S-a aflat secretul Soranei Cîrstea. Ce face la 36 de ani
E pe culmile succesului, dar încă sunt informații pe care oamenii nu le știu despre ea. Acum a fost aflat secretul Soranei Cîrstea, care la 36 de ani este una dintre cele mai cunoscute jucătoare de tenis la nivel mondial.
Sorana Cîrstea, despre taina ce o menține în formă
A intrat în istorie după calificarea în semifinalele de la Roma, iar acum face furori. Sorana Cîrstea și-a aniversat ziua de naștere pe 7 aprilie. În prezent, are toate motivele să se mândrească cu reușitele pe care le marchează în circuitul competițional. În ultimul an de carieră are parte de succes, laude și aprecieri.
Tenismena în vârstă de 36 de ani se pregătește să renunțe la sport la finalul lui 2026, dar nu lasă deoparte micile pasiuni. Întrebată care este taina pe care o ascunde pentru a avea o stare bună de spirit românca nu a ezitat și a dat un răspuns scurt și la obiect. Fosta iubită a lui Alexandru Țiriac se declară o persoană simplă.
Existența sa este una autentică și în care se regăsesc foarte mulți oameni. Prin urmare, nu face nimic ieșit din comun, însă are un timp limitat pe telefon și pe rețelele de socializare. Așadar, nu exagerează și nici nu folosește inteligența artificială pentru a impresiona cu postările pe care le face în spațiul virtual. E sinceră cu cei care o urmăresc.
„Nu folosesc ChatGPT sau inteligența artificială. Sunt de modă veche atunci când vine vorba de lucrurile astea. Îmi place să citesc o carte, să o țin în mâini, iar, când ies în oraș, fac asta fără să am telefonul la mine. Îmi place să trăiesc viața autentic.
Nu am nimic împotriva celor care folosesc inteligența artificială; fiecare este liber să facă ce vrea, dar pentru mine conexiunile reale, emoțiile și tot ceea ce face viața specială sunt mai importante. Nu vreau să devin prea atașată de ceva artificial”, a explicat Sorana Cîrstea, conform puntodebreak.com.
Sorana Cîrstea: ”Încerc să mă concentrez pe aspectele pozitive”
„Întotdeauna încerc să mă concentrez pe aspectele pozitive ale tuturor lucrurilor. Chiar și când vine vorba despre problemele legate de pariuri sau mesajele negative după meciurile pierdute.
Prefer să mă concentrez pe oamenii care m-au susținut de-a lungul anilor și pe fanii care iubesc acest sport”, a mai punctat jucătoarea de tenis originară din orașul Târgoviște, mai arată sursa menționată mai devreme.
De asemenea, Sorana Cîrstea iubește să călătorească și să descopere diferite locuri de pe glob. Datorită tenisului a vizitat numeroase destinații, atât din Europa, cât și de pe alte continente. Mai mult, iubește căldura, motiv pentru care și-a achiziționat un apartament în Dubai, unde este stabilită de ceva vreme.
