Briciu, titular în Rapid – Universitatea Craiova?! Ce echipă ar putea folosi giuleştenii în ultimul meci al sezonului
Rapid joacă ultimul meci din acest sezon luni, 25 mai, acasă contra Universității Craiova. Nicolae Grigore, fostul jucător al giuleștenilor, a vorbit despre primul „11” pe care bucureștenii îl pot alinia la ultima partidă din această stagiune contra campioanei României. Ce a spus despre tânărul Adrian Briciu, portarul care a comis-o în meciul cu Dinamo.
Nicolae Grigore a creionat echipa Rapidului pentru meciul cu Universitatea Craiova
FANATIK a aflat că Universitatea Craiova va trimite la meciul cu Rapid echipa a doua. Meciul din Giulești nu mai reprezintă nicio miză pentru cele două echipe, însă Rapid ar vrea să dea o lovitură de orgoliu câștigând ultima partidă din acest sezon. Nicolae Grigore, fostul jucător al echipei de sub Podul Grant și actualul antrenor de la Gloria Bistrița, a spus cum ar putea arăta formula de start a lui Costel Gâlcă. Ce a spus despre tânărul Adrian Briciu, debutant în meciul de coșmar cu Dinamo.
„(n.r. – Merită Briciu a doua șansă?) E destul de complicat. Eu nu aș vrea să văd Craiova bucurându-se pe Giulești, să câștige. Poate să fie o șansă pentru copil să apere… Eu aș vedea o echipă care să poată să câștige. La meciul cu FC Argeș mi-a plăcut Hazrollaj. Cred că acești jucători cu minute mai puține, nu neapărat cei din academie, merită și au nevoie să demonstreze că pot îmbrăca tricoul Rapidului în viitor. Sălceanu ar putea juca, după ce Borza a ieșit accidentat și nu se știe cât va lipsi. Probabil la Craiova vom vedea jucătorii care au jucat mai puțin, dar nu ar fi ok ca Rapid să vină cu cei din academie. Sunt convins că și Gâlcă are orgoliu, și jucătorii și vor să închidă anul cu o victorie”, a spus inițial Nicolae Grigore.
Ce a spus Nicolae Grigore despre suporterii Rapidului
Suporterii Rapidului sunt foc și pară pe jucători după rezultatele din acest play-off, iar atitudinea lor față de fotbaliștii echipei a fost din ce în ce mai ostilă la ultimele partide. Nicolae Grigore crede că aceștia vor reveni la sentimente mai bune dacă vor vedea dorința de victorie în ultimul meci al sezonului cu Universitatea Craiova.
„Cred că suporterii vor taxa la început echipa pentru ce s-a întâmplat, dar dacă vor vedea dorința jucătorilor de a învinge Universitatea Craiova pe Giulești, lucrurile vor lua o altă întorsătură la acest joc”, a mai spus Nicolae Grigore la FANATIK RAPID.
Ce echipă ar putea folosi giuleştenii în ultimul meci al sezonului
