Ei sunt cei doi jucători-cheie care i-ar putea aduce titlul Universității Craiova: „Când îi ai în formă, echipa merge”
Adrian Mutu a văzut finala Cupei României și a tras o concluzie clară cu privire la fotbaliștii cei mai importanți ai formației din Bănie. „Briliantul” a avut cuvinte de laudă pentru doi dintre jucătorii antrenați de Filipe Coelho.
Adrian Mutu, analiză la sânge înainte de Universitatea Craiova – U Cluj. Care sunt jucătorii de la gruparea olteană pe care îi apreciază
Adrian Mutu a numit cei doi jucători de la Universitatea Craiova pe care îi consideră a fi cei mai importanți. Mijlocașul central defensiv Anzor Mekvabishvili și Nicușor Bancu sunt fotbaliștii de care oltenii au nevoie pentru a fi la cel mai bun nivel.
„Anzor e jucătorul cheie. Cei de lângă el se mai schimbă, el e un punct fix acolo. Sunt doi jucători care-și pun amprenta, cel puțin în momentul ăsta, pentru că la început sezonului era și Baiaram. Cred că Anzor și Bancu, plus Mora, îmi place și el, dar când îi ai pe ăștia doi în formă echipa merge. E o echipă solidă, anul ăsta au arătat bine.
Și Nsimba, când e formă, e bun. Rus, jucător de echipă națională, care a făcut un sezon foarte bun. Să vedem dacă rămâne la anul. Trebuie să fie atenți la ce echipă își fac pentru cupele europene. Să continue cu o intrare spectaculoasă în Europa League. Echipa nu trebuie destrămată, vânzări de cei mai buni jucători. Cu siguranță o să vină anumite oferte, dar dacă vrei să domini, trebuie să îmbunătățești.
Trebuie să aducă un atacant puternic, mai constant decât cei doi. Să vedem ce se întâmplă cu Baiaram, dacă îl dau sau nu. Are talent, se vede, dar mă aștept la mai mult, mai ales că la începutul sezonului decidea meciuri. A avut ocazie mare mingea în cap, la 7 metri. Pe alocuri mi-a plăcut, parcă îl vedeam pe vechiul Baiaram. Hai să spunem că a fost într-o revenire, așa”, a spus Adrian Mutu la FANATIK EDIȚIE SPECIALĂ.
Anzor Mekvabishvili e așteptat să fie titular în Craiova – U Cluj
Anzor Mekvabishvili nu a fost folosit din primul minut în partida dintre Universitatea Craiova și U Cluj, din finala Cupei României, dar a intrat pe parcurs, în minutul 57, în locul lui Alexandru Cicâldău. Mijlocașul din Georgia a avut mici probleme medicale și stafful a preferat să nu riște.
Acesta va fi însă folosit, cel mai probabil, din primul minut al confruntării din Bănie, de duminică, una care dacă o să fie câștigată de olteni o să decidă soarta titlului și practic a eventului. Rămâne de văzut dacă Nicușor Bancu o să fie și el unul dintre fotbaliștii care vor lua startul în partida de duminică, în contextul în care a fost pe teren toate cele 120 de minute la finala Cupei României.
