„România, pusă la ‘și alții’ într-un film despre Pele și Brazilia 1970”. Dezamăgirea lui Răzvan Ioan Boanchiș după ce a văzut documentarul produs de Netflix

Noi nu suntem la Campionatul Mondial. Și mi-ar plăcea să văd câte minute i s-ar dedica României într-un documentar retrospectiv despre mondialele din America din 1994. Dacă într-un documentar de 50 de minute, realizat de o televiziune străină, ni se dedică două minute, ne-am scos. Și nu sunt dur. Sunt dezamăgit. Aș fi furios, dar nu mai am vârsta. Motivul? Imediat.

România a pierdut la un singur gol diferență cu Brazilia la Campionatul Mondial din 1970

Netflix a refăcut, cu actori în locul fotbaliștilor, drumul Braziliei spre al treilea titlu mondial. Cel din 1970. Așa se cheamă și filmul – „Brazil ’70, the third star”. Cinci episoade. Totul în jurul lui Pele. Până aici, absolut normal. Pe partea artistică, doar jocul actorilor e mai pueril decât replicile pe care scenariștii le-au atribuit fotbaliștilor. Ai impresia că vorbesc între ei niște copii (crescuți pe balcon) de la o școală particulară, nicidecum niște fotbaliști talentați și șmecheroși, născuți în sărăcie.

Brazilia a fost în grupă cu România, Cehoslovacia și Anglia. Cea mai bună replică a dat-o România. Brazilia ne-a bătut cu 3-2. La acel mondial din Mexic 1970, doar România și Anglia au pierdut la diferență de un gol cu Brazilia. Peru și Uruguay și-au luat bătăi la două goluri diferență, Cehoslovacia și Italia la 3 goluri diferență. Italia chiar în finală.

Meciul Brazilia – România 3-2, ecranizat în mai puțin de un minut

Și acum, ce m-a deranjat. Meciul Brazilia – Cehoslovacia a avut parte de o adaptare artistică (mă rog!) de vreo șapte minute. Au fost pomenite chiar și numele unor jucători cehi. Meciul cu Anglia, zece minute. Meciul cu România, mai puțin de un minut. Cum au fost reinterpretate celelalte meciuri nu știu, fiindcă m-am enervat și am abandonat serialul.

Să ne înțelegem. Regizorul și-a stabilit niște priorități, chiar dacă e un film documentar. Dar nu poți rămâne calm, ca român, când observi că un moment atât de important pentru noi e bifat la mișto, expediat la „și alții”. Am crescut cu poveștile Guadalajarei și mă doare. Și ce frumos au scris despre despre Mexic 1970 Fănuș Neagu, Ioan Chirilă, Teodor Mazilu, Eugen Barbu (în romanul „Ianus”)!

În prezentarea mea de pe pagina de gardă a cărții „Portocaliu”, apărută în 1999 la editura RAO, am povestit că „m-am născut într-unul din sertarele de beton ale Bucureștiului, în Cartierul Drumul Taberei, chiar în noaptea meciului Anglia-România, jucat la Guadalajara, când 40 de milioane de ochi apuși se mințeau că locuiesc sub pervazul unui sombrero”. Mda. Ne-am obișnuit să fim considerați absenți și când suntem prezenți. În filmul ăsta, România a fost aproape ignorată și când a fost de gală.