După ce a anunțat că divorțează, celebrul milionar a mai dat o șansă relației amoroase. Are 4 copii cu partenera sa
La începutul anului un fotbalist care joacă la Como din Serie A a anunțat că divorțează, dar acum lucrurile au luat o altă întorsătură. Internaționalul spaniol a mai dat o șansă relației amoroase pe care o are cu partenera alături de care a devenit tată.
Sportivul care s-a împăcat cu mama copiilor săi
În urmă cu câteva luni s-a vehiculat că are o amantă, dar Alvaro Morato (33 ani) a negat vehement acest lucru. A declarat că nu există nicio altă femeie în viața sa, însă nu mai formează un cuplu cu cea cu care are 4 copii. Anunțul a luat pe toată lumea prin surprindere pentru că nu era prima separare a celebrului cuplu.
Fotbalistul care joacă pe postul de atacant și soția sa, Alice Campello, au mai fost despărțiți și în trecut. Au stat departe unul de celălalt vreme de 5 luni, în 2024. Apoi, au decis să se împace, lucru pe care l-au făcut și de această dată. Au hotărât să mai acorde încă o șansă poveștii lor de dragoste care a început în urmă cu un deceniu.
În timpul relației amoroase au devenit părinți de mai multe ori. Jucătorul împrumutat de la A.C. Milan a subliniat că nu poate trăi fără frumoasa blondină. Astfel, a trecut peste scandalul în care a fost implicat. Prin urmare, cei doi au fost surprinși împreună la concertul susținut de Bad Bunny, în capitala Spaniei, Madrid.
Unul dintre jurnaliștii de la Corriere dello Sport a declarat că a stat de vorbă du Alvaro Morata. Fotbalistul i-ar fi spus că vrea să salveze legătura sentimentală pe care o are cu soția sa. Mai mult decât atât, atacantul ar fi sugerat faptul că Alice Campello este „femeia vieții sale” și că nu poate sta departe de ea.
Împăcare la doar 4 luni de la anunțul despărțirii
„Suferim pentru că suntem două persoane care se iubesc, dar nu ne înțelegem. Alice nu trece printr-o perioadă mai grea decât mine, pentru că mulți spun că ea este cea care suferă. Vreau să fie clar că amândoi suferim. Nu am nicio prietenă specială sau ceva de genul acesta, nu mă interesează asta acum.
În ziua în care voi avea pe cineva, mă voi plimba cu ea normal și veți vedea. Cei care susțin că există terțe părți implicate într-o separare de acest gen, mai ales cu copii implicați, pur și simplu nu au inimă”, dezvăluia Alvaro Morata, în luna februarie a acestui an, relatează Marca.
Ibericul a cunoscut-o pe frumoasa blondină în 2016, în perioada în care evolua pentru Juventus. Au ajuns la altar un an mai târziu, cererea în căsătorie și nunta fiind unele grandioase. De-a lungul relației au existat mai multe tensiuni și chiar s-a vorbit despre o presupusă infidelitate din partea jucătorului de fotbal.
Sportivul a susținut că nu a avut nicio relație extraconjugală cu prietena soției sale. Elena Sirigu este numele care s-a vehiculat în ceea ce privește legătura din afara mariajului, Alice Campello având mare încredere în ea. Mai mult decât atât, Alvaro Morata a negat că ar fi fost infidel, punând separarea pe seama neînțelegerilor mari dintre el și soție.
