„Stiința noastră!” Marius Mitran, despre “falsa întrebare”: „Care Universitatea Craiova a făcut eventul?”

Departe de rezultatul și desfășurarea acestui meci Rapid – Știința, (un clasic, totuși, al fotbalului nostru), dar nu chiar atât de departe, rămâne undeva o zonă deasupra căreia s-a ridicat un ciudat și nedrept semn de întrebare. Bineînțeles, totul fusese jucat, pentru ambele echipe, cu ceva vreme înainte de această seară lejeră din Giulești și cu consecințe semnificativ deosebite. Rapid, în afara cupelor europene, locul 5, iar dincolo, Craiova, campioana.

Marius Mitran pune întrebările primordiale pentru aflarea adevărului: „Cui aparține Craiova, cine este Știința și abia apoi, eventual, CARE Știința…?”

Așadar, semnul uriaș interogativ nu provenea din economia acestui meci, ba chiar nu implica ambele echipe. Ci doar premianta. Care, de prea mult timp, este însoțită, în spațiul virtual mai ales, de acest fals semn de întrebare privind apartenența acestei mari echipe. Fals, în construcția lui, nu și în prezența din mintea unora. Acolo există! Și asta pentru că, aproape în același timp cu performanța atinsă, de undeva a apărut această atât de prost jucată nedumerire: care Craiova a luat titlul? Care Craiova a triumfat în Cupă? A cui, mai ales, a cui este Știința care se pregătește, cu adevărat, în termenii cei mai concreți, de preliminariile Champions League? Cui aparține?

Am mai spus-o, acum ceva ani, întrebarea e fundamentală. E pusă și strâmb, și drept, întrucât problema primordială pentru aflarea adevărului este: Cui aparține Craiova? CINE este Știința? Și abia apoi, eventual, CARE Știința… Doar așa putem afla și răspunsul clar, în adevăr absolut, la întrebarea A CUI este această incredibil de frumoasă echipă. Așadar, proprietatea și posesiunea. Un important răspuns l-a dat acționarul principal al clubului Universitatea Craiova, Mihai Rotaru, la doar câteva minute după câștigarea titlului: “dacă este să aparțină cineva cuiva, atunci acești băieți și această performanță aparțin chiar Universității, orașului Craiova, regiunii Oltenia. De fapt, tuturor “oltenilor”, dar ghilimelele sunt necesare pentru că oameni din toată țara iubesc echipa noastră! Nu neapărat olteni…”.

Revin la întrebarea esențială: CINE este Craiova?

Este echipa celor care au înțeles să fie tari, pentru că iubirea pentru Știința înseamnă devotament și suferință. Caracter și credință duse până dincolo de granițele invizibile ale sufletului, mereu depășind în intensitate nu doar religia, ci chiar și pe apostolii ei. Craiova a reușit asta pentru că i-a avut și ea, prea devreme, totuși, pe ai ei: Oblemenco, Balaci, Ștefănescu, Deselnicu, Amza Pellea, Crișan, Păunescu, Tilihoi, Domozină, Frânculescu, Stroe. Cel de-al 12-lea a fost, de ani și ani, mereu, în tribună. În peluză. În cântec. El a căutat, aproape plângând, o echipă pe care o iubea și pe care nu o mai avea. El, întrebând o lume, lumea lui, și un oraș, orașul lui: Ești aici?…Ești acolo?…Unde ești?… Craiova a născut o mitologie pe cont propriu, în aceeași măsură în care și-a jucat viața. Totul pe cont propriu!

CINE e Craiova? Se poate ajunge la o definiție?

Cine e? Echipa studenților, a oltenilor, adică a oamenilor inteligenți și puternici. Suporterul ei este isteț, deștept, ironic, atent, iertător și neiertător, fix ca în cântecul cu “șarpele de dudău și cu haina de pe mine…”. Cine e? A cui e Știința, în condițiile date de timp și de existență? Răspunsul trebuie să fie simplu și chiar e ușor de dat: A NOASTRĂ! Știința e a noastră, a celor care am știut întotdeauna că e campioană. Pentru că întotdeauna a fost. A “unei mari iubiri”, a unor mari oameni, uneori a unor mari nedreptăți, mereu a celor care au crezut. A noastră, pur și simplu. A celor care am mers pe urmele ei de altădată, chiar și atunci când ea nu mai era. A noastră.

“Ești aici? …ești acolo?…unde ești?” Și lacrimile cădeau rar, de pe obraz, într-un pământ care măcar el rămăsese unde era. “Ești aici?” Acolo era! Acolo erau și sunt! Bancu și Screciu, Popică și Rus, Mora și Romanchuk, Cic și Băluță, Assad și Nsimba, Baiaram și Anzor, Isenko și Etim, Băsceanu și Matei, Ștefan și Filipe, el cel mai mult, ei! Și cu toții au răspuns, în cele din urmă: suntem aici, pentru voi! Suntem aici, campioni ai României! A cui e Știința? A noastră! Pentru totdeauna! Oameni buni, ascultați o clipă această șoaptă, mai puternică decât un imn: Știința noastră! E aici. E acolo. E peste tot. Știința noastră!