se întoarcă în Italia pentru a fi aproape de ei.
Gesturile impresionante făcute de jucătorul Craiovei
Chiar dacă a venit la Universitatea Craiova doar de un an și trei luni, Vasile Mogoș s-a atașat foarte mult de echipă și de oraș. În plus, aici el a reușit cele mai mari performanțe din carieră, titlul și Cupa României, singurele sale trofee.
Bucuria sa pentru reușitele avute în tricoul ”alb-albastru” s-au văzut de fiecare dată la finalul meciurilor. După succesul din finala Cupei României cu U Cluj, el s-a dus și l-a luat în brațe pe portarul Laurențiu Popescu, cel care a adus practic trofeul prin parada avută la lovitura de departajare executată de Iulian Cristea.
Mogoș a făcut un gest fantastic și la sărbătoarea titlului din SuperLiga. În fața Peluzei Nord Craiova, el l-a luat în cârcă pe căpitanul Nicușor Bancu într-un gest prin care a recunoscut importanța acestuia în performanța echipei.

Și chiar dacă nu este un oltean get-beget, Mogoș a fost adoptat imediat pentru că a adus tot timpul zâmbetul în rândul colegilor. La sărbătoarea de pe teren el a fost one-man-show. Și-a vopsit părul în alb, a cântat și a dansat, dând practic tonul distracției.

Ce jucător mai vrea să plece de la Craiova
Un alt fotbalist care vrea să părăsească Universitatea Craiova în această vară este Ștefan Baiaram. Atacantul, care încă din iarnă visează la un transfer în străinătate, a mărturisit după câștigarea titlului că a venit momentul despărțirii.
”Jucăm cu 35.000 de oameni în tribune. Ați văzut ce nebunie a fost. Le datorăm această victorie. Sincer, nici nu știu cum să mă bucur. Este cel mai frumos moment de când m-am apucat de fotbal. Suntem o echipă bună, meritam să câștigăm acest campionat.
Am jucat și în cupele europene, am pierdut nemeritat, dar mă bucur că am făcut eventul. După 7 ani la Universitatea, drumul meu la Craiova se încheie aici! Cu siguranță îmi doresc să plec și sper să fiu convocat și la echipa națională”, a declarat Baiaram.
Mesajul lui Mihai Rotaru după câștigarea eventului
Imediat după ce Universitatea Craiova a reușit să câștige titlul, finanțatorul Mihai Rotaru a anunțat că își dorește ca niciun jucător să nu plece până la finalul tururilor preliminare din cupele europene.
”Ne gândim să facem o echipă puternică. Sunt multe variabile care pot să ne ducă mai sus sau mai jos. Cu siguranță se muncește și deja se știe ce avem de făcut. Am peste 400 de mesaje în acest moment, nu am deschis niciunul dintre ele.
Cred că toți vor rămâne cel puțin pentru preliminarii. Nu cred că va pleca vreunul, însă dacă se va întâmpla acest lucru noi suntem pregătiți să-l înlocuim. Eu nu mă ocup de partea această, dar de câteva luni avem 3-4 soluții pentru fiecare poziție, în caz că pleacă cineva”, a spus Rotaru.
