Câți bani au cheltuit Rapid, Dinamo și U Cluj. Diferența uriașă dintre investiție și risipă. E cea mai incomodă comparație din SuperLiga

Finalul de campionat e ca un final de an școlar. Împarte clasa în premianți, repetenți, corijenți și mediocri. Astăzi privim spre elevii de elită (play-off), pentru că și această sub-categorie are premianții și corijenții săi. Nu toată lumea a făcut petrecere de absolvire după finalul anului școlar, nu toți părinții au fost fericiți. Hai să vedem împreună cine, cum și de ce. Dacă rezultatele școlare s-ar obține în funcție de veniturile părinților și banii „băgați” în meditații, competiția școlară ar fi previzibilă și plictisitoare.

Topul salariilor în SuperLiga. FCSB este prima

Fix la fel e și-n fotbal, acolo unde talentul (fotbalistic și managerial) alterează semnificativ clasamentul banilor „băgați” în fotbal. Pentru că uneori acest „băgați” se citește „investiți”, alteori „cheltuiți”, și în anumite cazuri de-a dreptul „puși pe foc”.

Așa ar fi trebuit să arate clasamentul final după criteriul „disponibilitate financiară”. Numai că în realitate lucrurile au stat cu totul altfel. Desigur, sumele reflectă anul calendaristic 2025, nu sezonul 2025-2026, dar la nivel de sezon lucrurile nu stau mult diferit. În cazul lui FCSB sumele includ și bonusurile generoase de titlu și cupe europene, bugetul de salarii pentru sezonul 2025-2026 a fost mai mare decât ce vedem aici când ne uităm la Dinamo și U Cluj, dar una peste alta cam acesta e clasamentul salariilor.

Craiova (câștigătoarea eventului), U Cluj și CFR (prin calificarea în cupele europene) sunt în fapt premianții anului școlar. FCSB a salvat la baraj nu doar sezonul, ci și profitabilitatea lui 2026. Perdanții, evident, sunt Rapid și Dinamo.

Materialul de față își propune să analizeze aceste două cluburi, pentru că eșecul de sezon deși pare similar în Giulești și Ștefan cel Mare, presupune multe diferențe. Unele de fond. Iar pentru ca imaginea să fie și mai clară, vom include în comparație (cu rol de turnesol) U Cluj. Pentru că Rapid, Dinamo și U Cluj au suficiente puncte comune încât comparația în trei să fie relevantă.

Ce au în comun Rapid, Dinamo și U Cluj

Sunt cluburi de tradiție, cu masă importantă de susținători. U Cluj la nivel regional, Dinamo și Rapid la nivel național. Dar mai mult decât atât, cele trei au avut un traseu similar în trecutul recent. Rapid și U Cluj au fost nevoite să o ia de la capăt de la nivel de municipiu și județ, iar Dinamo a bifat prima retrogradare din istorie. De la revenire, Rapid are 5 sezoane de primă ligă, U Cluj 4, iar Dinamo 3. Progresul și maturizarea cluburilor nu sunt însă direct proporționale cu numărul sezoanelor de primă ligă. Iată de ce eșecul de sezon nu arată la fel la Dinamo și Rapid. Iar succesul clujenilor este cu atât mai spectaculos.

Rapid a supraviețuit fără emoții șocului revenirii în liga 1 și a făcut saltul spre play-off în sezonul doi, ca efect al dopingului financiar produs de venirea lui Dan Șucu. A urmat însă o băltire într-o mediocritate cumpărată la suprapreț, cei patru ani de play-off aducând clasări pe locurile 5 și 6, fără trofee și fără participări în Europa. Un eșec sportiv plenar, cu rădăcini într-un eșec administrativ perpetuat cu încăpățânare. Totul în condițiile unui belșug financiar nemaiîntâlnit în Giulești în ultimii 20 de ani și pe fondul unei emulații extraordinare după parcursul de cinci ani început în Liga 5.

Dinamo are un istoric diferit pe ultimele cinci sezoane. Retrogradează la baraj, revine în prima ligă, supraviețuiește mult mai greu decât Rapidul șocului revenirii, dar odată ajunsă în play-off trece de la statutul de participant (locul 6), la cel de club pretendent la Europa până la finalul competiției (locul 4). La fel ca Rapid, nu a ajuns nici la trofee și nici la cupele europene, dar spre deosebire de Rapid, traseul demonstrează progres. Și, important, în trei ani de primă ligă, nu în cinci. La Dinamo fiecare an dintre cei trei ani de după promovare a adus un plus. La Rapid, patru ani din cei cinci de după revenire au însemnat stagnare. Cu o circumstanță agravantă – bugetul Rapidului a fost în fiecare sezon semnificativ mai mare decât la Dinamo.

U Cluj este, din acest punct de vedere, un model. În cei 4 ani care au urmat promovării, clubul a reușit 2 Finale de Cupa României (Dinamo și Rapid au bifat doar câte o semifinală), două participări în cupele europene și o clasare pe locul 2 în campionat. Cu bugete salariale comparabile cu Dinamo, dar mult sub Rapid.

Management administrativ și financiar. Rapid vs Dinamo vs U Cluj

Este una dintre explicațiile succesului clujenilor.

Într-adevăr, U Cluj are avantajul susținerii autorităților locale – un subiect pe care îl vom dezvolta pe larg într-un material separat. Pe lângă sumele înregistrate explicit ca subvenții, U Cluj a beneficiat probabil de ajutor și în ceea ce privește utilizarea stadionului și a bazelor de antrenament – asta se vede în nivelul mult mai scăzut al cheltuielilor operaționale raportate de clujeni. E un plus semnificativ de care nici Rapid și nici Dinamo nu au avut parte. E de apreciat însă disciplina financiară a celor de la U Cluj, club cu profit operațional și rezultat net pozitiv în fiecare an. U Cluj a primit ca subvenții 11-13 milioane lei anual.

Daca adăugăm subvențiile la închirierea stadionului și a bazelor de antrenament cu siguranță nu vom egala rezultatul net negativ înregistrat anual de Rapid și Dinamo. Așadar da, subvenția este un plus foarte important, dar este doar o parte din explicație.

Management-ul sportiv. Rapid a cheltuit enorm, U Cluj nu știe ce înseamnă „sumă de transfer”

Suntem la fotbal, deci aici e miezul problemei. Transferurile. Știința de a construi un lot competitiv, capabil de performanță, în limita bugetului alocat. Iar aici, veți vedea, diferențele sunt uriașe. Rapid a cheltuit enorm și pe sume de transfer, nu doar pe salarii, Dinamo a fost undeva la mijloc în povestea asta, în timp ce U Cluj aproape că nu știe ce înseamnă „sumă de transfer”.

Când judecăm un transfer, trebuie să avem în vedere mai multe aspecte. Performanța sportivă trebuie judecată în funcție de resursele financiare consumate. Iar banii se duc în trei mari direcții: sumă de transfer, salarii (plus prime de instalare) și comisioane. Acestea din urma par neglijabile, dar nu sunt deloc așa.

Comisioane de transfer. Rapid, lider detașat

Piața comisioanelor de transfer se învârte anual în România undeva la 15 – 16 milioane lei. Peste 3 milioane EUR, conform declarațiilor cluburilor. În ultimii doi ani Dinamo a cheltuit cu agenții 4.35 milioane lei, Rapid 5.5 milioane lei, iar U Cluj 1.2 milioane lei. Doar în 2025 Dinamo a scos din „buzunar” aproape 3 milioane, Rapidul 1.5 milioane, iar clujenii 0.7 milioane.

Din nou totul cât se poate de invers proporțional cu performanța sportivă. De aceea spun; a ne ascunde în spatele subvențiilor (cât se poate de reale), fără a vedea performanța de management nu ajută pe nimeni.

U Cluj performează sportiv peste Rapid și Dinamo, plătind salarii mai mici, sume de transfer mult mai mici (spre deloc) și comisioane mai mici. Ca o paranteză, Craiova a plătit în 2025 (când a pregătit lotul de event și grupe de Europa) comisioane mai mici decât a achitat Rapidul în 2024 pentru un loc 5 în play-off. Adică 3.36 milioane lei (Craiova în 2025), față de 3.98 milioane lei (Rapid în 2024). Laser, frate… Tot în 2025, U Cluj a plătit comisioane la nivel de Farul, dar sub UTA și Hermannstadt. Prima în concordat preventiv, cealaltă retrogradată la finalul sezonului.

Transferuri. Unde s-a făcut diferența

Cu bani poate oricine, zice o vorbă din bătrâni. Vom vedea în cele ce urmează că Rapidul a reușit să infirme înțelepciunea populară, în timp ce U Cluj a rupt norma și la acest capitol. Un lot se construiește în minim 2 ani, așa că privim în cele ce urmează mișcările de trupe înregistrate la cele trei cluburi în ultimele două sezoane.

Prima concluzie este că nu numărul a făcut diferența; cele trei cluburi au rulat un număr comparabil de fotbaliști în cei doi ani. Diferența s-a făcut la două capitole importante – sume de transfer cheltuie și randament sportiv. Sumele de mai jos au ca unică sursă Transfermarkt. În cazurile Kait și respectiv Macalou (de exemplu), nu e sigur că suma de transfer a fost 0.

Codul culorilor zice așa: verde pentru transferurile care au confirmat în iarbă, roșu pentru decepții și negru pentru cei care au fost între două ape (sau e prea devreme pentru concluzii). Evident, e o evaluare personală, luați-o ca atare.

Rapid a cheltuit pe transferuri în cei doi ani 6.7 milioane EUR. O formulare mai apropiată de realitate ar fi „a îngropat”, dar cred că mai important este că am câștigat vara lui 2025. Absolut corect, dacă privim vara lui 2024. Întotdeauna trebuie să pui lucrurile în perspectivă… Lista eșecurilor e cu adevărat impresionantă; atât prin numărul celor care au dezamăgit din punct de vedere sportiv, cât și prin sumele cheltuite pentru legitimarea acestora: Jambor (1 mil EUR), Drillon (0.9 mil EUR), Pop (700k EUR), Hromada (500k EUR), etc. Daca am adăuga și salariile acestora, am avea imaginea completă a apocalipsei sportiv-financiare.

Aș mai adăuga doar, spre deplina informare a cititorului, că în anul în care a plătit 0.7 milioane EUR pe studentul Rareș Pop, Rapid a adus pe același post un jucător pentru echipa de old-boys, dar cu salariu de vedetă (N’Jie), un fotbalist matur (Dobre) și o speranță kosovară (Drillon) cu 0.9 milioane EUR suma de transfer. Așadar, pe un singur post Rapid a cheltuit 1.6 milioane suma de transfer și patru salarii (deloc mici, aș îndrăzni să spun). Post pe care nu a jucat niciunul dintre tinerii cumpărați cu sume de transfer.

Vestea bună este că Rapid a și vândut de 8 milioane de EUR în 2024, ceea ce a mai îndulcit pilula eșecului financiar. Majoritatea banilor au venit din Rrahmani (5 milioane) și Krasniqi (2 milioane). Rrahmani, acest succes de scouting al Rapidului, jucător propus la încă cel puțin trei cluburi din SuperLiga și transferat în august, după ce toate celelalte piste se împotmoliseră. Paradoxal (sau poate nu), transferurile reușite au venit gratis, sau au costat rezonabil: Dobre (fără sumă de transfer), Kramer, Pașcanu. Excepția de la această regulă – Christensen.

Dinamo, departe de resursele financiare ale Rapidului, a ridicat totuși nivelul în sezonul recent încheiat, când a plătit sume de transfer la nivelul Giuleștiului (n-ați fi zis, nu-i așa? De aceea e întotdeauna recomandabil să ne verificăm impresiile cu cifre.) Dinamo a plătit sume de transfer de 1.85 mil EUR, comparabil cu cele 2.1 mil EUR cheltuite de Rapid în același sezon. Singura „țeapă” pe bani pare a fi Mazilu; deși și el va avea șansa unul al doilea sezon în care, cu o pregătire de vară corectă poate schimba prima impresie. În rest, rata de succes este net superioară Rapidului, fie că vorbim despre oameni aduși „pe bani” (Stoinov, Opruț) sau liberi – Armstrong, Musi, Boateng, Karamoko, Olsen.

Tot vara trecută Dinamo a punctat și la capitolul vânzări, având însă norocul de a se întâlni în piața de jucători cu șeful scouterilor de la FCSB. Nimic despre pacientul Pușcaș; sezonul următor va oferi verdictul în ceea ce îl privește.

U Cluj e la polul opus. Din toate punctele de vedere. A cheltuit în doi ani doar 260k EUR, pe doi jucători: Postolachi și Lefter. Cu al doilea și-a asigurat portar under. Deschid încă o paranteză – Lefter a fost crescut de Rapid și trimis pe bani de semințe la Corvinul. Opțiunile de rezervă propuse de Rapid după acest transfer fiind Draghia, Stolz, Moldovan, Iliev. Închid paranteza.

La U au venit fără sume de transfer jucători ca Blănuță, Thiam, Cristea, Lukic, Drammeh, Silva, Mendy, Stanojev, Coubiș etc. Presa franceză sugerează că pentru Macalou s-ar fi plătit o sumă minimă totuși. Coubis e la națională, Lukic e golgeterul Superligii, iar restul au format un lot de vicecampioană și finalistă de Cupă. Cu 260k EUR sumă de transfer în 2 ani. Pentru imaginea completă aveți mai sus comisioanele achitate și salariile. Ca să fie comparația rotundă.

Eșecul are grade de comparație. Rapid, zero progres în ultimii patru ani

Așadar, când pui situațiile în oglindă, eșecul are și el nuanțe de gri. La Dinamo senzația de eșec vine din ratarea Europei la baraj și din conjunctura unui sezon în care FCSB și CFR au fost niște umbre. Desigur, vine și din presiunea pe care contabilitatea o pune pe un club scos cu eforturi din insolvență, tocmai pentru a accesa competițiile europene. Dinamo chiar și-a dorit Europa, chiar dacă nu și-a propus asta ca obiectiv oficial. Inclusiv comisioanele achitate agenților în 2025 sunt un argument în acest sens. Ratarea Europei nu e o bagatelă pentru Dinamo, așa cum bravează conducerea, dar nici o tragedie, pentru că la Dinamo e vizibil progresul. Cu toate durerile de creștere, la Dinamo chiar există mugurii unui club.

Modul în care a fost gestionată înlocuirea antrenorului demonstrează asta. Plecarea lui Kopic nu a fost o surpriză venita peste noapte, dar Dinamo a gestionat bine momentul, noul antrenor fiind anunțat la doar două zile de la știrea despărțirii de Kopic. Inclusiv faptul că a avut același antrenor pentru 2 sezoane și jumătate este un plus pentru Dinamo.

În oglindă, Rapidul meu chiar are de ce să se îngrijoreze. De patru ani Rapidul nu progresează în nici o direcție, reușind doar să identifice un mod nou de a eșua în fiecare sezon. Comparativ cu colegele de material, Rapid cheltuie mult spre enorm, fără rezultate. După patru ani, revoluția din organigramă arată că s-a înțeles totuși dimensiunea problemei. Ca de obicei, îngrijorarea vine din numele care asigură continuitatea executivă în ciuda logicii și din incertitudinea alegerilor.

La Dinamo numele noului antrenor arată o strategie, un plan. Evident, nu există o certitudine a alegerii corecte, dar primul pas pentru o strategie de succes este să ai una. La Rapid, Pancu pare mai degrabă o soluție de avarie, un pansament emoțional pentru starea de spirit a Giuleștiului. Poate părea un detaliu minor, dar portughezul vine la Dinamo cu staff, în timp ce Pancu abia acum încropește unul. Totul în timp ce preia echipa unui club care la rândul său a schimbat toată organigrama, mai puțin numele din vârful sau. Semn că am înțeles că ceva nu merge bine, dar mergem pe ideea că piramida s-a defectat de la bază.

Am inclus U Cluj în comparație pentru cei care mi-au sugerat că e greu să te lupți cu cluburi așezate, mature, care se bat de mulți ani la campionat. Ei bine, Rapid iese șifonat din această luptă în trei, în care a pornit cu toate avantajele în buzunar. Problema principală a Rapidului nefiind neapărat absența succesului, ci evidenta lipsă de progres și speranță. Atât Dinamo, cât și (mai ales!) U Cluj demonstrează faptul că primul pas pentru o echipă de succes este construirea unui club solid. Iar acesta este un capitol la care Rapidul este încă restant, după patru ani.