Selecționerul Țării Galilor vine la București să-și ia revanșa după 32 de ani! Cum l-a numit pe Gică Hagi după ce le-a spulberat visele galezilor în calificările pentru CM 1994
România și Țara Galilor nu s-au mai duelat de aproape 33 de ani, însă sâmbătă, de la ora 20:45, își dau întâlnire la București, pe Ghencea, pentru o partidă amicală. Ultima dată când cele două s-au întâlnit, mai exact în preliminariile Campionatului Mondial din 1994, „tricolorii” câștigau ambele manșe, iar scorul general era 7-2. Actualul selecționer al Țării Galilor era copil la acea vreme și își amintește cu durere în suflet de respectivele partide.
Selecționerul Craig Bellamy este gata să-și ia revanșa! Cum l-a numit pe Gică Hagi
Craig Bellamy avea doar 12 ani în momentul în care România o spulbera pe Țara Galilor la București, în calificările pentru Campionatul Mondial din 1994, la care „tricolorii” au reușit cea mai bună performanță din istoria naționalei, fiind la un pas de o semifinală istorică cu Brazilia.
Gică Hagi, actualul selecționer, era pe teren în victoria cu 5-1 a naționalei conduse de Cornel Dinu la acea vreme și înscria de două ori în poarta lui Neville Southall. Managerul Țării Galilor din prezent își aduce aminte cu tristețe acele momente, însă încă ține minte valoarea de care dădea dovadă cel supranumit „Maradona din Carpați”.
„Hagi a avut un impact uriaș asupra țării noastre. L-am urmărit pentru prima dată prin 1992-1993, când Țara Galilor era în grupă cu ei. Ne-au învins cu 5-1 aici, la București, iar eu mă uitam la meci de acasă. Un talent incredibil, un jucător uimitor. Apoi au venit la Cardiff și a marcat un gol destul de norocos, aveam un portar extraordinar, Neville Southall, dar nu a fost cel mai bun moment al său atunci. Ne-au frânt inimile, văzându-i pe ei mergând la Campionatul Mondial, iar țara noastră nu”, a declarat Bellamy la conferința de presă.
Bilanț negativ în meciurile amicale din deplasare pentru Țara Galilor
Statistic, România are o șansă foarte bună în meciul de la București împotriva Țării Galilor. Echipa condusă de Craig Bellamy are o serie de 16 meciuri amicale consecutive fără victorie în deplasări. Ultima victorie a lor într-un amical pe un teren străin datează din 2008, când chiar Craig Bellamy era unicul marcator în victoria din Danemarca.
„Meciurile noastre amicale nu arată grozav dacă ne uităm la statistici”, a spus selecționerul galez. „Cred că ultima dată când am câștigat în deplasare a fost în 2008. E inacceptabil! Dacă vrem să creăm așteptări, să ne impunem standarde nouă înșine, dar și publicului, trebuie să avem un bilanț mai bun decât cel actual”, a mai spus Craig Bellamy.
