Bătaie pe bilete la Universitatea Craiova – U Cluj! Câte tichete s-au dat în primele 5 minute. Update
Lupta pentru titlul din SuperLiga a cuprins deja Craiova, iar febra marelui meci cu Universitatea Cluj se simte din plin în Bănie. Cu doar câteva zile înaintea partidei care poate aduce primul titlu de campioană după 35 de ani, oficialii de la Universitatea Craiova au pus în vânzare biletele pentru duelul programat duminică seară, pe Stadionul Ion Oblemenco.
UPDATE: Bătaie pe bilete la Universitatea Craiova – U Cluj
În primele 5 minute s-au dat 2.600 din bilete pentru meciul de pe „Ion Oblemenco”, potrivit informațiilor obținute de FANATIK. De asemenea, la aproape o oră de când s-au pus la vânzare tichetele, cele trei sectoare mari de la tribuna a doua sunt deja sold-out.
Universitatea Craiova a pus în vânzare biletele pentru meciul cu U Cluj. Cât costă să vezi derby-ul direct de pe Oblemenco
Începând de luni, clubul din Bănie a dat startul comercializării biletelor pentru derby-ul cu Universitatea Cluj, partidă care poate decide noua campioană a României. Pentru a evita specula și pentru ca un număr cât mai mare de suporteri să poată ajunge pe stadion, oficialii de la Universitatea Craiova au impus și o limită la achiziționarea tichetelor, fiecare fan având dreptul să cumpere maximum patru bilete.
Clubul a anunțat și prețurile tichetelor pentru duelul de pe Stadionul Ion Oblemenco. Astfel, un bilet la Peluza Nord costă 35 de lei, în timp ce accesul la Peluza Sud este 60 de lei. Pentru Tribuna II, suporterii trebuie să plătească 70 de lei, iar la Tribuna I prețurile sunt de 120 de lei în sectorul 1 și 100 de lei în restul sectoarelor. Un tichet la Tribuna VIP costă 200 de lei. De asemenea, cei care vor să își asigure un loc de parcare în apropierea stadionului trebuie să achite 60 de lei.
• Peluza Nord – 35 lei
• Peluza Sud – 60 lei
• Tribuna II – 70 lei
• Tribuna I, sector 1 – 120 lei
• Tribuna I, restul sectoarelor – 100 lei
• Tribuna VIP – 200 lei
• Parcare stadion – 60 lei
Ecoul sezonului de aur din 1991 revine în Bănie. Craiova poate retrăi săptămâna care a adus ultimul event
Pentru mulți suporteri ai Universității Craiova, săptămâna aceasta amintește inevitabil de sezonul istoric 1990-1991, ultimul în care Știința a realizat eventul. Și atunci, Craiova și-a jucat practic întreg sezonul în doar câteva zile.
În etapa a 34-a, oltenii au câștigat campionatul după victoria cu 3-1 împotriva Sportului Studențesc, o altă echipă cu profil universitar, reușind să termine peste Steaua datorită golaverajului. La doar trei zile distanță, Universitatea cucerea și Cupa României, după 2-1 cu FC Bacău, într-o finală disputată la București.
La 35 de ani distanță, istoria pare să ofere un nou scenariu special pentru Craiova. De această dată, oltenii vor disputa mai întâi finala Cupei României, iar apoi, la doar patru zile, meciul care poate decide campionatul. Două finale într-un interval extrem de scurt și poate cel mai important moment trăit de Universitatea Craiova după marele sezon din 1991.
Duelul „studenților”! Cum devine Craiova campioana României
Universitatea Cluj și Universitatea Craiova se întâlnesc pe „Ion Oblemenco” într-un meci ce poate decide titlul cu o etapă înainte de final. Oltenii au două puncte avans în acest moment, iar o victorie a formației lui Coelho va elimina orice calcule. Cu trei puncte în duelul direct, formația din Bănie devine campioană înainte de ultimul meci.
În cazul unui egal, Universitatea Craiova devine campioană în ultima etapă cu o victorie contra Rapidului, chiar dacă U Cluj ar învinge-o pe Dinamo. Dacă Rapid ar obține o victorie nesperată sau chiar și un egal contra Craiovei, atunci Universitatea Cluj trebuie să nu câștige contra „câinilor roșii” pentru ca echipa lui Coelho să devină campioană. Universitatea Craiova poate câștiga titlul chiar și dacă pierde meciul direct, însă va trebui să câștige cu Rapid, în timp ce Universitatea Cluj să piardă sau să facă egal cu Dinamo în ultima etapă. În cazul unei situații în care cele două se află la egalitate de puncte, Universitatea Craiova devine campioană datorită faptului că a intrat în play-off de pe prima poziție.
Cum câștigă Universitatea Cluj campionatul pentru prima dată în istorie
Deși are o istorie uriașă în fotbalul din România, Universitatea Cluj nu a câștigat niciun titlu de campioană în toată istoria ei, însă în acest an este extrem de aproape. Ardelenii sunt la mâna lor, întrucât două victorii în ultimele două meciuri le-ar aduce trofeul și calificarea în preliminariile UEFA Champions League.
O victorie în meciul direct i-ar duce pe clujeni la două puncte peste Universitatea Craiova, ceea ce înseamnă că orice rezultat al oltenilor în afara victoriei în ultima etapă îi va face campioni „șepcile roșii”. Însă, dacă formația din Bănie câștigă cu Rapid, U Cluj nu se poate mulțumi doar cu o remiză cu Dinamo, pentru că ar termina la egalitate de puncte.
