Problema pe care trebuie să o rezolve Gică Hagi și cluburile din România. Andrei Vochin, verdict clar: „Drumul spre 2030 trece prin Top 5”

Intre primele jocuri ale lui Gică Hagi ca selecționer si următorul Campionat Mondial sunt fix 4 ani. De joi vom privi la televizor prima confruntare planetară cu 48 de echipe la start, iar tot de joi ar trebui, cu toții, să ne gândim cum să nu mai ratam următorul bal al fotbalului, cel al centenarului, din 2030. Pentru asta ar trebui să nu uităm trecutul, să evaluăm corect prezentul și să proiectăm viitorul.

Campionatele din Top 5 trimit cei mai mulți jucători la Campionatul Mondial

Uitându-ne în spate (că la asta folosește istoria bine însușită, cea pe care descoperitorii de dată recentă a fotbalului nu-i înțeleg în ruptul capului rostul) să ne reamintim că România a fost una din primele 13 țări de pe glob, și una din primele 5 din Europa, care au pus umărul la prima ediție de Mondial, cea din 1930. Și am fost acolo și pentru că unul dintre promotorii ideii a fost chiar regele Carol II, omul de stat deseori hulit, dar care a înțeles bine rolul sportului și al fotbalului ca vector de diplomație.

De prezent se ocupă stafful lui Gică Hagi, iar primele impresii după amicalele cu Georgia și Țara Galilor au adunat multe bile albe. Pentru viitor avem câteva metrice de care ar trebui să ținem cont dacă dorim să înaintăm în direcția corectă. Iar acest Mondial care stă să înceapă ne oferă două repere. Cumva legate unul de celălalt. Primul e clasamentul campionatelor care furnizează jucători la acest turneu final.

Iată Top 5:

1. Premier League (Anglia) – 162 de jucători,
2. Bundesliga (Germania) – 100 jucători,
3. La Liga (Spania) – 80 jucători,
4. Ligue 1 (Franța) – 78 jucători,
5. Serie A – (Italia) – 66 jucători.

Concluzia? Ai jucători aici, câți mai mulți, cu cât mai multe minute și cât mai relevanți în echipele lor de club, ai șanse mai mari să fii la un Campionat Mondial. La momentul ăsta noi avem doar doi care au minute: Ionuț Radu (Celta Vigo) și Andrei Rațiu (Rayo), ambii in LaLiga (Spania).

Al doilea reper, care decurge cumva din primul este cota de piață evaluată de Transfermarkt pentru un lot de 26 de jucători. Cel mai valoros lot posibil al României la momentul de față valorează circa 110 milioane de euro. La acest Mondial există țări care au loturi cu o valoare de piață mai modestă: Qatar, Iordania, Irak, Curacao fac cam 20 de milioane fiecare, Iran, Noua Zeelandă și Panama vreo 30 de milioane. În total, 14 dintre țările prezente la acest turneu final au cote de piață sub România. Problema noastră e că niciuna dintre ele nu e din Europa, iar preliminariile care aduc biletele pentru CM sunt organizate pe fiecare continent in parte. Ori din zona noastră, cea mai slab cotată delegație e cea din Bosnia și Herțegovina, care totalizează 151 de milioane de euro, cu circa 40% mai mult decât am avea noi acum.

8 jucători din lotul de 26 are Bosnia în Top 5 campionate europene

Dacă primul indicator ne arată unde joacă fotbaliștii care ajung la Mondial, iar al doilea cât valorează ei în ochii pieței, atunci fotografia României devine mai clară și mai puțin confortabilă. Noi avem tendința să discutăm aproape exclusiv despre selecționer, sistem, generații, noroc la tragerea la sorți sau arbitraje. Toate contează. Dar toate acestea vin după materia primă. Iar materia primă a fotbalului modern este jucătorul format la un anumit nivel și validat într-un anumit mediu competițional.

Nu întâmplător primele cinci campionate ale Europei nu sunt doar cele mai bogate, ci și cele mai exigente. Acolo viteza jocului este mai mare, presiunea este mai mare, adversarii sunt mai buni, iar greșelile se plătesc imediat. Un fotbalist care rezistă și crește în Premier League, Bundesliga, La Liga, Ligue 1 sau Serie A își ridică automat plafonul. Iar când aduni zece-cincisprezece astfel de jucători într-o echipă națională, obții altceva decât o selecționată construită aproape exclusiv din fotbal intern sau din campionate periferice.

De aceea, adevărata miză a următorilor doi-trei ani ar trebui să fie exportul. Masiv și accelerat. Fiecare titular român care ajunge să joace constant la acest nivel înseamnă minute, experiență, valoare de piață și, în cele din urmă, șanse în plus pentru echipa națională. Cum într-un timp atât de scurt nu poți produce jucători noi, atunci e nevoie ca în Liga Națiunilor, preliminariile și turneul final Euro 2028 (la nivel de echipa națională) și în cupele europene (la nivel de club) în următorii doi-trei ani, echipele noastre să îndeplinească două obiective: să furnizeze rezultate notabile și să aibă în componență români tineri pentru care Top5 campionate europene să ridice sprâncenele cât mai des.

Există și o consecință economică directă. Cota de piață a unei reprezentative nu este un simplu exercițiu statistic. Ea exprimă nivelul de încredere pe care fotbalul mondial îl are în jucătorii acelei țări. Când valoarea lotului crește, de regulă crește și competitivitatea lui. Nu întâmplător naționalele care domină Europa și lumea sunt și cele care concentrează cei mai mulți jucători în marile campionate și cele mai mari valori de piață.

Transferurile, obiectivul strategic al cluburilor din România până în 2030

România nu are nevoie de iluzii pentru 2030. Are nevoie de fotbaliști care să treacă frontiera performanței. Dacă peste trei ani vom avea zece-doisprezece jucători titulari în Top 5, atunci vom putea vorbi serios despre Mondialul centenarului. Dacă vom rămâne la doi, trei sau patru, vom continua să ne alimentăm speranțele din discursuri și amintiri.

Iar istoria, cea de la care am plecat, ne obligă la mai mult. Acum aproape un secol eram printre pionierii competiției. Nu pentru că aveam nostalgii, ci pentru că eram conectați la curentul principal al fotbalului vremii. Dacă vrem să fim și în 2030 acolo unde am fost în 1930, drumul nu trece prin vorbe, ci prin transferuri. Multe transferuri. În următorii doi-trei ani, acesta ar trebui să fie obiectivul strategic al întregului fotbal românesc. Pentru că doar crescând numărul românilor din marile campionate vom crește și valoarea lotului național. Iar doar crescând această valoare vom putea transforma visul unei calificări la Mondial dintr-o speranță imaginară într-o posibilitate reală. În fond, între pionieri și spectatori diferența este dată întotdeauna de capacitatea de a ține pasul cu lumea. Astăzi, lumea joacă în Top 5. Acolo trebuie să ajungem și noi.