Gigi Becali, verdict clar despre Eugen Tomac, prim-ministrul desemnat de președintele Nicușor Dan: „Sunt prieten cu el, dar nu se compară”
Gigi Becali (67 de ani), deputat neafiliat și patron al echipei de fotbal FCSB, a vorbit despre posibilele variante ale lui Nicușor Dan pentru postul de prim-ministru al României, înainte ca acesta să ia o alegere finală. Deși recunoaște că este prieten cu Eugen Tomac, omul de afaceri este de părere că alegerea mai inspirată ar fi fost Alexandru Nazare.
Ce spunea Gigi Becali despre Eugen Tomac, prim-ministrul desemnat de Nicușor Dan
Înainte ca Nicușor Dan să-l desemneze pe Eugen Tomac pentru funcția de prim-ministru al României, Gigi Becali a dezvăluit că a purtat o discuție cu Sorin Grindeanu, președintele Camerei Deputaților, și că omul politic i-a confirmat două nume de pe lista lui Nicușor Dan.
Gigi Becali a declarat că este prieten cu cel desemnat de Nicușor Dan, însă cu toate acestea este de părere că Alexandru Nazare ar fi fost o variantă mult mai bună: „Adică ce am vorbit eu cu Grindeanu, cred că nu se supără. A zis că sunt pe listă câteva variante. La care eu am spus ‘Nazare şi Tomac’, ce am auzit tot de la voi din presă, şi astea două sunt pe listă, dar nu este încă hotărât. Eu l-am întrebat pe Grindeanu, de Tomac şi Nazare, a zis: ‘Nea Gigi, sunt şi ei pe listă’. După aceea eu i-am spus, din punctul meu de vedere, Nazare e specialist.
Asta i-am spus. Dacă vreţi să-l puneţi pe Tomac, să-l puneţi pe Tomac, dar nu se compară, ca şi competenţă. E diferență ca de la cer la pământ. Şi cu Tomac sunt prieten, cu Nazare nu sunt”, spunea recent Gigi Becali, la Antena 3.
Ce a declarat Eugen Tomac după ce a fost desemnat prim-ministru al României de Nicușor Dan
După Ilie Bolojan, cel ce ar urma să preia funcția de prim-ministru al României este Eugen Tomac, în vârstă de 44 de ani. Mai întâi de toate, el trebuie să obțină votul de încredere al partidelor în următoarele zece zile, cu scopul de a forma un nou Guvern: „Bună seara! Îl desemnez pe domnul Eugen Tomac pentru a forma Guvernul din poziția de prim-ministru. E un moment important și, de aceea, e important să spun câteva lucruri, înainte de a vorbi de ce vom face și despre domnul Tomac, de unde am pornit și unde suntem azi”, a fost anunțul lui Nicușor Dan de joi seară.
„Domnule președinte, vă mulțumesc! Este o onoare și responsabilitate această desemnare de a forma viitorul Guvern al României. Primesc încrederea dumneavoastră cu recunoștință și cu gândul la toți cetățenii României. Înțeleg pe deplin contextul dificil prin care trecem.
Cunosc așteptările românilor și sunt conștient de provocările pe care trebuie să le depășim împreună. Viziunea mea este clară. România se află într-un moment care cere, înainte de orice, responsabilitate. Doar așa putem oferi României direcția clară de care avem nevoie. Spun responsabilitate pentru că este temelia pe care se construiește totul. Doar așa investițiile vor continua să vină în țara noastră, reformele vor aduce rezultate, iar instituțiile statului vor recâștiga încrederea cetățenilor pentru care lucrează. În acest spirit, îmi asum cu bună credință această misiune de a propune țării o echipă guvernamentală profesionistă, care să muncească pentru cetățeni”, a fost răspunsul lui Eugen Tomac, citat de Digi24.
