June 6, 2026

Sportica

Stiri sportive la minut

A plecat de la CSM Bucureşti la o rivală din Liga Naţională! A fost prezentată oficial cu cinci zile înainte de Final Four. Update exclusiv

A plecat de la CSM Bucureşti la o rivală din Liga Naţională! A fost prezentată oficial cu cinci zile înainte de Final Four. Update exclusiv

La CSM Bucureşti urmează o restructurare masivă a lotului după Final Four-ul de la Budapesta. Vor pleca nu mai puţin de 10 jucătoare, fiind alte nouă nume noi aduse. Patru handbaliste au semnat deja cu rivale din campionat.

UPDATE: Mihaela Mihai a semnat cu Dunărea Brăila înainte de Final Four

Aşa cum FANATIK a anunţat din 22 decembrie, Mihaela Mihai a semnat cu Dunărea Brăila. Formaţia lui Bogdan Burcea a oficializat mutarea, precizând că noua extrema dreaptă a echipei va purta numărul 2:

„Sunt extrem de entuziasmată să evoluez pentru HC Dunărea Brăila din următorul sezon! Mă bucur enorm să reprezint din nou culorile clubului cu care am debutat în Liga Națională, să mă alătur unui proiect ambițios care aspiră anual spre succes, alături de o echipă plină de potențial și motivație. Aștept cu nerăbdare să evoluez iar în fața celei mai frumoase atmosfere din țară și să răsplătesc pe deplin încrederea pe care am primit-o în locul unde am trăit prima experiență în handbalul profesionist!”, a spus Mihai.

Mihaela Mihai pleacă de la CSM Bucueşti la Dunărea Brăila

Şi lotul trece prin schimbări majore. Din informaţiile FANATIK, de la CSM Bucureşti va pleca şi singura jucătoare convocată în lotul României pentru Campionatul Mondial, Mihaela Mihai, care urmează să semneze cu Dunărea Brăila.

Extrema „tigroaicelor” nu şi-a mai dorit să continue în Capitală şi va merge la noua echipă a lui Bogdan Burcea, care va pleca de la Corona Braşov la Dunărea Brăila, alături de mai multe jucătoare importante de sub Tâmpa, printre care şi Alisia Boiciuc.

CSM Bucureşti a pierdut mai multe jucătoare importante! Pleacă toţi cei trei portari ai echipei

CSM Bucureşti trebuie să se mişte rapid pe piaţa transferurilor, mai ales că mai multe jucătoare importante au anunţat că vor pleca în vară. Elizabeth Omoregie va merge la Ferencvaros, în timp ce Gabriela Moreschi a semnat cu Metz.

Ceilalţi doi portari de la CSM Bucureşti vor pleca „la pachet” la Gloria Bistriţa: Daciana Hosu şi Evelina Eriksson. În timp ce Trine Ostergaard este foarte aproape de o revenire în Danemarca, la Viborg.

La capitolul transferuri, CSM Bucureşti a rezolvat aducerea Dariei Dmitrieva, foarte aproape fiind şi Dragana Cvijic de o revenire. Tot de la Ferencvaros ar putea reveni Laura Glauser, pe postul de portar.

CSM Bucureşti are punctaj maxim după primele 9 etape în Liga Naţională, dar are concurenţă puternică în lupta pentru titlu de la Gloria Bistriţa. Echipa lui Carlos Viver are o singură înfrângere în 10 etape şi se anunţă o cursă în doi în lupta pentru campionat.

  • 21 de ani are Mihaela Mihai
  • 4 ani a stat Mihaela Mihai la CSM Bucureşti