Șeful arbitrilor de la FIFA a explicat toate regulile care vor fi implementate la Cupa Mondială! Surprize mari anunțate de Collina
Pierluigi Collina (66 de ani), șeful arbitrilor de la FIFA, a dezvăluit înainte de startul Cupei Mondiale ce modificări va implementa forul mondial la turneul final din SUA, Mexic și Canada. Principalul obiectiv al FIFA pare a fi evitarea tragerilor de timp, deoarece s-au luat mai multe măsuri în acest sens, însă există și două noi reguli inspirate de evenimente petrecute în 2026.
Evitarea tragerilor de timp, obiectivul major al FIFA
FIFA va implementa mai multe măsuri pentru a evita tragerile de timp. „Scopul nostru este să eliminăm, pe cât posibil, întreruperile jocului. Am introdus regula celor opt secunde pentru portari sezonul trecut și cred că veți fi de acord că a funcționat foarte bine. Loviturile de colț erau rareori acordate pentru depășirea acestui timp”, a spus Pierluigi Collina, conform Marca.
La Cupa Mondială, vor exista și alte schimbări. Când un jucător amână o aruncare de la margine, arbitrul va face un semn pentru a indica faptul că acesta are 5 secunde să repună balonul. Dacă acest lucru nu se întâmplă, aruncarea de la margine va fi acordată adversarilor. O situație similară va exista și la auturile de poartă. În cazul în care acestea nu sunt executate în acel interval de 5 secunde, adversarii vor beneficia de un corner.
Va exista o nouă regulă și când vine vorba de schimbări. Dacă jucătorul (sau jucătorii) care trebuie să părăsească terenul nu fac asta în decurs de 10 secunde, fotbaliștii care îi vor înlocui vor putea intra pe teren doar la următoarea întrerupere a jocului. Așadar, echipa care face schimbarea ar putea să evolueze în inferioritate numerică în cazul în care jucătorii schimbați nu părăsesc suprafața de joc în timp util. De asemenea, jucătorii care părăsesc terenul pentru a primi îngrijiri medicale trebuie să rămână în afara jocului timp de un minut înainte de a reveni.
Pedepse dure pentru proteste și conflicte
Scandalul de rasism din timpul partidei Benfica – Real Madrid din Champions League a dus la o nouă regulă pe care FIFA o introduce pentru Cupa Mondială. Jucătorii care își vor acoperi gura cu mâna sau cu tricoul în timpul unui conflict cu un adversar vor putea fi eliminați de arbitru. „A-ți acoperi gura când vorbești în timpul unei confruntări nu este involuntar. Nu este ceva ce se întâmplă accidental sau instinctiv. Un jucător o face pentru că alege să o facă. Așadar, dacă jucătorii știu că acoperirea gurii în astfel de situații constituie o infracțiune sau un comportament nedorit, pur și simplu ne așteptăm să înceteze să o mai facă. E atât de simplu”, a spus Collina.
De asemenea, pentru a evita situații precum cea de la finala Cupei Africii dintre Senegal și Maroc, „centralii” vor avea dreptul de a acorda cartonașe roșii în cazul în care jucătorii părăsesc terenul din cauza unei decizii de arbitraj. „La discreția organizatorului competiției, arbitrul poate acorda un cartonaș roșu oricărui jucător care părăsește terenul de joc în semn de protest împotriva unei decizii a arbitrului. Această nouă regulă se va aplica și oricărui membru al staff-ului tehnic care incită jucătorii să părăsească terenul. O echipă care provoacă suspendarea unui meci va pierde, în principiu, meciul respectiv”, a precizat fostul mare arbitru.
Ce modificări vor apărea cu privire la sistemul VAR
FIFA a decis să extindă lista situațiilor în care cei din camera VAR pot interveni. Pentru Cupa Mondială, arbitrul video va putea să îl notifice pe „central” când o decizie de a acorda al doilea cartonaș galben unui fotbalist este greșită, când există un caz de identitate greșită (arbitrul avertizează sau elimină jucătorul greșit) și când un corner este acordat incorect. În cazul loviturilor de colț, cei din camera VAR vor interveni doar când decizia se poate lua rapid (în 10-15 secunde) și nu după executarea cornerului.
