„Ne punem la masă și vedem ce se întâmplă”. U Cluj, umilită în Bănie! Ce a spus Cristiano Bergodi după 0-5 cu Universitatea Craiova: „De ce această întrebare”
Supărare mare în Ardeal. U Cluj a pierdut categoric, scor 0-5, în Bănie, în fața Universității Craiova și termină sezonul pe locul doi. „Șepcile roșii” nu au reușit să producă surpriza pe Ion Oblemenco și se mulțumesc cu un loc în preliminariile Europa League.
U Cluj a ratat Cupa și campionatul în 4 zile!
U Cluj a făcut un joc mult sub așteptări pe Ion Oblemenco. Oltenii au forțat încă din start, iar după doar șapte minute Universitatea Craiova conducea deja cu 2-0. Ardelenii nu au reușit să își revină nici în partea secundă, iar echipa lui Cristiano Bergodi s-a văzut învinsă cu 0-5 și termină sezonul pe locul doi.
Dezamăgirea a fost una uriașă în tabăra „șepcilor roșii”. U Cluj a ratat în doar patru zile două trofee. Miercuri, la Sibiu, ardelenii au pierdut la loviturile de departajare finala Cupei României, iar în această seară, pe Ion Oblemenco, U Cluj a ratat șansa de a urca pe primul loc în Superliga.
Ce a declarat antrenorul U Cluj după 0-5 cu Universitatea Craiova. Prima reacție a lui Bergodi
Cristiano Bergodi, antrenorul echipei din Ardeal, a vorbit la conferința de presă despre partida din Bănie. Tehnicianul italian a recunoscut că formația sa a făcut un joc sub așteptări, însă a precizat că, per total, jucătorii pe care i-a pregătit l-au impresionat în acest sezon. El a declarat că, pentru a rămâne la cârma echipei, anumite condiții trebuie îndeplinite.
„De ce această întrebare? Nu știu ce-i cu întrebarea asta. Eu încerc să scot maximum la meciul cu Dinamo, apoi vom vedea. E normal ca un antrenor să aibă o discuție cu clubul, după vom vedea. Eu am un contract, dar trebuie văzut ce gândește și clubul. Dacă e un început nou, ne punem la masă și vedem ce se întâmplă. Trebuie făcută o analiză, nu? Nu că nu a mers, dar normal că mereu se poate îmbunătăți un lot. Avem o bază bună, dar trebuie văzut și programul clubului, cât se poate investi, pentru că trebuie neapărat. O să vedem ce putem face, acum nu e momentul.
Nu e de spus nimic, pentru că începând de la inferioritatea numerică și până la tot ce s-a întâmplat pe parcursul acestui meci, din păcate a fost un meci slab. Am intrat un pic temători, zic eu. Le-am zis să se bucure de fotbal la ședință, să nu aibă presiunea asta.
Noi am făcut un campionat extraordinar, având în vedere de unde am pornit, dar s-a văzut că am intrat cu teamă. Două goluri în opt minute… Deja meciul era terminat, cu tot cu roșul lui Mendy. Asta este. Vreau să le mulțumesc oricum jucătorilor pe care i-am antrenat în această perioadă de șapte luni. Nu trebuie să facem o tragedie, la acest meci au fost mai buni ei.
Au fost greșeli de poziționare la primele două goluri. Păcat. Mergem mai departe și vedem ce se întâmplă. După, băieții s-au calmat. Așa se întâmplă pe parcursul meciului, ies frustrările. S-au împăcat în vestiar, s-au înțeles mai bine, dacă pe teren nu, dar nu suntem la biserică. Toți au dat maximum și cred că rezultatul ăsta rămâne în istorie, deoarece am terminat pe locul 2 și mergem în Europa League. În octombrie, un loc așa de bun nu era un obiectiv. Păcat că s-a încheiat așa, dar am terminat pe locul 2 și cu o finală de cupă, cred că e un sezon foarte, foarte pozitiv”, a precizat Cristiano Bergodi.
