„În logica lucrurilor”. Concluzie tristă a lui Bogdan Baratky după egalul care a scos Rapidul din Europa

Recunosc că am fost surprins de entuziamul comentatorilor partidei de la Mioveni. Nu pentru că partida nu ar fi fost una într-adevăr spectaculoasă (mai ales pentru spectatorul neutru), ci pentru că spectacolul a apărut pe fondul lipsei presiunii. A mizei reale. Or, când fotbalul e produs de absența mizei, înseamnă că pe lângă miză lipsește și valoarea. Teoretic, da, Rapid avea șanse pur matematice de a prinde locul 4, dar într-o conjunctură atât de nerealistă încât nu cred că cineva a crezut cu adevărat în materializarea acestor șanse.

Concluzie tristă a lui Bogdan Baratky după FC Argeș – Rapid 2-2: „Fotbal slab, arbitri slabi”

Poate și pe fondul dezamăgirii acumulate în acest play-off, recunosc că nu am gustat spectacolul de la Mioveni. Am avut senzația, din primul până în ultimul minut, că asist la o partidă în care tensiunea și răsturnările de situație sunt împrumutate din wrestling, adică o luptă fară miză, în care scopul e spectacolul în sine.

Spectacol la care a contribuit, prin valoarea sa îndoielnică, inclusiv George Cătălin Roman, arbitrul întâlnirii. Ești la maxim 3 metri de fază, duelul se desfășoară în fața ta, urmărești cu atenție lupta pentru balon, dar nu vezi faultul cu talpa. Desigur, câteva secunde mai târziu faza se termină cu gol, chiar unul superb (bietul Luckassen… marcase golul carierei…), dar e nevoie de VAR pentru o fază la care chiar nu era nevoie de VAR. Bietul domn Roman a urmărit de zece ori reluarea la monitor, încercând să găsească un motiv pentru care decizia sa din teren ar putea rămâne. Talpa era atât de evidentă, încât raportul observatorului de arbitri se scria singur în mintea lui George Cătălin în timp ce faza se derula a douăsprezecea oară pe ecran.

Apăsat de gafă, a procesat cu întârziere și faza din ultimul de prelungiri înainte de a dicta penalty. Nu, nu a derulat cadrele în minte în acest răstimp, ci a rămas înlemnit gândindu-se că ar putea fi chemat din nou la VAR dacă nu fluieră penalty. Nu a judecat contactul, ci consecințele în plan personal. Evident că acolo nu a fost niciodată fault, dar aici apare „șmecheria” arbitrului fără valoare. El știe că VAR nu intervine dacă a existat un contact, lăsând decizia la latitudinea centralului. Chiar dacă avem de-a face cu genul de fază în care niciodată VAR nu ar fi chemat centralul la monitor dacă nu ar fi fluierat fault.

Și uite-așa, lipsa de valoare fotbalistică s-a împletit armonios cu valoarea îndoielnică a fluierașului, care la rândul ei s-a asortat perfect cu un prim unsprezece neinspirat la gazde și deja clasica schimbare fricoasă a lui Gâlcă. O combinație cu rezultat spectaculos, dar un spectacol ar erorilor.

Costel Gâlcă, dieta cu cozonac și dezinvoltura stângacilor

Cu infirmeria plină, Gâlcă începe cu Aioani – Onea, Pașcanu, Ciobotariu, Sălceanu – Keita, Grameni – Moruțan, Christensen, Borza – Paraschiv. Vă rog să observați că Rapid a construit la Mioveni exclusiv cu stângaci: Grameni, Christensen, Moruțan, Borza. E bun cozonacul, dar o dietă echilibrată nu poate presupune cozonac la micul dejun, cozonac la prânz, cozonac la cină.

Totuși, în lipsa mizei, Rapid a arătat dezinvoltură la Mioveni și a controlat prima repriză, chiar dacă ambii fundași centrali au fost avertizați până în minutul 10. Ba chiar și-a permis să rateze cu nonșalanță 3-4 situații bune de gol, înainte de a marca prin Pașcanu, fundașul golgheter, din centrarea lui Moruțan. E 0-1 la pauză, după o repriză care a arătat că există chimie fotbalistică între Moruțan și Christensen, iar banda stângă supraviețuieste absențelor prin vivacitatea lui Sălceanu.

Schimbările lui Gâlcă, moartea pasiunii fotbalistice

Andone își asumă greșelile din primul unsprezece și operează patru schimbări la pauză. Intră Pîrvu, Briceag, Emmers și Sierra, iar gazdele încep în forță, căutând să pună presiune din primul minut.

Și totuși, se face 0-2. Rămânem dezinvolți și în repriza a doua, iar asta se vede la contra perfectă creată de Moruțan și Christensen și finalizată de Paraschiv. Repet, ar fi o greșeală să nu îl păstrăm în sezonul viitor, chiar și ca a doua opțiune. A marcat 4 goluri, venit nepregătit și fără ritm în iarnă. Și într-o echipă aflată în picaj, adică un mediu neprielnic din punct de vedere fotbalistic. Ceea ce înseamnă că și în acest context nefavorabil lui, ar fi fost un vârf de 10 goluri pe sezon. Adică decent, în condițiile în care a venit complet ieșit din formă. A renunța la el înseamnă pur și simplu a revitaliza un fotbalist pentru alții.

Înainte de golul de 1-2 am văzut pe margine schimbările pregătite de Gâlcă: Hromada și Koljic. Moartea pasiunii fotbalistice. Bettaieb marchează în minutul 64 dintre cei doi fundași centrali și prin mâna moale a lui Aioani și, pentru o secundă, am fost convins că golul îi va schimba gândurile lui Gâlcă. Nici pomeneală. Zdruncinată de golul încasat, echipa primește lovitura de grație de pe bancă. Ies Grameni și Paraschiv, intră Hromada și Koljic.

Opt minute mai târziu, Argeșul egalează, după o minge pierdută de Moruțan și o deviere nefericită a lui Ciobotariu la șutul aceluiași Bettaieb. Gâlcă răspunde cu Dobre (în locul lui Moruțan), dar Rapidul e trezit din apatie mai mult de acțiunile lui Drillon, intrat în locul lui Borza. O nouă accidentare musculară, a câta oare? Aș vrea să cred în ghinion, dar mă tem că nu e doar asta.

Se termină 2-2, după ratarea uriașa a lui Dobre, bara lui Drillon, golul anulat al lui Luckassen și penalty-ul hilar acordat apărat de Aioani. Un egal care nu ajută pe nimeni și întărește senzația de neputință a Rapidului.

Dilema anului în fotbalul românesc

Observ că în continuare multă lume caută explicația prăbușirii Rapidului. Domnilor, răscolim casa căutând un lucru aflat la vedere, pe masa din sufragerie.

Cu siguranța celui care a observat atent și în detaliu povestea ultimilor patru ani de la Rapid, repet răspunsul meu: absența clubului. Principalul eșec al Rapidului nu este cel sportiv. Ci cel administrativ. Eșecul sportiv este doar o consecință a faptului că la Rapid nu s-a clădit în patru ani un club capabil de performanță. Dacă nu sunteți convinși, urmăriți vă rog imaginile lojei Rapidului la Mioveni. Greutatea unui club se vede (și) în lojă.

„Sunt mai multe lucruri decât disciplina, dar v-am spus ca să te bați acolo îți trebuie mai multă muncă și să fim mai profesioniști. Mie mi-au spus că eu n-am știut să gestionez situațiile, dar situațiile nu se gestionează, ca un profesionist trebuie să le faci de la început și pe parcurs să le reglezi. Multe trebuiau făcute, de la accidentări la orice. Mă așteptam la mai mult de la fiecare, să luăm decizii. Știam slăbiciunile, dar n-am luat decizii. A fost bine cât am fost sus, dar după n-am luat decizii. N-am avut putere de decizie, așa că practic opinia mea nu a prea contat și s-a văzut în timp. Eu de spus am transmis, am spus opinia mea, dar dacă nu au luat-o în considerare, atunci facem altceva”.

Aceasta este declarația lui Gâlcă, la finalul partidei. Eliberat de povară, după meciul care a consfințit ratarea obiectivului și încetarea contractului, Gâlcă a insistat să îmi dea dreptate. Pentru că în rezumat, Gâlcă spune ce spun și eu, dar cu alte cuvinte: Rapid are disperată nevoie de un club. Cu tot ce presupune asta, inlcusiv experiență, autoritate și expertiză.