June 12, 2026

Sportica

Stiri sportive la minut

Gică Hagi a oferit verdictul! Cine câștigă Cupa Mondială: „Arată foarte bine”

Gică Hagi a oferit verdictul! Cine câștigă Cupa Mondială: „Arată foarte bine”

Cupa Mondială din 2026 debutează joi, 11 iunie, cu partida dintre Mexic și Africa de Sud, turneul urmând a se încheia pe 19 iulie. Selecționerul României, Gică Hagi (61 de ani), a declarat că favorita sa la câștigarea trofeului este campioana europeană Spania, care caută al doilea triumf din istorie la Cupa Mondială.

Gică Hagi a numit favorita sa pentru Cupa Mondială

Gică Hagi a spus că va susține Spania la Cupa Mondială din această vară. „Sper ca Spania să câştige. (n.r. e favorita dumneavoastră) Da, da. (n.r. alte favorite?) Vom vedea. Fotbalul e fotbal, n-avem cum să anticipăm lucrurile. Nu poţi să vorbeşti înainte. Îmi place cum arată Spania, ca echipă, cum joacă.

Poate nu are cei mai valoroşi jucători, dar arată foarte bine. (n.r. pare că Spania e echipa care s-a acomodat cel mai bine în Statele Unite) Nu ştiu, vom vedea. Fotbalul e imprevizibil. Să aşteptăm şi să vedem”, a spus „Regele”, prezent la evenimentul organizat la București de fanii lui Galatasaray pentru a sărbători titlul cucerit în Turcia.

Cum arată programul Spaniei la Cupa Mondială

Spania a fost repartizată în grupa H de la Cupa Mondială și va debuta la turneul final pe 15 iunie, de la ora României 19:00, cu un duel contra naționalei din Capul Verde, debutantă la turneul final. Pentru echipa pregătită de Luis de la Fuente urmează apoi un meci împotriva Arabiei Saudite, care va avea loc pe 21 iunie, tot de la ora 19:00.

În fine, ibericii încheie grupa cu cel mai dificil meci, cel contra reprezentativei din Uruguay, care se va juca pe 27 iunie, începând cu ora 03:00 în România. Dacă va termina pe primul loc, Spania va întâlni în 16-imi ocupanta poziției secunde din grupa J, în care se înfruntă campioana mondială Argentina, Austria, Algeria și Iordania. Un fotbalist din lotul asiaticilor a fost prezentat oficial de o echipă din SuperLiga României.

Gică Hagi a numit echipa sa favorită de la Cupa Mondială