Va face Wiz Khalifa închisoare în România? Ce spun avocații despre condamnarea definitivă după scandalul de la „Beach, Please!”: „Chestie mai păguboasă ca asta n-am văzut”
Rapperul american Wiz Khalifa a pierdut în fața justiției din România. Înalta Curte de Casație și Justiție i-a respins recursul în dosarul de droguri deschis după ce a fumat canabis la festivalul „Beach, Please!” din Costinești, în 2024. Ce șanse sunt ca artistul să fie adus în România și să facă pușcărie? FANATIK are răspunsul de la cunoscutul avocat Cristian Sîrbu.
Wiz Khalifa, condamnat definitiv la închisoare în România
O decizie definitivă în cazul rapperului american Wiz Khalifa vine la aproape doi ani de la incidentul care a pus pe jar autoritățile române. Artistul a urcat pe scena „Beach, Please!”, în vara anului 2024, iar în timpul prestației sale și-a aprins un joint cu marijuana chiar în fața publicului format din adolescenți și tineri.
Acest gest a fost considerat de către anchetatori ca fiind unul cu expunere mare, iar la scurt timp a fost deschis un dosar penal pentru deținere fără drept de droguri de risc în vederea consumului propriu. De asemenea, în cadrul investigației derulate de DIICOT, autoritățile au mai descoperit asupra rapperului peste 18 grame de canabis. Imediat, Wiz Khalifa a părăsit România și s-a întors în Statele Unite.
Prima sentință a fost în aprilie 2025, atunci când Tribunalul Constanța a decis aplicarea unei amenzi penale de 3.600 de lei. Instanța l-a obligat atunci și la plata cheltuielilor de judecată, în valoare de circa 3.500 de lei. Procurorii DIICOT au considerat pedeapsa prea blândă, așa că au formulat apel. Ulterior, Curtea de Apel Constanța au înlocuit amenda penală cu o condamnare de nouă luni de închisoare cu executare, conform mediafax.ro.
Cum scapă Wiz Khalifa de pușcăria din România
Dacă o persoană nu se prezintă în termenul legal pentru executarea pedepsei, se emite un mandat și persoana este dată în urmărire națională sau internațională, prin Interpol, după caz. Cu toate acestea, în cazul rapperului Wiz Khalifa lucrurile vor fi mult mai simple. Cunoscutul avocat Cristian Sîrbu a dezvăluit pentru FANATIK modul în care artistul american va scăpa de pușcărie.
Avocatul Cristian Sîrbu a declarat că artistul Wiz Khalifa nu va ajunge să facă pușcărie în România deoarece există un tratat între țara noastră și SUA. Americanii vor putea fi judecați doar în SUA, astfel că, cel mai probabil, rapperul nu va păți nimic.
„Avem un tratat prin care toți cetățenii americani sunt judecați de către instanțele din America. Ce fac ăștia aici nu interesează pe nimeni. În cazul în care el vine aici și noi vrem să punem în executare această sentință și ne umflăm în pene și-l luăm și-l legăm și nu știu ce, durează nici 24 de ore și vine cineva de la ambasada americană și va spune: `Păi noi avem tratat cu voi. Voi nu aveți voie să dați în oamenii noștri. Tratatul spune că noi pe oamenii noștri îi judecăm noi`. Adică pa și la revedere. Deci cam așa se pune problema”, a subliniat avocatul.
Cazul lui Teo Peter, un exemplu bun de cum funcționează relația dintre România și SUA
Tot Cristian Sîrbu a amintit și de cazul basistului formației Compact, Teo Peter, care a fost ucis într-un accident de mașină, după ce un pușcaș marin american, Christopher Vangoethem, nu a acordat prioritate în trafic. Mai mult decât atât, acesta era și sub influența băuturilor alcoolice. Artistul se afla într-un taxi care circula pe Bulevardul Dacia din Capitală, iar la intrarea în intersecția cu strada Polonă mașina condusă de american i-a lovit din plin. Amintim că tragedia a avut loc pe 4 decembrie 2004, iar americanul a fost achitat după doi ani.
Pușcașul marin a scăpat de pușcărie după ce un polițist american venit la București pentru a analiza cazul a evaluat siguranța intersecție cu nota 3 pe o scară de la 1 la 10, conform adevarul.ro.
„Noi, România, am făcut și am semnat acest tratat. Adică noi am ales ca indiferent dacă ce fac ăia, dacă fac o crimă la noi, să-i judece tot ei. Chestie mai păguboasă ca asta n-am văzut, dar asta e obediența la români”, a mai afirmat avocatul Cristian Sîrbu pentru FANATIK.
