De ce era important pentru Rapid ca Daniel Pancu să revină! Bogdan Baratky, editorial emoționant după numirea „celui mai alintat și iubit fiu din Giulești” ca antrenor

Ieri a început oficial în Giulești epoca Daniel Pancu. Cum istoria recentă a demonstrat că la Rapid epocile durează în medie un sezon, merită să analizăm semnificațiile și detaliile acestei reveniri. La rândul lor, în ordine cronologică, Mutu, Bergodi, Sumudică și Gâlcă (pe Lennon nu l-aș include neapărat în enumerare) au trezit emoție și au creat așteptări. Ce (și mai ales, de ce) va fi diferit de data aceasta?

Miță Iosif și Adi Mutu, singurii care și-au îndeplinit obiectivul la Rapid

Rapidul urmează să înceapă cel de-al șaselea sezon de primă ligă (după promovarea reușită de Miță Iosif) și al cincilea sezon al proiectului Dan Șucu. Paradoxal (sau mai degrabă nu…) Rapid și-a îndeplinit obiectivele doar în mandatele Miță Iosif (menținerea în prima ligă după promovare) și respectiv Mutu (calificarea în play-off). Chiar daca toată lumea spera la calificarea într-o cupă europeană, accederea în primele 6 a fost considerată la momentul respectiv un rezultat acceptabil (deși a existat și atunci o urmă de dezamăgire). Următoarele 3 sezoane însă au reprezentat tot atâtea decepții dureroase. Simplu participant în play-off, autodistribuit în rol de figurant, Rapidul a ratat toate obiectivele sportive și a transformat o emulație fantastică în depresie.

Acesta este contextul în care ne reîntâlnim profesional cu Pancu. Revenit după 6 ani la Rapid (ultimul său meci a fost înfrângerea cu Reșița în Regie, liga 2, în ultimul meci jucat cu spectatori dinaintea pandemiei), Pancu regăsește clubul într-un moment cel puțin delicat. Erodată de neîmplinirile ultimilor 4 ani, dar mai ales de prăpastia căscată intre promisiuni, speranțe, așteptări și realitate, încrederea a scăzut sub nivelul mării. Pe toate palierele. Suporteri, club, acționar. Nimeni nu mai are încredere în nimeni și în nimic. Pe cale de consecință, entuziasmul a dispărut demult, lăsând locul unei apatii generalizate, care a cuprins deopotrivă vestiarul, birourile și tribunele.

Dincolo de asta, discretă, tăcută, neobservată, contabilitatea dăruiește și ea masa cu cifre seci, reci și deloc încurajatoare. După 4 ani și multe milioane duse pe apa sâmbetei, autosustenabilitatea financiară a rămas doar un deziderat, în timp ce pierderile se acumulează la finalul fiecărui exercițiu financiar.

Cauzele? Multiple, însă rădăcină problemelor este clubul. Eșecul sportiv este la Rapid doar partea vizibilă a unui iceberg uriaș, care a scufundat Titanicul speranțelor noastre. Iceberg care se numește eșec adminstrativ. După 4 ani Rapidul a eșuat în primul rând în demersul de a deveni o organizație puternică, solidă, capabilă să genereze performanță. Alegerile greșite din birouri au avut consecințe în vestiar și, mai mult decât atât, au produs vidul de competență și autoritate care a condus la prestațiile lamentabile din fiecare play-off. Banii și liniștea financiară au cumpărat (la suprapreț!) doar calificarea în play-off, echivalentă cu o timpurie salvare de la retrogradare. Cea mai scumpă menținere în prima ligă din fotbalul românesc, patru ani consecutiv.

„Cele mai mari insuccese au venit când am avut mai mulți bani decât am fost în stare să manageriez” – spunea într-un interviu Dan Șucu. Organizația Rapid a avut 4 sezoane la rând pe mână (mult) mai mulți bani decât a fost în stare să managerieze. Iată definiția și rezumatul eșecului din Giulești.

Cum a ajuns Rapid la Pancu

Pancu este probabil cel mai alintat și iubit fiu al Giuleștiului din istoria recentă. Și când spun „recentă”, am în minte cel puțin ultimii 35 de ani. El datorează Rapidului atât cariera de fotbalist, cât și pe cea de antrenor. Folosit ca „ancoră” (împreună cu Daniel Niculae) în proiectul revenirii Rapidului după faliment, Pancu a revendicat banca tehnică în debutul ligii a treia și a primit-o. Tot într-un moment extrem de delicat al clubului, fragilizat după plecarea intempestivă a lui Daniel Niculae. A fost, nu știu câți dintre noi au realizat asta, un moment de mare cumpănă, iar conducătorii de atunci au știut să îl „fidelizeze” pe „Pancone” oferindu-i provocarea profesională pe care și-o dorea.

Unul dintre acei conducători se regăsește și astăzi în Giulești – Victor Angelescu. Domnia sa a știut întotdeauna să joace cartea atașamentului emoțional în Giulești. Într-un alt moment delicat, înainte de play-off-ul ligii a doua și de despărțirea de Andrei Nicolescu, a fost readus în club Daniel Niculae. Revenire care a provocat o emulație ce a contribuit cu siguranță la promovarea de la finalul sezonului.

Relația cu suporterii pe care o are Pancu, doza de rapidism

Cu siguranță revenirea lui Pancu are această componenta strategică și emoțională. Pancu a fost văzut nu doar ca o soluție pur sportivă, ci și ca un medicament pentru tensiunea instalată deja de ceva timp în Giulești. Venirea lui trebuie, în opinia mea, văzută și în această cheie. A încercării de a repara relația cu suporterii. E acea infuzie de rapidism care ar trebui să anuleze neinspirata declarație de acum câțiva ani legată de schimbarea AND-ului.

Aș spune chiar că acesta a fost probabil cel mai greu argument pro-Pancu. Pentru că efectul său în plan sportiv se va produce (daca se va produce) în timp. Efectul în plan emoțional va fi însă instantaneu. Vă veți convinge de asta chiar mâine seară. Rapidul are astăzi doar două opțiuni importante din perspectiva rapidismului și a prizei la public – Pancu și Niculae. E însă nevoie de ceva mai mult timp pentru ca rănile despărțirii de Niculae să se vindece complet, așa că Pancu rămâne, de fapt, unica soluție de moment. Îmbucurător, din punctul meu de vedere, este că la nivel de club a fost conștientizată problema. Și că ne interesează să identificam o soluție pentru această problemă. N-aș fi pariat mulți bani pe asta.

De altfel, în declarațiile recente și Pancu a arătat că înțelege exact situația. În fond, e prea vechi în Giulești ca să nu știe cât de sensibilă este relația suporteri-club: „Am vorbit și cu cei din conducere și cu suporterii. Le-am spus că vreau să fie pace! Uniți suntem invincibili!”.

Înțelegeți acum cât de important era pentru Rapid ca Pancu să revină? Relația dintre suporteri și club este astăzi într-un punct mort. Mă refer la suporteri în general, la marea masă rapidistă. Și nimeni din club nu o putea resuscita.

Nu știu dacă Pancu a înțeles complet motivele pentru care a fost ofertat, dar rolul sau excede zona sportivă. Cu mult. El trebuie să aducă în primul rând liniște și armonie și să câștige pentru cei din club timpul atât de necesar pentru repararea corabiei avariate în ultimii 4 ani. Hmm…am spus avariată? Izbita de stănci de piloți complet lipsiți de talent și abilitați… Da, e mai aproape de adevăr formularea asta.

Daniel Pancu s-a schimbat față de acum 6 ani

Pancu nu mai este cu siguranță antrenorul de acum 6 ani. Progresul său profesional este indiscutabil. A debutat la liga 3, a reușit promovarea (având valoarea lotului și brandul de partea sa), dar lipsa de experiență s-a văzut în liga 2. Numele de fotbalist i-a adus ulterior postul de selecționer al naționalei de tineret, dar a răsplătit încrederea și a livrat. Și a continuat să o facă și la CFR, acolo unde rezultatele din acest sezon au depășit (sunt convins!) așteptările tuturor. Inclusiv propriile sale așteptări. Ba chiar așteptările domnilor Mureșan și Varga, care la momentul numirii sale se uitau cu teamă în jos în clasament, nu cu speranță în sus.

Personal, am rezonat întotdeauna cu analiza pur fotbalistică pe care Pancu a oferit-o din studiourile TV. Pancu este unul dintre foștii fotbaliști pasionați de fotbal și care înțelege fotbalul. În plus, demonstrează energie, entuziasm și pasiune în munca sa. Ca o paranteză, acesta a fost unul dintre minusurile lui Gâlcă, mult prea interiorizat din acest punct de vedere. Ca și în cazul altor mari fotbaliști, cred că din punct de vedere pur profesional, problemele au venit din temperament și din modul în care (nu) a reușit conexiunea cu vestiarul, ceea ce l-a împiedicat să transmită elevilor săi fotbalul pe care îl știe și și-l imaginează.

Cred totuși că timpul a rezolvat (în mare măsură probabil) această problemă; am în vedere experiența de la Cluj când spun asta. Un vestiar atât de greu ca cel al CFR-ului nu ar fi răspuns atât de bine la implantul Pancu dacă această problemă de relaționare nu ar fi fost rezolvată, sau sensibil ameliorată. Mai ales că acolo Pancu a început cu stângul tango-ul cu lotul, lăsându-i acasă înainte pregătire pe Djokovic și, mai ales, Deac. La momentul ăla am crezut că s-a împușcat în picior, dar uite că a reușit să surmonteze cu brio problema.

Problemele pe care le găsește Pancu la Rapid

În primul rând clubul. Glumind amar, spuneam în materialul precedent că Pancu a renunțat la un club fără bază sportivă, în favoarea unei baze sportive fără club. Râdem-glumim, dar acesta este marele pericol. Vorbind despre parcursul sportiv al Rapidului din ultimii ani, Pancu declara ieri: „Înseamnă că ceva nu funcționează la nivel de echipă la momentul ăsta al play-off-ului”.

Dragă „Pancone”, „la nivel de echipă” este doar o consecință a lui „la nivel de club”. De acolo pleacă problemele Giuleștiului fotbalistic. Varga, Mureșan, Mara, Bilașco – în ordinea numerelor de pe tricou, aceștia erau depozitarii (cel puțin cei vizibili) ai competenței fotbalistice la CFR. Ultimul din listă a ajuns între timp la Rapid, dar ceilalți 3 nu un corespondent în Giulești din perspectiva experienței fotbalistice. Și e posibil să începi să observi asta. Poate că și experiența și autoritatea celor de mai sus au ajutat la aplanarea situației cu potențial conflictual de la momentul excluderii balaurilor Djokovic și Deac. Nu știu cum ar fi arătat linia de clasament de la CFR dacă ai fi primit primul penalty după 21 de etape (și ăla atunci când arbitrului i s-ar fi părut că nu te ajută cu nimic). Sau dacă în anumite situații centralul (cu tot cu asistentul VAR) nu ar fi privit indulgent faze din careul CFR-ului.

Chestiile astea s-au întâmplat la Rapid și se vor petrece și în sezonul viitor, pentru că pur și simplu nu s-a schimbat nimic în birouri. Iar astfel de evenimente, cu impact direct în clasament, au efecte în vestiar și în relațiile inter-umane în general. Iar cei care te-ar putea ajuta să aplanezi tensiunile din acele momente sunt exact cei care au avut de gestionat ultimul play-off. Știi ce zic?

Management-ul sportiv, dezastruos la Rapid

Cum spuneam, Pancu este un tip inteligent, cu o înțelegere corectă a situațiilor. Atenție – nu confundați asta cu temperamentul coleric, sau cu un anumit gen de reacții. Pentru că nu se exclud: „Rapid, poate mai mult că niciodată, are nevoie de trofee (…) o cupă europeană, nume în Europa”.

Exact, Pancone! Absolut corect. Rapid are nevoie disperată de asta, din multe motive. În primul rând pentru că a balti în mocirla unei mediocrități subvenționate cu milioane de euro distruge esență clubului. În al doilea rând, pentru că Rapidul pierde bătălia pe frontul imaginii și al recrutării de noi suporteri. Și, nu în ultimul rând, pentru că modelul asta e pur și simplu nesustenabil economic. Clubul are nevoie de venituri, iar ele sunt direct corelate cu perfomanta sportivă.

Bun. Direcția e așadar clară. Ce avem de făcut pentru asta? Tot Pancu ne oferă soluția: „Să fim foarte inspirați în primul rând să aducem niște jucători care să se potrivească Rapidului”.

La Rapid a funcționat în ultimii 8 ani un model decizional care și-a demonstrat (cu prisosință, zic eu) ineficiența: votul. Mai ales că la final, după acest exercițiu democratic, responsabilitatea plutește undeva în aer, neasumata de nimeni. Angelescu, Niculae, Mutu; Angelescu, Niculae, Bergodi; Angelescu, Sandu, Șumudică; Angelescu, Pederzoli, Gâlcă. Pe lângă numele care se repetă în toate aceste enumerări, vă invit să remarcați faptul că domnii Angelescu și Pancu au mai lucrat împreună. E drept, al treilea nume e altul acum (Bilașco în loc de Florin Manea), dar precedenta colaborare a produs niște transferuri care au ajutat la ratarea promovării în primul an de liga 2 (și implicit au condus la demiterea lui Pancu): Djuric, Tudoran, Dulca, Dodoi, Rareș Lazăr.

La CFR Pancu a găsit un lot în mare parte deja format. În iarnă au apărut cel puțin 3 nume interesante la CFR (mă gândesc la Popa, Alibek și Huja), dar lotul cu care Pancu a prins podiumul era deja în mare parte în Gruia. Acum, la Rapid, Pancu trebuie să reconstruiască din temelii un lot care și-a dovedit incompatibilitatea cu performanța. Pancu a cerut 5-6 titulari, dar probabil numărul noilor veniți (cu tot cu oamenii de lot) vă fi mai mare. Lotul și primul 11 vor suferi modificări substanțiale; axul central va fi schimbat. Aceasta este o operațiune de anvergură, de care depinde succesul sportiv al sezonului. Sunt 3 oameni implicați în această operațiune: Bilașco a mai făcut asta, dar într-o echipă extinsă, cu experiență, Victor Angelescu a mai făcut asta, cu rezultatele deja cunoscute, iar Pancu nu a mai trecut printr-o astfel de experiență.

Daniel Pancu ar putea fi un bun medicament pentru Rapid

Personalitate explozivă și fitil scurt; iată o combinație riscantă. Mai ales într-o organizație imatură, în care autoritatea profesională încă se caută. Pancu nu mai e cel de acum 6 ani, dar episodul despărțirii de CFR a lăsat un gust amar. Indiferent de detaliile de culise, sau de vinovății, ceea ce am văzut a fost neplăcut (eufemism). Riscul repetării unor astfel de episoade, în contextul Rapidului, nu e de neglijat. Deși, dacă cineva a mizat pe revenirea acelui Pancu de acum 6 ani, poate că personalitatea și fitilul unui Pancu mult mai stăpân pe meserie ar putea fi un bun medicament pentru Rapid.

Mai ales în condițiile în care s-ar dovedi că Pancu a fost adus pe post de nisip în clepsidră, adică monedă de schimb pentru timp, iar rezonanța rapidistă a numelui a fost mai valoroasă pentru club decât autoritatea profesională, personalitatea și fitilul lui Pancu s-a transforma brusc în niște plusuri enorme.

Rapid NU se va lupta la titlu în primul sezon cu Daniel Pancu antrenor

Greu de spus. În contextul zugrăvit mai sus, mi-e mult mai ușor să intuiesc ce NU va fi. Rapid nu se va lupta la titlu în sezonul următor. Pentru titlu e nevoie de un club puternic și matur. Clubul Rapid nu este nici una, nici alta. Maturitatea se capătă în timp; maturizarea e un proces de durată. Rapid schimbă în vara asta tot –-administrativ și sportiv deopotrivă. M-aș bucura dacă sezonul următor va repara măcar parțial dezamăgirea produsă de ultimii patru ani. Un club care să înțeleagă ce și unde a greșit în toți aceste ani… acesta ar fi un real succes.

Sportiv, cred că obiectivul play-off e realist. Când schimbi tot, salvarea de la retrogradare în martie e deja un obiectiv ambițios. Mai ales când singura deprindere achiziționată de club în patru ani e eșecul plenar. Dacă totul merge bine și planetele se aliniază, te poți gândi la Cupă. Dar la Rapid alinierea asta e mai puțin probabilă decât ninsoarea în Sahara.

Cu atâtea riscuri și semne de întrebare într-o organizație imatură, tot ce ne putem dori este liniște. Liniște care să ne ajute să înțelegem de ce profil de manager avem nevoie într-un club cu 3 titluri în 100 de ani pentru a-l aduce pe al patrulea. Pentru că nu de la antrenor trebuie începută reconstrucția într-un club care se umple de ridicol în play-off 4 ani la rând. Trebuie găsită constanta celor 4 ani, identificat elementul comun. Demers dificil, desigur, dar acela e punctul de start al unui proces de reconstrucție.

Un club puternic va construi cu siguranță la un moment dat o echipă puternică. Unul slab niciodată. Da, asta îmi doresc de la sezonul viitor – să ne ajute să tragem această concluzie.