June 7, 2026

Sportica

Stiri sportive la minut

Marius Mitran, poveste fabuloasă cu MM Stoica! Ziaristul a făcut autostop pentru a ajunge la meci, apoi a avut parte de o surpriză: „Am albit! Era coadă la ‘ia-mă, nene’”

Marius Mitran, poveste fabuloasă cu MM Stoica! Ziaristul a făcut autostop pentru a ajunge la meci, apoi a avut parte de o surpriză: „Am albit! Era coadă la ‘ia-mă, nene’”

Prezent în studioul emisiunii MM LA FANATIK alături de Horia Ivanovici și Mihai Stoica, Marius Mitran a rememorat un moment fabulos din urmă cu trei decenii, când a fost nevoit să facă autostopul pentru a ajunge la o partidă dintre Ceahlăul Piatra Neamț și Oțelul Galați. Cum l-a ajutat actualul oficial al FCSB-ului pe jurnalist.

Marius Mitran, poveste fabuloasă cu Ioan Chirilă

Mai întâi, Marius Mitran a prezentat contextul poveștii din 1996. „Eram la ‘Sportul Românesc’, suntem în 1996, erau importante deplasările. Ovidiu Ioanițoaia era redactor-șef, iar nea Mitică directorul ziarului. Dacă te duceai la Bistrița era cu sarsanale, mai dădea biletul de tren.

La Galați era minunat”, a spus jurnalistul, completat de Mihai Stoica: (n.r. la Galați ce dădeați la ziariști, pește?) Da. Nu puteam să dăm fontă. Gramajul era în funcție de importanța meciului (n.r. râde). Cel mai cunoscut șofer din istoria fotbalului românesc este nea Mitică, cu ford roșu dubiță. Mergea la București cu delegația. Delegația venea cu trenul, dar pleca…”.

Apoi, jurnalistul a vorbit despre un moment memorabil alături de legendarul ziarist Ioan Chirilă: „Am fost la Meme și Marius (n.r. Stan) o dată de la ziarul ‘Ora’ și de la Gazetă venise nea Vanea (n.r. Ioan Chirilă). Spre sfârșitul mesei, spre miezul nopții, ne urcam în mașini și plecam acasă. Nea Vanea a zis așa: ‘Băi, Meme, dar în orașul ăsta nu se mai găsește o icră?’. A spus Marius ‘Aoleu, nea Vanea, se găsește, cum să nu?’ ”.

Surpriza uriașă de care a avut parte Marius Mitran din partea lui Mihai Stoica

Marius Mitran a rememorat apoi modul extrem de memorabil în care a călătorit spre Piatra Neamț cu ajutorul lui Mihai Stoica. „Mă ocupam de Oțelul la Sportul Românesc și apare pe panou ‘Ceahlăul Piatra Neamț – Oțelul: M. Mitran’. Nu fusesem niciodată. L-am întrebat pe Terzian ‘Manolo, cum e?’. Și-a aprins o țigară și a zis ‘Bă, nu e bine. N-ai tren direct. Trebuie să pleci cu o zi înainte și să dormi, ai dimineață la 7 din Bacău’. De la București la Bacău cu trenul și de acolo ‘Ia-mă, nene’. Mi-a spus ‘Ieși în spatele gării, că e drumul național și stai acolo’.

Mi s-a făcut rău. Am încercat să schimb, nu voia nimeni. Când am văzut că scrie ‘Bacău’ mi s-a făcut rău, era ca și cum aș fi coborât în Noua Zeelandă. Am ieșit, era o coadă de oameni la ‘Ia-mă, nene’… 30-40 de oameni. M-am albit. Eram contra cronometru. ‘Trebuie într-o oră să mă ia cineva de aici, dacă nu mă ia… Mă dau afară nevinovat. N-am greșit… N-am ajuns la meci’. Trece un sfert de oră, mai oprea câte unul, fugeau doamnele. Mă uitam câte femei mai sunt, să înceapă să ia și din bărbați. La un moment trece o mașină mișto, cu viteză, eu cu mâna întinsă și pune frână puternic la vreo 20 de metri, ieșită de pe carosabil.

Alergăm spre mașină 4-5 inși. La un moment dat se deschide portiera de la mașină și iese o mână, strigă ‘Manase, hai’. Zic ‘Eu sunt Manase’. Când ajung, mâna era a lui Meme, la volan era Marius Stan, mergeau la meci. ‘Ce cauți, mă, aici?’ Am spus ‘Ia-mă nene și pe mine’ ”, a spus Marius Mitran. Meme Stoica a oferit apoi și perspectiva sa asupra poveștii: Eu așa îmi aduc aminte: ‘Mariuse, oprește, mă, uite-o pe aia! Uite-l, bă, și pe Mitran, nu avem ce face, trebuie să ajungă omul la meci’ ”.

Mihai Stoica, amintiri de la partidele Gloria Bistrița – Oțelul Galați

Actualul oficial al celor de la FCSB a vorbit mai apoi despre partidele pe care fosta sa echipă, Oțelul, le disputa în anii ’90 la Bistrița. „Și la Piatra Neamț era greu, dar la Bistrița era cumplit. În primul rând, nu se televizau meciurile și Bistrița avea foarte multe meciuri liniștite, dar cu Galațiul nu erau deloc liniștite. Pierdeam mereu la mare luptă, cu niște erori flagrante de arbitraj.

Înainte de un meci, am intrat în vestiar și le-am spus băieților că îi batem rău. Scor final: Gloria Bistrița – Oțelul Galați 5-0. N-am simțit. Dar anul următor am bătut 3-0. Atunci ne-am dus tare de tot, am avut în primele 7 etape golaveraj 21-1. N-aveam resurse să ne ținem sus acolo”, a afirmat Mihai Stoica, completat de Marius Mitran: „Erau anii de aur ai cooperativei și Oțelul era prima sau singura care nu era… Erau niște rebeli care au refuzat sistemul”.

Marius Mitran, poveste fabuloasă cu MM Stoica