June 7, 2026

Sportica

Stiri sportive la minut

Universitatea Craiova, obligată să câștige cu U Cluj pentru a cuceri titlul! Oltenii, avertizați să nu aștepte ultima etapă

Universitatea Craiova, obligată să câștige cu U Cluj pentru a cuceri titlul! Oltenii, avertizați să nu aștepte ultima etapă

Marele duel dintre Universitatea Craiova și U Cluj a fost întors pe dos la emisiunea FANATIK SUPERLIGA, iar invitații lui Horia Ivanovici au fost de acord că oltenii ar trebui să rezolve acum ecuația titlului. Ei au precizat că în ultima etapă misiunea va fi încă și mai dificilă pentru ”alb-albaștri”.

Universitatea Craiova – U Cluj, meci cu titlul pe masă în Bănie

Andrei Vochin, consilierul președintelui Răzvan Burleanu, se așteaptă ca partida din etapa a 9-a a play-off-ului SuperLigii să semene foarte mult cu cea de acum patru zile din finala Cupei României, însă consideră că oltenii au prima șansă la titlu.

”Cred că va semăna cu finala de Cupă ca abordare. Nu cred că va risca nimeni încă de la început. În continuare Craiova are lotul mai bun și asta înseamnă că înaintarea în meci ar putea să-i ofere un avantaj prin faptul că are ce să aducă de pe bancă.

Dar asta, din păcate pentru Craiova, vine la pachet și cu teama, cu emoția, că odată cu trecerea timpului nu ar putea să-și atingă acest obiectiv și să rezolve problema titlului de acasă. Pentru că presiunea cea mai mare e pe Universitatea Craiova”, a spus Vochin, la emisiunea FANATIK SUPERLIGA.

Cum a schimbat-o Coelho pe Universitatea Craiova

Moderatorul Horia Ivanovici a atras atenția că Universitatea Craiova nu a reușit să-i dea niciun gol lui U Cluj în întâlnirile directe din acest sezon, iar Andrei Vochin a explicat că jocul oltenilor a devenit mult mai pragmatic odată cu instalarea pe banca tehnică a lui Filipe Coelho.

”Bine, U Cluj are cea mai bună defensivă din play-off. Din punct de vedere defensiv este cea mai bine organizată echipă. Craiova am văzut-o în ultimul timp, este o echipă mult mai precaută decât era în startul campionatului. Craiova nu mai e focul ăla de artificii și explozia de șampanie.

XG-ul Craiovei se micșorează de la meci la meci și într-o parte, și în alta, dar șansele la titlu cresc pentru că a avut un avans. Mă uitam pe performanțele lui Coelho versus Rădoi, totuși portughezul a făcut o medie de 2,23 puncte/meci de când a venit la Craiova, în condițiile în care Rădoi a avut 1,81 la plecare.

Numai că diseară trebuie să ia 3 puncte, pentru că dacă se lasă pe ultima etapă trebuie să învingă în Giulești. Eu cred că U Cluj acasă cu Dinamo nu are cum să scape victorie și atunci Universitatea Craiova va trebui să învingă la București cu Rapid”, a spus el.

Universitatea Craiova e sub o presiune uriașă

Prezent în studioul FANATIK SUPERLIGA, fostul atacant Robert Niță a explicat faptul că Universitatea Craiova ar trebui să rezolve problema titlului acum, deoarece în ultima etapă U Cluj va avea o misiune ușoară cu Dinamo, în timp ce ”alb-albaștrii” vor fi sub presiune în Giulești.

”E clar că în momentul de față Craiova trebuie să-și rezolve meciul de acasă. E la fel de adevărat că nu asta e ultima șansă, mai este un meci după aceea. Dar dacă ne uităm și ce s-a întâmplat aseară în ultimele minute, cartonașe galbene pentru doi jucători ca să stea etapa viitoare, Pușcaș nu știm care e situația sa medicală, e clar că Dinamo va merge să facă un antrenament bun în vederea barajului. Ei în campionat și-au îndeplinit obiectivul, termină pe locul respectiv care îi duce la baraj.

Dacă acum câteva zile a fost meciul cu trofeul pe masă și au fost prudente ambele echipe, la un moment dat în prelungiri se mulțumesc și așteaptă să ajungă la penalty-uri, de data asta dacă Universitatea Craiova vrea în sfârșit după 35 de ani să câștige campionatul, trebuie să o facă azi.

Și presiunea va fi, stadion arhiplin, nerăbdarea oamenilor… Coelho pare un antrenor echilibrat, care nu se lasă influențat de reacțiile tribunei, care pare că a adus echilibrul de care Craiova avea nevoie, media de puncte sunt de partea lui, dar oltenii sunt fierbinți.

U Cluj e o nucă tare, Craiova nu marchează împotriva lor, Bergodi știe să joace astfel de meciuri și sunt convins că după rezultatul de aseară au jubilat (n.r. – Dinamo – CFR Cluj 0-0). E clar că acesta e meciul sezonului și pentru ei, pot face istorie cei de la Cluj.

La Craiova se schimbă imediat starea de spirit, este asemănătoare cu ceea ce este în Giulești. Momentul când oamenii te tot împing de la spate și adversarul reușește să marcheze un gol…”, a afirmat Robert Niță.

Amintirea ”finalei” de campionat pierdută în Bănie cu CFR Cluj

La rândul său, fostul fundaș Vivi Răchită a reiterat faptul că merge pe mâna Universității Craiova, așa cum a făcut-o și înaintea finalei Cupei României, însă și-a amintit de ”finala” de campionat pierdută de olteni pe teren propriu cu CFR Cluj, în 2020.

”La emisiunea de la începutul săptămânii am mers pe Craiova în ambele meciuri și am avut ca argument lotul mult mai valoros. Mă gândeam că cei doi dinozauri de la U Cluj, Nistor și Chipciu, nu știu dacă la un interval de patru zile pot face două meciuri la un nivel foarte înalt.

Universitatea Craiova a mai avut o ‘finală’ în pandemie, tot cu o echipă din Cluj, cu cealaltă, și au strâmbat-o. Sper ca acum să fie echipa… joacă acasă. Mă gândeam la Coelho pe bancă, dar dacă era Rădoi la meciul ăsta?

Cred că integritatea lui Rădoi era pusă în pericol și a băncii de rezerve. Jucătorii și sistemul sunt de la Rădoi. Echipa este făcut din vara trecută de Rădoi, împreună cu Mihai Rotaru și cu Felgueiras, este un lot bun”, a precizat Răchită, la FANATIK SUPERLIGA.

Analiză complexă înainte de Universitatea Craiova – U Cluj