June 7, 2026

Sportica

Stiri sportive la minut

Gigi Becali s-a pronunțat după prima acțiune a naționalei cu Hagi selecționer: „Chiar mă gândeam”

Gigi Becali s-a pronunțat după prima acțiune a naționalei cu Hagi selecționer: „Chiar mă gândeam”

Naționala României a jucat primele meciuri sub comanda lui Gică Hagi. Gigi Becali a văzut prestațiile „tricolorilor” de la revenirea „Regelui” și a tras concluzia. Ce a spus patronul FCSB-ului despre viitorul primei reprezentative după startul avut de Gică Hagi în cele două meciuri amicale cu Georgia și Țara Galilor.

Gigi Becali, încântat de startul lui Gică Hagi la echipa națională

Gică Hagi a bifat primele sale două meciuri de la revenirea la echipa națională. Deplasarea cu Georgia a însemnat o remiză cu scorul de 1-1, în timp ce jocul de acasă cu Țara Galilor a fost o victorie cu 2-1. În urma celor două partide, România a urcat pe poziția 53 în clasamentul mondial FIFA. Gigi Becali consideră că nașul său a început cu bine și crede că va avea noroc.

„Stai să vedem, că trebuie să facă echipa să meargă. Mi-a plăcut primul gol, apoi mă gândeam că uite, tot noi suntem la timonă după primul gol. Da, îmi place să fie mingea la mine, după aia au cam lăsat-o puţin şi am luat golul ăla. A fost bine că a început cu dreptul şi ăsta e un semn, un simbol că Gică va avea noroc”, a declarat Gigi Becali, prezent la moțul lui Giorgios, fiul lui Ianis Hagi şi al Elenei.

Gigi Becali a făcut calculele pentru noul sezon. Cu cine se bate FCSB la titlu

Gigi Becali anunțat cu cine se va bate în sezonul viitor pentru titlul din SuperLiga României. Patronul FCSB-ului consideră că singurele adversare redutabile vor fi Universitatea Craiova și Rapid, unde îi are drept omologi pe Mihai Rotaru și Dan Șucu. „O să ne batem cu Craiova și, cred eu, și cu Rapid.

Șucu este un om deștept. El investește bani. Este un om ambițios. E liniștit, dar ambițios. Mai vine și cu rugăciune. Eu așa cred. Cu Craiova și Rapid. Ce să facă Rotaru? Mă bat cu 10 craioveni și cu Șucu”, a declarat Gigi Becali la FANATIK SUPERLIGA.