Adi Mutu, verdict fără dubii: Jose Mourinho e gata să arunce în aer vestiarul lui Real Madrid! „E bombă atomică pe lângă bombele de acolo!”
Jose Mourinho ar fi favoritul numărul 1 al lui Florentino Perez în acest moment pentru a veni pe banca lui Real Madrid, după sezonul modest al echipei de pe Bernabeu. Antrenorul lusitan este sub contract cu Benfica momentan, însă totul se poate schimba din vara acestui an. Adrian Mutu a comentat posibilitatea ca „The Special One” să antreneze din nou Real Madrid.
Adrian Mutu prevede implozia la Real Madrid dacă Jose Mourinho vine antrenor
Real Madrid a trecut printr-un sezon marcat de multe rezultate sub așteptări, dar mai ales plin de evenimente tensionante în vestiarul echipei. Echipa care domina cândva Spania, dar și Europa, s-a trezit în această stagiune învinsă de rivalele sale, indiferent că a fost condusă de Xabi Alonso sau Alvaro Arbeloa. În aceste condiții, conducerea caută un nou tehnician din vară, iar numele lui Jose Mourinho este strâns legat de o revenire la echipa pe care a mai antrenat-o în urmă cu 13 ani. Tehnicianul are nu mai puțin de 9 cerințe speciale pentru a accepta acest job. Ce a spus Adrian Mutu despre un asemenea scenariu.
„Se aude că sunt foarte mulți antrenori mari care care refuză Madridul, pentru că atmosfera e foarte grea în vestiar, pentru că sunt jucătorii cu mare personalitate care nu se înțeleg între ei, lipsește conexiunea asta între jucători și și atunci îi face pe mulți antrenori mai să nu vadă un proiect foarte, foarte serios și de lungă durată la Real Madrid.
Și atunci, Mourinho cred că ar fi cam potrivit. El, are și calitatea asta, adică știe să țină niște vestiare, a demonstrat, are și el o personalitate puternică. Eu cred că Mourinho, dacă va ajunge acolo, va elimina multe elemente din vestiarul lui Real Madrid. Dacă va veni la Real Madrid, va face curățenie acolo, va începe altceva. Deja sunt niște bombe pe acolo, mai vine și Mourinho… bombă atomică, îți dai seama ce se întâmplă…”, a fost verdictul lui Adrian Mutu.
Ce salariu va avea Jose Mourinho la Real Madrid, dacă va prelua echipa în vară
Jose Mourinho nu este străin de atmosfera de pe Santiago Bernabeu. „The Special One” a mai antrenat echipa din capitala Spaniei între 2010 şi 2013, când a obținut performanțe notabile. Ioan Becali a dezvăluit recent la emisiunea „Giovanni Show” că tehnicianul portughez, care îi este și prieten, ar urma să câştige între 15 şi 20 de milioane de euro anual la Real Madrid, într-un contact valabil pe două sezoane.
„Real Madrid îi dă 15 milioane de euro pe an, net. Plus clauza pe care o pune el. Dacă cumva îl dă afară, mai pune 7-8 milioane de euro. Poate să meargă până în 20 de milioane de euro. Are nevoie Real Madrid de o mână mai strong. După ce a plecat Ancelotti de acolo s-a ales praful. Şi el a prevăzut chestia asta”, a spus Giovanni Becali la „Giovanni Show”.
- 178 de meciuri a stat Jose Mourinho pe banca lui Real Madrid în primul său mandat
- 3 trofee a câștigat portughezul alături de Real Madrid
Adrian Mutu a comentat varianta Jose Mourinho la Real Madrid
