June 7, 2026

Sportica

Stiri sportive la minut

„Aşa cum Trump a mers cu mâna întinsă la Beijing, la fel va face şi Putin”. Dedesubturile vizitei președintelui Rusiei în China

„Aşa cum Trump a mers cu mâna întinsă la Beijing, la fel va face şi Putin”. Dedesubturile vizitei președintelui Rusiei în China

La doar patru zile după ce Donald Trump a părăsit Beijingul, covorul roşu se întinde din nou în faţa Marelui Palat al Poporului din capitala Chinei, de data aceasta pentru Vladimir Putin. Experţii consideră neobişnuită o distanţă atât de scurtă între cele două vizite importante şi consideră că este un semnal clar pe care vrea să îl transmită Beijingul, că nu vrea să rupă legăturile cu Rusia, chiar dacă încearcă să stabilizeze relaţia cu SUA.

Vizita lui Putin în China, anunţată la o zi după plecarea lui Trump

Vizita lui Putin a fost anunțată la doar o zi după ce Donald Trump a părăsit China. Deși preşedintele american s-a lăudat la plecare cu încheierea unor importante acorduri comerciale, există puține dovezi că SUA și China au făcut progrese semnificative în ceea ce privește cele mai controversate chestiuni care divizează Washingtonul și Beijingul, între care Taiwanul și războiul pe care SUA și Israel îl duc împotriva Iranului.

Această stare de lucruri îi convine de minune lui Putin, spun analiștii, permițându-i acestuia să se îndrepte spre Beijing încrezător că preşedintele Xi are nevoie de o relaţie bună cu Rusia. În acelaşi timp, pentru liderul de la Beijing vizitele consecutive ale liderilor celor două superputeri sunt o modalitate prin care China își crește puterea diplomatică, poziționând-o ca un jucător care gestionează după propriile reguli relaţiile cu puterile rivale.

În ciuda pozițiilor Chinei, nu se așteaptă progrese în urma vizitei lui Putin la Beijing, ci mai degrabă o continuare a relației strategice. „Nu cred că va exista o schimbare majoră”, spune Marina Miron, cercetător specializat în strategii militare la King’s College London. „Va fi o aprofundare a relațiilor bilaterale în ceea ce privește cooperarea economică, afacerile, schimbul de tehnologii militare și așa mai departe”, este ea de părere.

Într-un singur an, Xi Jinping i-a primit la Beijing pe toţi liderii marilor puteri

Oleg Ignatov, analist specializat în Rusia la Crisis Group, confirmă această evaluare. „Relația dintre cele două țări este strategică. Sunt parteneri strategici, dar nu sunt aliați militari și nu mă aștept ca ei să meargă mai departe. Relațiile dintre Rusia și China sunt foarte stabile, foarte importante pentru ambele țări și nu există nicio agendă negativă în această relație”, a declarat el pentru Al Jazeera.

Totuşi, întâlnirea este mai importantă pentru preşedintele rus. „Putin are nevoie de asta mai mult decât Xi. Rusia este acum partenerul minor, dependent, în urma războiului dezastruos din Ucraina. Putin ar putea căuta un sprijin militar sporit din partea Chinei”, spune Timothy Ash, cercetător asociat la Programul Rusia și Eurasia de la Chatham House. „Aşa cum Trump a mers cu mâna întinsă la Beijing, la fel va face şi Putin. China deţine acum toate cărţile”, a adăugat el.

De altfel, Xi Jinping se poate lăuda că în decurs de numai un an i-a primit la Beijing pe toţi liderii marilor puteri: Trump al SUA, Lula al Braziliei, Modi al Indiei, Lee al Coreei de Sud, Carnei al Canadei şi europenii Meloni, Merz, Macron, Starmer, Scholz, Sanchez şi von der Leyen. China se poziționează ca interlocutor indispensabil într-o ordine internațională din ce în ce mai fracturată, mai spun analiștii. „China încearcă să se poziționeze ca mediator, ca un fel de jucător neutru fără adversari. Beijingul încearcă să nu se alinieze, cel puțin nu public, cu nicio superputere, în ciuda faptului că este mult mai aproape de Rusia”, apreciază Marina Miron.

Vladimir Putin e însoţit la Beijing de 39 de oficiali, între care opt miniştri

Delegația la nivel înalt condusă de Putin la Beijing este formată din 39 de membri, iar Kremlinul a transmis că discuțiile se vor concentra pe relațiile bilaterale, comerț, cooperare energetică și afaceri internaționale. Războiul Rusiei împotriva Ucrainei îşi va face aproape sigur loc pe agendă, dar analiștii nu anticipează că Beijingul nu va presa Moscova în direcția obținerii unui anumit rezultat. „Cu siguranță se va discuta despre Ucraina, iar China va spune probabil că este pentru mediere și pentru negocieri pașnice. Dar China nu dorește nici să vadă Rusia umilită în vreun fel… Nu cred că va fi un ultimatum”, este de părere Miron.

Delegaţia numeroasă a lui Putin include cinci viceprim-miniștri și opt miniștri, respectiv de la Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Agriculturii, Ministerul Culturii, Ministerul Transporturilor, Ministerul Dezvoltării Economice, Ministerul Finanțelor, Ministerul Construcțiilor și Ministerul Educației. Palatul prezidențial va fi reprezentat de însuși consilierul Iuri Ușakov, de adjunctul șefului Administrației Prezidențiale, Maxim Oreșkin, și de secretarul de presă prezidențial, Dmitri Peskov. Ceilalți membri ai delegației includ guvernatorul Băncii Centrale, Elvira Nabiullina, mai mulți oficiali regionali, șefi ai unor întreprinderi de stat și private, precum și conducerea unor bănci importante.

Presa rusă dezvăluie că din delegaţie face parte şi Oleg Deripaska, director general al Rosneft, director general al Gazprom și magnat al aluminiului, dar au fost incluși şi șefii Rosneft, Rosatom și Roscosmos, orecum şi directorii generali ai Sberbank și VTB Bank. Referindu-se la această delegație numeroasă, Iuri Ușakov a spus amuzat: „Când am plănuit această vizită, i-am auzit pe colegii mei glumind că îl vom lăsa pe Mișustin (n.r. – premierul Rusiei) singur la Moscova. Toți adjuncții săi au fost duși la Beijing. Vă asigur că îi vom aduce înapoi nevătămați”.