June 8, 2026

Sportica

Stiri sportive la minut

Valentin Țicu a dezvăluit de ce nu a rămas la Dinamo: „Am rămas surprins!”. Echipa din SuperLiga care l-a ofertat deja

Valentin Țicu a dezvăluit de ce nu a rămas la Dinamo: „Am rămas surprins!”. Echipa din SuperLiga care l-a ofertat deja

Valentin Țicu a plecat de la Dinamo la finele sezonului. Fundașul lateral stânga a vorbit în exclusivitate pentru FANATIK despre despărțirea sa de clubul din „Ștefan cel Mare”. Vezi ce a spus despre experiența sa alături de „câini”, cine l-a ofertat deja, dar și cum l-a caracterizat pe Zeljko Kopic, antrenorul plecat și el de la formația bucureșteană.

De ce a plecat Valentin Țicu de la Dinamo

Echipele din SuperLiga sunt deja foarte active în mercato de vară.  Dinamo a început și ea curățenia de vară, anunțând deja că a renunțat la 4 jucători. Printre aceștia s-a aflat și Valentin Țicu, care semnase cu clubul la început de an. Fundașul în vârstă de 25 de ani a spus ce a stat în spatele despărțirii sale de echipa din „Ștefan cel Mare”.

„A fost opțiunea clubului. Eu am semnat un contract pe 6 luni cu opțiune de prelungiri pentru trei ani, care trebuia activată până la 1 mai, ceea ce nu s-a întâmplat.

Eu îmi doream să continui, dar a fost alegerea lor. A fost surprinzător pentru mine pentru că eu cred că atâta cât am jucat am făcut-o bine, mai ales în ultimele 3 meciuri. Mi-am revenit și eu mă simt foarte bine. Nu cred că am dezamăgit atunci când am intrat pe teren. A fost foarte solicitant pentru mine pentru că am venit după o accidentare gravă și le mulțumesc că mi-au dat această șansă. La Dinamo e unul nivel foarte ridicat și eu cred că și anul ăsta se putea mai mult!”, a spus Țicu inițial.

Ce oferte are Valentin Țicu după plecarea de la Dinamo

Valentin Țicu este crescut de Petrolul Ploiești, echipă unde a purtat banderola de căpitan și unde a jucat din eșaloanele inferioare până în SuperLiga. El a mărturisit că a fost căutat de fostul club, însă are ofertă și de la FC Voluntari, revenită pe prima scenă a fotbalului din România. „Foarte multă lume m-a abordat să revin la Petrolul, pe stradă îmi spun fanii… Am discuții cu mai multe cluburi din prima ligă, printre care și Voluntari. Aștept ofertele și vreau să iau cea mai bună alegere pe plan sportiv pentru că nu am pus accent pe aspectele financiare niciodată. Sunt 100% din punct de vedere fizic și nu mai am nicio problemă. Mi-aș fi dorit să întorc această favoare prin evoluțiile mele.

Pe această cale vreau să îi mulțumesc și lui Ovidiu Kurti, care a fost ca un tătic pentru mine in perioada de după accidentare și chiar la meciul cu FCSB am stat vreo 20 de minute să vorbim. E un criminal! Antrenamentele cu el sunt foarte intense și genunchiul meu e ca nou. Sunt mândru de omul și fotbalistul care am devenit după această perioadă și că am putut trece peste toate problemele cu brio. Acum îmi doresc doar un club stabil și serios cu care să mă completez pentru performanță”, a mai spus fundașul.

Ce a spus Valentin Țicu despre Zeljko Kopic

Prima și cea mai răsunătoare plecare de la Dinamo a fost cea a lui Zeljko Kopic, anunțată vineri, 5 iunie. Valentin Țicu a avut doar cuvinte de laudă la adresa tehnicianului croat, despre care a spus că a fost șocat să afle că nu continuă la echipă. „M-a surprins plecarea lui Kopic de la Dinamo pentru că și eu am avut niște discuții cu dânsul chiar înainte de terminarea campionatului și nu mă așteptam să plece. Toată lumea a aflat din presă.

Ultima oară când am discutat avea în plan să construiască o echipă și mai bună și se pregătea pentru noul sezon. Nu știu ce s-a întâmplat în spatele cortinei, dar toți cei de la Dinamo au fost surprinși. E un antrenor foarte bun și îi mulțumesc pentru că m-a ajutat enorm și m-am pus pe picioare și datorită lui. Voi ține cont de asta și apreciez ce a făcut Dinamo în cel mai greu moment al carierei mele”, a mai spus Valentin Țicu în exclusivitate pentru FANATIK.

  • 8 meciuri a strâns Valentin Țicu în tricoul lui Dinamo
  • 300.000 de euro este cota sa actuală de piață