Cum arată Giorgios, fiul lui Ianis Hagi și al Elenei. Micuțul a fost sărbătorit cu fast de familia sa
Ianis Hagi și partenera sa de viață, Elena, sunt doi părinți fericiți alături de fiul lor. Iată cum arată Giorgios care a fost sărbătorit cu fast de familia sa. Micuțul în vârstă de 10 luni urmează să-și aniverseze ziua de naștere vara aceasta.
Cât de mult a crescut copilul lui Ianis Hagi
Mijlocașul ofensiv al celor din Alanyaspor din Süper Lig, Ianis Hagi (27 ani), le-a arătat celor care îl urmăresc în social media cât de mult a crescut băiatul său. Giorgios a venit pe lume pe 20 august 2025, într-o clinică privată din București. A primit nota 10 din partea cadrelor medicale, mama sa revenindu-și rapid după sarcină.
Frumoasa șatenă are o siluetă de invidiat, Elena fiind o femeie foarte elegantă. A dat dovadă de rafinament la petrecerea de moț organizată pentru fiul său. La eveniment și-a făcut simțită prezența și Gigi Becali, care s-a fotografiat cu toți fotbaliștii pe care vrea să-i aducă la FCSB. Cu toate acestea, în centrul atenției a fost copilul.
Fiul internaționalului român este adorabil. A reușit să fure toate privirile datorită vestimentației. Îmbrăcat la patru ace, băiețelul s-a asortat perfect cu jucătorul de fotbal. Cei doi au purtat sacouri cu două rânduri de nasturi, în timp ce fotbalistul a avut și un accesoriu. Concret, este vorba de o cravată bleumarin.
Pe de alte parte, soția lui Ianis Hagi a optat pentru o rochie lungă, mulată, bleumarin închis. Potrivit spynews.ro, ținuta a fost creată de o casă de modă celebră din Italia. Are în compoziția sa materiale premium cu aspect de mătase. Frumoasa șatenă nu s-a uitat la bani când a ales acest outfit de senzație. Elena Hagi a scos din buzunar aproximativ 6.300 de euro.
Vezi această postare pe Instagram
Unde a avut loc tăierea moțului
Ianis Hagi și Elena au distribuit mai multe imagini pe rețelele de socializare. Datorită acestora mulți au remarcat tortul aniversar spectaculos care a fost creat cu o tematică specifică copilăriei. Desertul supraetajat poate fi considerat o adevărată operă de artă, piesa principală fiind un carusel cu căluți complet funcțional.
Tema evenimentului care s-a desfășurat la celebrul hotel Athenee Palace din București a fost aleasă cu mare grijă. Interiorul locației a avut nuanțe de alb și albastru, potrivite pentru un băiat. De asemenea, internauții au observat că Giorgios are trăsături fizice plăcute atât de la fiul lui Gică Hagi, cât și de la mama sa, Elena.
„Superbi, să vă trăiască minunea”, a notat Anca Surdu, soția lui Denis Alibec, pe contul de Instagram. Vanessa Drăguș a lăsat mai multe emoticoane cu inimi, iar alte persoane i-au felicitat pentru familia frumoasă pe care o formează. Sora sportivului, Kira Hagi, a reacționat la rândul său prin intermediul unui emoji.
„Ați fost superbi! Mulțumim din suflet pentru încredere”, este mesajul special pe care l-a trimis fotograful angajat de Ianis și Elena Hagi pentru petrecerea de tăiere a moțului fiului lor.
