June 12, 2026

Sportica

Stiri sportive la minut

Ce națională susțin, de fapt, românii la CM 2026. Surprize mari în topul preferințelor

Ce națională susțin, de fapt, românii la CM 2026. Surprize mari în topul preferințelor

Ce națională susțin, de fapt, românii la CM 2026. Surprize mari în topul preferințelor

Joi începe Cupa Mondială 2026, cea mai așteptată competiție sportivă din acest an. „Tricolorii” lipsesc pentru a șaptea oară consecutiv de la marea sărbătoare a fotbalului, astfel că microbiștii din România au fost nevoiți să își aleagă alte favorite. Sondajul FANATIK – INSCOP/ CM 2026, realizat cu sprijinul SUPERBET vine cu destul de multe surprize.

Clasamentul complet al naționalelor preferate de români la CM 2026

Românii și-au ales! Vor Spania campioană la competiția din SUA, Mexic și Canada. Pe undeva firesc dacă ținem cont că FC Barcelona este echipa din străinătate cea mai iubită în România. Iar selecționata pregătită de Luis de la Fuente se bazează pe foarte mulți jucători de la campioana din La Liga, în frunte cu Lamine Yamal și Pedri.

Celelalte două nume de pe podium sunt mai degrabă surprinzătoare: Franța și Brazilia. Desigur, două echipe de top, cu mulți simpatizanți în întreaga lume. Dar poate mulți s-ar fi așteptat ca Argentina lui Leo Messi și Portugalia lui Cristiano Ronaldo să prindă un loc pe podium. Sau, de ce nu, Anglia, care vine cu foarte mulți jucători pe care românii îi adoră în UCL și Premier League.

Ce echipă susțineți la Campionatul Mondial de fotbal din 2026 (ținând cont că România nu participă)?

  • Spania 23,7%
  • Franța 12,1%
  • Brazilia 10,8%
  • Argentina 9,6%
  • Anglia 8,7%
  • Portugalia 7,9%
  • Germania 3,6%
  • Altă echipă 3,9%
  • Niciuna 14,3%
  • Nu știu / nu răspund 5,5%
Spania este favorita românilor în Sondajul FANATIK – INSCOP/ CM 2026, realizat cu sprijinul SUPERBET
Spania este favorita românilor în Sondajul FANATIK – INSCOP/ CM 2026, realizat cu sprijinul SUPERBET

Cum a fost făcut, de fapt, Sondajul FANATIK – INSCOP / CM 2026, realizat cu sprijinul SUPERBET

Datele pentru Sondajul FANATIK – INSCOP/ CM 2026, realizat cu sprijinul SUPERBET au fost culese în perioada 2-8 iunie. Datele au fost obținute cu foarte puțin timp înainte de startul competiției tocmai pentru a-și păstra relevanța și a ajuta la o marjă de eroare cât mai mică.

Criterii, voturi și metodologia completă

Datele pentru acest eșantion au fost obținute prin metoda CATI (interviuri telefonice). Eroarea maxim admisă a datelor este de +/- 3%, la un grad de încredere de 95%. Metoda de cercetare: interviu prin intermediul chestionarului.

Cine a votat și câți români au participat la sondaj

Volumul eșantionului simplu, aleator, este de 1100 de persoane. Eșantionul este reprezentativ pentru categoriile socio-demografice semnificative (sex, vârstă, ocupație) pentru populația neinstituționalizată a României, cu vârsta de 18 ani și peste.

Spania

Spania este favorita românilor la CM 2026, dar și a bookmakerilor. La Superbet, ibericii au cotă 5,50 pentru a câștiga a doua oară în istorie Cupa Mondială, după reușita din 2010. Un parcurs lung depinde și de cum va decurge recuperarea lui Lamine Yamal, cel care a suferit o întindere la coapsă pe final de sezon.

Luis de la Fuente trebuie să gestioneze corect numărul de minute pe care Yamal îl va petrece pe teren, astfel că este de așteptat ca starul Barcelonei să fie menajat în meciurile din grupă. Spania este în grupa H, alături de Uruguay, Capul Verde și Arabia Saudită. Se anunță o luptă cu Uruguay pentru primul loc, pe care ibericii trebuie să o câștige pentru a nu-și complica viața în fazele eliminatorii.

Spania este favorita pentru 28% dintre respondenții din categoria de vârstă 18-29 și nu mai puțin de 30% dintre cei din categoria 30-44 de ani. În schimb, ibericii au doar 19 procente la categoria 45-59. Iar la 60+ sunt 23% pentru Yamal și compania. Una din 4 femei care au răspuns la sondaj a spus că va ține cu Spania la CM 2026, iar la bărbați este un procent ceva mai mic, 23%.

Franța

12,1% dintre români își doresc ca Franța să câștige titlul mondial pentru a treia oară, după succesele din 1998 și 2018. Paradoxal, această alegere vine cel mai probabil tot pe filieră… spaniolă. FC Barcelona și Real Madrid sunt, în această ordine, cele mai iubite echipe străine din România. Pentru fanii „los blancos” e destul de greu să țină cu Spania la această ediție a Cupei Mondiale. Luis de la Fuente nu a luat în lot niciun „galactic”. Astfel, Franța lui Kylian Mbappe este o variantă mult mai interesantă pentru cei care iubesc Real Madrid.

Franța a primit cotă 6,00 la Superbet pentru a se impune la Cupa Mondială, fiind a doua favorită după Spania. Chiar și cu un lot ticsit de vedete, Franța tot depinde de toanele lui Kylian Mbappe. Iar asta nu a ieșit deloc bine pentru Real Madrid în ultimele două sezoane. Iar grupa I, din care face parte trupa lui Didier Deschamps, este una complicată. Cu Norvegia lui Haaland și chiar Senegalul fiind pericole de luat în calcul. Mai ales că francezii n-au uitat încă de coșmarul Senegal de la World Cup 2002. Grupa este completată de Irak, care e puțin probabil să pună probleme celor 3.

Interesant este că doar 9 la sută dintre bucureșteni o au pe Franța ca favorită. În vreme ce în alte orașe mari, adică mediul urban cu peste 90.000 locuitori, „Les Bleus” a primit votul a nu mai puțin de 17 procente din respondenții la această întrebare. O altă diferență mare este și la nivelul de școlarizare. 7 procente dintre cei cu studii primare țin cu Franța, în vreme ce dintre cei cu studii superioare sunt 15 procente. Și 12 procente la cei cu studii medii.

Brazilia

Brazilia este pe undeva surprinzător a 3-a favorită pentru români. Asta deși pe bookmakeri nu îi convinge la fel de mult, cotă 9,50 la Superbet pentru a câștiga turneul. Și aici poate fi o legătură cu disputa Barcelona – Real Madrid. Brazilienii au jucători de bază de la ambele echipe, Raphinha, respectiv Vinicius jr.

Brazilia este cea mai titrată din istoria competiției, cu nu mai puțin de cinci titluri. Doar că ultimul dintre ele a venit în 2002 și, mai mult de atât, „Selecao” vine după un parcurs foarte slab în preliminarii, doar locul 5 în zona Conmebol. Dar speranțele au renăscut pentru fanii Braziliei mai ales după numirea lui Carlo Ancelotti ca selecționer.

Brazilia este în grupa C, alături de Scoția, Haiti și Maroc. Va debuta pe 14 mai, contra celei din urmă. Brazilia a primit nu mai puțin de 23% voturi din București, dar doar 11 procente în mediul rural. Și 6 procente la nivel urban cu populație sub 90.000 locuitori. Iar cel mai mare număr de voturi vine de la categoria 60+, mai exact 14%.

Argentina

9,6% dintre românii care au răspuns la acest sondaj și-ar dori ca Argentina să își apere titlul cucerit în 2022 și să bifeze trofeul Cupei Mondiale cu numărul 4. Mai ales în condițiile în care este cel mai probabil ultima reprezentație a lui Messi la acest nivel, poate fi surprinzător că Argentina nu prinde podiumul în topul preferințelor românilor.

Messi a demonstrat în amicalul cu Islanda că este la formă maximă, în ciuda unor probleme medicale pe care le-a avut în săptămânile anterioare. Grupa cu Austria, Algeria și Iordania se anunță a fi una interesantă. Argentina va debuta în turneu pe 17 iunie, contra Algeriei, o partidă deloc simplă, crucială în lupta pentru primul loc în grupă.

Argentina este simpatizată în special de femei, cu 11 procente dintre respondente. Și doar 8 la sută dintre bărbați. 45-59 ani este categoria de vârstă care a adus cele mai multe voturi, cu 13% dintre respondenți. În vreme ce la 18-29, Messi și compania au parte de încrederea a doar 7%. Și chiar mai rău la 30-44, 6 procente.

Anglia

„Is coming home?”. 8,7 dintre români își doresc asta. Trebuie spus despre Cupa Mondială că nu a fost prea des acasă la ea. Ba, de altfel, o singură dată. Și asta în 1966. Dar cei care iubesc fotbalul englez continuă să spere, în ciuda faptului că le sunt servite dezamăgiri la fiecare patru ani. Ce se poate schimba în 2026?

Harry Kane are răspunsul. Vine după un sezon de excepție la Bayern Munchen și vrea să își împlinească marele vis. Dar misiunea va fi infernală, iar faptul că meciul de deschidere este contra Croației este o dovadă cât se poate de clară. Ghana și Panama fac și ele parte din grupa L, una deloc facilă pentru englezi.

Bărbații cred în Anglia, cu 11% voturi, dar nu și femeile, care au ales „leii” doar în proporție de 6 la sută. Între utilizatorii de Facebook și Instagram, Anglia are 10 procente, în vreme ce pe Tik-Tok e mai rău, cu doar 8 procente. 15 la sută dintre cei din orașe cu sub 90.000 de locuitori au ales Anglia, dar doar 5 la sută dintre cei din mediul rural.

Portugalia

Poate că ar fi fost de așteptat ca mai mulți români să susțină Portugalia lui Cristiano Ronaldo. Doar 7,9 la sută dintre românii care au răspuns la sondaj ar vrea ca Messi să fie egalat de CR7 la numărul de titluri mondiale. Bookmakerii sunt ceva mai încrezători în șansele lusitanilor, astfel că i-au acordat o cotă de 9,00, care o plasează ca a patra favorită a competiției după Spania, Anglia și Franța.

Primul pas foarte dificil pentru Portugalia va fi să își câștige grupa. Pentru că tot în grupa K a fost repartizată și Columbia, una dintre forțele din America de Sud. Ronaldo și compania vor înfrunta în runda inaugurală RD Congo, iar Uzbekistanul, una dintre debutantele la Cupa Mondială. Joao Neves, Vitinha, Nuno Mendes și Goncalo Ramos sunt starurile de la PSG pe care se bazează Portugalia pregătită de Roberto Martinez.

14 la sută dintre tinerii din categoria de vârstă 18-29 de ani au mizat pe Portugalia. În vreme ce la celelalte categorii de vârstă nu s-a trecut de opt procente. O altă diferență consistentă este că 16 la sută dintre cei care îi vor pe lusitani campioni lucrează la stat. Și doar 9 procente în mediul privat.

Germania

Germania are 4 titluri mondiale, ultimul dintre ele în 2014. Dar la ultimele două ediții, 2018 și 2022, nemții au fost eliminați încă din faza grupelor. În 2026 vor avea susținerea a 3,6 la sută dintre cei care au răspuns la sondaj. Probabil că parcursul foarte modest de la precedentele două ediții a mai scăzut numărul de fani pe care Germania îi are în România.

Germania are o grupă complicată, cu Ecuador, Coasta de Fildeș și Curacao, iar pe aceasta din urmă o va înfrunta în meciul de deschidere, pe 14 iunie. Coasta de Fildeș este considerată una dintre cele mai tari naționale din Africa, iar Ecuador poate fi revelația turneului cred specialiștii, datorită unei defensive. foarte greu de străpuns.

Altă națională

3,9 la sută dintre respondenți au ales „altă națională”. Printre naționalele care ar putea avea mai mulți fani în România ar mai fi Țările de Jos, Turcia, Belgia, Croația, sau Columbia. Probabil că Turcia ar fi putut fi chiar mai sus în topul preferințelor românilor dacă nu i-ar fi scos pe „tricolori” din drumul spre Cupa Mondială.

De ce aleg românii aceste echipe la Mondial

Românii urmăresc meciurile de la Cupa Mondială în special pentru a-i vedea la lucru pe cei mai buni jucători ai planetei. Astfel că favoritele lor sunt echipele care au măcar un super star în componență. Cum ar fi Spania lui Yamal, Franța lui Mbappe, Brazilia lui Vinicius și Raphinha, Argentina lui Messi, Anglia lui Kane, sau Portugalia lui Ronaldo.

Desigur, un alt factor important este legat de echipele de club la care joacă acești jucători de la Cupa Mondială. FC Barcelona și Real Madrid sunt cele mai iubite echipe de către microbiștii din țara noastră, astfel că alegerile au fost influențate cu siguranță de aceste preferințe. Prezența României la turneul final ar fi simplificat lucrurile. Dar asta nu s-a mai întâmplat din 1998, astfel că românii sunt obișnuiți să caute alte echipe pe care să le susțină.

Ce echipe sunt, de fapt, considerate favorite la câștigarea Cupei Mondiale 2026

Rezultatele sondajului arată că românii preferă să își aleagă favoritele dintre formațiile de top, nu dintre outsidere. Spania este favorită să câștige trofeul mondial și are și cei mai mulți susținători printre microbiștii din România. Franța, Brazilia, Argentina, Anglia, Portugalia și Germania, alte variante preferate de români, sunt și ele între echipele pe care specialiștii le văd în fazele finale.

Țările de Jos, Belgia, Columbia, Croația sunt și ele văzute ca echipe de top care pot ajunge departe în competiție, ba chiar să o câștige. Nu neapărat printre marile favorite, astfel că nu este tocmai surprinzător că nu prind un loc nici în topul preferințelor fanilor români care au răspuns la sondaj.

5,50… este cota oferită de Superbet pentru Spania să câștige World Cup 2026. Ibericii pornesc ca favoriți ai întrecerii