„Am văzut răul în stare pură”. Povestea „Cultului din Ierusalim” și a liderului sadic care şi-a transformat victimele în călăi

În urmă cu patru ani, în spatele ușilor închise ale centrului medical al Serviciului Penitenciar Israelian, gardienii îl găseau căzut pe podea, în stare de inconștiență, pe Daniel Ambash șeful unei secte numite „Cultul din Ierusalim”. La scurt timp după sosirea unei ambulanțe de terapie intensivă, medicii au declarat decesul omului care timp de ani de zile le-a insuflat groază femeilor și copiilor, care fusese poreclit de presă „șeful cultului sadic” și pe care Curtea Supremă a Israelului l-a descris ca fiind conducătorul unui regim de frică și teroare.

Procurorii spun că este un caz fără precedent în istoria Israelului

Daniel Ambash avea la vremea respectivă 67 de ani. Conform sentinței, urma să fie eliberat abia în anul 2037. A murit în închisoare cu 15 ani mai devreme decât data la care era programat să iasă în libertate, iar în urma lui au rămas șase femei, zeci de copii, nenumărate cicatrici psihice și un dosar penal atât de șocant încât chiar și procurorii cu experiență au spus că nu mai întâlniseră niciodată aşa ceva.

Pentru procurorii Sagi Ofir și Lizo Wolfus de la Parchetul Districtului Ierusalim, dosarul Ambash a fost mai mult decât un simplu dosar. „Am întâlnit răul în stare pură. Am mai văzut ucigași, am văzut teroriști odioși, am stat faţă în faţă cu ei, dar nimic nu se compară cu senzația pe care o ai după ce afli ce le-a făcut omul ăsta copiilor și oamenilor care au avut încredere în el”, a declarat procurorul Ofir, într-un interviu pentru ynet.

Totul a fost descoperit aproape întâmplător, în perioada anilor 2009-2010. Sagi Ofir, care era deja un procuror cu experienţă şi care instrumentase nenumărate dosare de violență, a primit o sesizare ce părea una obişnuită, care nu ieşea din tipare. „Mi-au spus: ‘Există un incident, o poveste cu un bărbat și mai multe femei, vezi despre ce este vorba’”, își amintește el. „Suna banal, aproape cotidian. Dar apoi anchetatorii au început să-mi povestească despre caz. Încă dinainte să văd o singură foaie de hârtie sau un singur video am înțeles că este o poveste extremă, ieșită din comun”, continuă bărbatul.

„Efectul Mandela”: procesul penal s-a schimbat în timpul desfăşurării sale

Totuşi, nu şi-a putut imagina de la început amploarea şi gravitatea situaţiei. Abia când mărturiile au început să se adune, iar femeile şi copiii au îndrăznit să vorbească, au ieșit la iveală dimensiunile reale ale ororilor. Atunci şi-a dat seama că se află în faţa unui caz care nu are precedent în Israel.

Procurorul Lizo Wolfus a fost implicat în acest dosar într-o etapă mai târzie, după ce rechizitoriul fusese deja întocmit. „Era clar că este vorba despre un rechizitoriu excepțional atât prin dimensiunile lui, cât și prin gravitatea faptelor, prin volumul materialelor de anchetă și prin numărul foarte mare de victime. Însă pe parcursul gestionării dosarului am descoperit în mod constant alte și alte lucruri care amplificau tot ceea ce știam deja. Totul devenea din ce în ce mai grav”, povesteşte aceasta.

Lizo Wolfus descrie dosarul ca pe un „efect Mandela” – o imagine care se schimbă de fiecare dată când o privești dintr-un alt unghi. „Nu este ceva liniar și clar. Este extrem de confuz. Când te uiți de aproape pare un lucru, iar când te uiți de departe pare cu totul altceva. Este foarte rar ca un proces penal să se schimbe în timp ce se desfășoară, dar aici exact aşa s-a întâmplat. Și nu s-a schimbat în bine”, mai spune ea.

Liderul „Cultului din Ierusalim” a transformat victimele în agresori

Sentința Curții Supreme, care a început în mod neobișnuit cu poemul „Mevukash” („Căutat”) al poetului Admiel Kosman, a descris exact ce s-a petrecut în casa lui Ambash timp de mai bine de un deceniu. „Ambash și-a creat singur imaginea de continuator al drumului bunicului, un lider spiritual cu puteri speciale. Prin intermediul carismei, fricii și amenințărilor el a reușit să le determine pe femei și pe copii să i se supună complet voinței sale”, au scris judecătorii.

În spatele acestei imagini spirituale se ascundea însă un mecanism de abuz extrem de crud: femeile și copiii erau înfometați, închiși în hambare, torturați cu șocuri electrice, umiliți sexual și forţaţi să îndure judecăți umilitoare în fața celorlalți membri ai familiei. „Unul dintre lucrurile care m-au şocat ne-a fost povestit de una dintre femei. Au luat-o, au dezbrăcat-o, au stropit-o cu furtunul cu apă când afară erau aproape zero grade și au lăsat-o toată noaptea într-un loc care semăna cu un mormânt. Descrierea aceea mi-a amintit de Holocaust”, povesteşte procurorul Ofir.

„Apoi am realizat că o parte din metoda lui era să transforme victimele în agresori. Îi obliga să comită ei înșiși infracțiuni, ca să fie compromiși, ca să le fie frică să plece. Voia ca, într-o zi, dacă cineva va trebui să plătească, să nu fie doar el”, adaugă acesta. Lizo Wolfus descrie cum în acest dosar granițele s-au șters complet.
„Victimele infracțiunilor au devenit, fără voia lor, agresori ele însele. Au fost implicate în evenimente care le-ar fi putut trimite la închisoare pentru mulți ani. Cu cât aprofundam mai bine dosarul, cu atât granița dintre victimă și suspect devenea tot mai neclară”, spune ea.

Daniel Ambash dădea pedepse prin telefon

Procurorii au fost nevoiți nu doar să gestioneze un dosar penal, ci și să înțeleagă o dinamică psihologică extrem de complexă. Multe femei educate, extrem de carismatice, au rămas alături de Ambash chiar și după ce a fost arestat, iar unele au continuat să-l apere în sala de judecată. Altele i-au înjurat pe procurori pe coridoare şi i-au urmărit prin oraș. „Oamenii cred că este vorba despre femei slabe, fără nicio putere. Dar acestea sunt femei educate, elegante, complexe. Te uiți la ele și nu reușești să înțelegi cum au putut să fie supuse în asemenea hal”, apreciază Ofir.

Unul dintre momentele care a bulversat-o pe Wolfus a fost ascultarea înregistrărilor telefonice. Femeile ieșeau să cerșească prin Ierusalim și Tel Aviv, iar Ambash le controla de la distanță. „Am auzit țipetele și urletele. Trebuiau să ceară permisiunea ca să meargă la toaletă. Dacă vreuna nu aducea suficienți bani, el o pedepsea dictându-i prin telefon ce să facă. Îi spunea: ‘Scoate-ți acum basmaua. Nu mânca. Nu te duce la toaletă’. Iar asta era numai o prefață a ceea ce avea să li se întâmple când se întorceau acasă”, adaugă Ofir.

Procuror: „În lumea criminalității obișnuite există coduri. Aici nu a existat nicio limită”

Chiar și din închisoare, Ambash a continuat să exercite controlul asupra lor. „Le-a ordonat să ascundă martori. A trimis una dintre mame să o convingă pe o altă femeie să se logodească. Totul din închisoare”, spune şi Wolfus.

Complexitatea cazului i-a însoțit pe procurori pe tot parcursul procesului. „Despre aceste lucruri nu vorbești acasă. Nici cu prietenii, nici măcar cu colegii de la birou. Înțelegi că ești singur în fața răului pur”, afirmă Sagi Ofir. La un moment dat și-a dat seama că nu poate duce dosarul de unul singur. „Am avut noroc că am avut-o pe Lizo. Aveam nevoie de cineva care să se uite la mine și să-mi spună: ‘Da, și eu am văzut exact același lucru’”. Cei doi procurori nu s-au confruntat doar cu Ambash în sala de judecată. După spusele lor au trebuit să lupte împotriva unei întregi rețele de susținători ai acestuia, împotriva a cinci proceduri diferite care se desfășurau simultan, împotriva atacurilor personale pe internet și împotriva femeilor care îi urmăreau pe străzile Ierusalimului.

„În lumea criminalității obișnuite există coduri. Aici nu a existat nicio limită”, spune Ofir. În cele din urmă, Ambash a primit 26 de ani de închisoare. „Ultimii ani ai vieții de familie s-au transformat într-un coșmar continuu de încarcerare, bătăi, ‘judecăți’ și pedepse ciudate și variate. Infracțiunile sunt atât de numeroase încât pedepsele ar putea însuma sute de ani de închisoare”, au scris judecătorii în sentinţă, recunoscând că este imposibil de cuantificat amploarea ororilor.