PSG – Arsenal, LIVE în finala UEFA Champions League. Parizienii vor să își apere trofeul în fața revelației londoneze
Finala Champions League din acest sezon este meciul PSG – Arsenal. Cele două echipe au avut un parcurs încântător în această ediție, parizienii ajungând în ultimul act pentru a doua oară consecutiv. Ne așteptăm la spectacol total de la cele mai bune formații din această ediție. Rămâi pe site pentru toate detaliile importante legate de super duelul dintre trupa lui Luis Enrique și cea a lui Mikel Arteta.
PSG – Arsenal, LIVE în finala Champions League
PSG, câștigătoarea ediției de anul trecut și campioana Franței, are un duel de zile mai cu noua campioană a Angliei, Arsenal, cea care a pus mâna pe trofeu în Premier League după 22 de ani. Ambele echipe vor să se impună în finală, motivația mai mare fiind în tabăra „tunarilor”, care nu au cucerit niciodată în istoria lor o cupă europeană majoră. Rămâne de văzut care dintre cei doi antrenori va avea cea mai bună tactică și cele mai inspirate mutări pe parcursul jocului.
Cine transmite la TV meciul PSG – Arsenal
La fel ca meciurile anterioare din faza ligii și fazele eliminatorii, și finala Champions League va fi transmisă la TV în România. Posturile care vor difuza meciul PSG – Arsenal sunt Digi Sport 1 și Prima Sport 1. Site-ul Fanatik.ro vă va veni în ajutor cu toate detaliile prin formatul LIVE TEXT.
Echipele probabile PSG – Arsenal
Luis Enrique și Mikel Arteta au două loturi extrem de ofertante, pline de jucători talentați și cu cote de piață astronomice. Iată cum ar putea arăta formulele de start de la PSG și Arsenal pentru acest meci:
- PSG: Safonov – Hakimi, Marquinhos, Willian Pacho, Nuno Mendes – Zaïre-Emery, Vitinha, João Neves – Doué, Dembélé, Kvaratskhelia.
- Arsenal: Raya – Timber, Saliba, Gabriel, Calafiori – Rice, Lewis-Skelly, Eze – Saka, Gyökeres, Martinelli.
Cine lipsește la PSG
Fundașul lateral Achraf Hakimi este cea mai mare îndoială pentru deținătorii trofeului. El nu a evoluat în meciul retur al semifinalei împotriva lui Bayern, deși se așteaptă să reia antrenamentele înainte de finală. Ousmane Dembele a fost indisponibil de când a fost înlocuit în prima repriză a ultimului meci de campionat, dar există încredere că își va reveni din accidentarea la gambă.
Absenți la Arsenal
Noni Madueke a intrat după accidentare spre finalul ultimului meci de campionat al lui Arsenal de la Crystal Palace și este incert. Jurrien Timber, indisponibil din martie din cauza unei probleme la inghinal, speră încă să joace, dar colegul său din defensivă, Ben White, este cu siguranță indisponibil după ce a suferit o accidentare gravă la genunchi cu West Ham pe 10 mai.
