Daniel Pancu, pilotul care a dus mașina mai sus decât scria în talon. Editorial Andrei Vochin

De ce Daniel Pancu merită privit dincolo de locul trei al CFR-ului și judecat după drumul pe care l-a făcut. Curg laudele la adresa lui Filipe Coelho și pe bună dreptate, deoarece portughezul a devenit primul străin care câștigă titlul în sezonul de debut și, obținând eventul, se înscrie în galeria rară a tehnicienilor care au izbutit lucrul acesta.

Filipe Coelho, pe lista cu antrenori legendari din fotbalul românesc

Așezându-se alături de nume precum Emeric Ienei, Mircea Lucescu, Anghel Iordănescu, Valentin Stănescu, Ioan Andone, Ion Oblemenco, Dumitru Nicolae-Nicușor, Țiți Dumitriu sau Sorin Cârțu, lusitanul merită aplauzele asistenței. După performanțele cu echipa ai zice că el este antrenorul anului. După cifrele seci însă, poziția liderului absolut aparține însă altuia. Înainte de argumentație, o amintire.

Pe la sfârșitul anilor 90, când Steaua, condusă de Țiți Dumitriu, înșira titlurile pe ață și mergea de 3 ori la rând în grupele Champions League, am asistat la o festivitate de decernare de trofee la sfârșit de sezon. Clubul din Ghencea a primit premiul de echipa anului, în schimb antrenorul Dumitriu a ieșit abia pe locul secund în ierarhia tehnicienilor. Invitat pe scenă pentru a-și primi premiul, nea Țiți a mulțumit frumos, dar a și înțepat juriul cu o frază-întrebare care a stârnit hohote de râs în sală: ”Domnilor, explicați-mi și mie, cum de mașina a terminat pe locul întîi, iar pilotul a ieșit pe locul doi?”.

Daniel Pancu, antrenorul cu cea mai mare medie de puncte din SuperLiga

În ediția recent încheiată a SuperLigii se pare că avem situația inversă. Avem o mașină care a venit pe locul 3, CFR Cluj, dar șoferul ei a terminat primul. Asta raportat la un criteriu clar, cel al mediei de puncte obținute de când a preluat echipa. Daniel Pancu, căci despre el este vorba, a obținut 55 de puncte în 24 de jocuri, ceea ce înseamnă o medie de 2,29 puncte pe meci. Coelho cu 2,17, Bergodi cu 2,13, Kopic cu 1,46, Gâlcă – 1,56 și Andone cu 1,42 se aliniază în spatele lui.

Iar aici începe, de fapt, discuția corectă despre Daniel Pancu. Nu una de simpatie, nu una de galerie, nu una construită pe imaginea atacantului care a aprins Giuleștiul, ci una rece, aproape contabilă. Pancu a preluat CFR-ul de pe locul 13 și l-a dus în cupele europene. A luat o echipă aflată într-o zonă în care se vorbea mai mult despre criză decât despre podium și a transformat-o într-o formație cu ritm de campioană.

Pentru că media de 2,29 puncte pe meci nu este o impresie. Este probă. Dacă ar fi ținut acest ritm de la începutul sezonului, CFR ar fi fost nu doar în lupta pentru titlu, ci noua campioană. Aici se vede mâna antrenorului: nu în discurs, nu în promisiuni, ci în schimbarea curbei unei echipe. Și mai e ceva. Pancu n-a avut pe mână cel mai scump lot al campionatului.

De ce ar trebui să fie și Daniel Pancu premiat?

Conform ierarhiei Transfermarkt, CFR-ul său era abia al cincilea ca valoare de piață. Cu alte cuvinte, nu a condus Ferrari-ul competiției, ci o mașină bună, solidă, dar aflată în spatele altora la capitolul cai-putere. Iar el a scos din ea mai mult decât arăta fișa tehnică. Asta face diferența dintre administrator și antrenor. Administratorul păstrează nivelul. Antrenorul îl ridică.

Pancu a schimbat energia, a schimbat ritmul, a schimbat încrederea. CFR-ul lui n-a mai arătat ca o echipă care caută scuze, ci ca una care găsește soluții. A devenit mai agresivă, mai clară, mai verticală, mai convinsă de propria putere. Și, poate cel mai important, a redevenit o echipă greu de bătut exact în momentele în care sezonul cerea nerv, nu poezie.

Sigur, trofeele rămân la Coelho. Eventul e al lui, aplauzele mari sunt ale lui, fotografia de final îi aparține. Dar dacă premiul se dă pentru impactul antrenorului asupra echipei, pentru diferența dintre ce a găsit și ce a lăsat, atunci Pancu are un dosar greu de ignorat. A preluat locul 13. A terminat în Europa. A lucrat cu al cincilea lot ca valoare. A avut cea mai bună medie de puncte dintre toți antrenorii relevanți ai sezonului.

Ce mai trebuie să facă un antrenor ca să fie luat în serios?

Poate că, în fotbal, ne lăsăm prea ușor seduși de poza cu trofeul. E firesc. Trofeele strălucesc, cifrele nu. Dar uneori, în spatele unui loc trei, se ascunde cea mai bună muncă de antrenor a sezonului. Iar Pancu exact asta a făcut: a luat o echipă căzută, a ridicat-o, a dus-o în Europa și a demonstrat că, uneori, pilotul poate fi mai bun decât mașina pe care o conduce. De data asta, mașina n-a terminat prima. Dar șoferul, după cifre, da.