June 7, 2026

Sportica

Stiri sportive la minut

Andrei Nicolescu, anunț șoc pentru suporterii lui Dinamo: „Schimbarea acestei sigle noi este un proces care estimez că va dura între 14 și 18 luni! Exclusiv

Andrei Nicolescu, anunț șoc pentru suporterii lui Dinamo: „Schimbarea acestei sigle noi este un proces care estimez că va dura între 14 și 18 luni! Exclusiv

Andrei Nicolescu le-a dat o veste nu prea plăcută fanilor lui Dinamo. Aceștia mai au de așteptat până când noua siglă a echipei lor favorite va fi în totalitate pe gustul lor. Președintele executiv a dezvăluit că sezonul 2026-2027 va începe cu îndelung contestata siglă pe echipamentele roș-albilor.

Când vor avea fanii lui Dinamo sigla mult dorită. Anunțul lui Andrei Nicolescu

Deși conducerea lui Dinamo a transmis că există deschidere totală pentru găsirea unei variante care să reprezinte cât mai bine spiritul dinamovist, procesul pare departe de a se încheia. Andrei Nicolescu a explicat la FANATIK SUPERLIGA că orice modificare a identității vizuale presupune consultări ample, implicarea unor specialiști și, ulterior, proceduri birocratice care pot dura chiar și un an și jumătate. În tot acest timp, relația dintre club și „Peluza Cătălin Hîldan” rămâne una delicată. Președintele executiv al „câinilor” a vorbit și despre protestele venite din partea suporterilor, care ar putea continua inclusiv la un eventual baraj de Europa cu FCSB.

„Și atmosfera de început e importantă. Meciul ăsta e o transă. Trebuie de la început să fii conectat și împreună cu fanii. Am înțeles că e o formă de protest a PCH-ului. Noi am mers înainte, știți comunicatele care au fost parțial aceleași, dar fiecare dintre grupări a făcut o precizare cu privire la poziția lor.

Încercăm să normalizăm situația și să îi facem să înțeleagă că poziția clubului e de totală deschidere în a găsi o identitate care să fie reprezentativă și să îi mulțumească pe cât mai mulți. Mi-e greu să cred că o identitate vizuală va mulțumi întotdeauna pe toată lumea. E foarte important că ei au înțeles că acest proces nu e o chestiune care se rezolvă după o zi pe alta și dacă am zis că facem azi ceva mâine vom avea și rezultate.

(n.r. – Dinamo va începe noul sezon cu această siglă?) Asta e clar și am acceptat cu toții. Am acceptat că modificarea trebuia făcută pentru a căpăta independeță clubul. Și am acceptat cu toții că împreună încercăm să găsim o soluție de optimizare. Ce înseamnă nu știu, că nu e în atributul meu. Vom căuta cele mai bune agenții și oameni care să poată să aibă un cuvânt, iar dacă această optimizare va însemna să se modifice o dungă sau cu totul, asta e o problemă a profesioniștilor și legată de cât mai multă lume dinamovistă va fi de acord cu asta. După care urmează o procedură de înregistrare, de consolidare a identității. În opinia mea, toată această procedură durează între 14 și 18 luni.

Poate să dureze și mult mai puțin, nu știm. Nu știm ce înseamnă noua siglă, dacă e ceva similar cu aceasta sau ceva diferit. Nu avem cum să ne dăm cu părerea”, a declarat Andrei Nicolescu, în exclusivitate la FANATIK SUPERLIGA.

Andrei Nicolescu DEZVALUIE STRATEGIA lui Dinamo inaintea BARAJULUI de Europa. VESTI BUNE pentru fani