June 7, 2026

Sportica

Stiri sportive la minut

După zvonurile despărțirii a venit și confirmarea. Soția fotbalistului a anunțat că au divorțat după 13 ani de relație

După zvonurile despărțirii a venit și confirmarea. Soția fotbalistului a anunțat că au divorțat după 13 ani de relație

Unul dintre cei mai cunoscuți sportivi ai lui Arsenal trece printr-o perioadă nefastă în planul personal. Soția fotbalistului a confirmat că au divorțat, după zvonurile despărțirii care au apărut prima oară în spațiul virtual. Internauții au remarcat de ceva vreme ce se întâmplă.

Divorț în fotbal după 13 ani de relație amoroasă

Leandro Trossard (31 ani) și Laura Hilven (33 ani) au format un cuplu vreme de 13 ani. Au fost o familie fericită și împlinită, alături de cei doi băieți, dar iată că lucrurile au luat o turnură neașteptată. Fanii sportivului belgian au observat că frumoasa blondină a șters toate imaginile în care apărea împreună cu acesta.

Mai multe surse din anturajul lor au dezvăluit că există o ruptură între cei doi parteneri de viață. Acum, a venit confirmarea din partea influenceriței. Aceasta a transmis că despărțirea nu este deloc una nouă, ci s-a petrecut în urmă cu câteva luni. Cu toate acestea, a preferat să fie discretă și să nu vorbească despre acest subiect.

„Cu multă dragoste, grijă și respect unul pentru celălalt, am luat decizia incredibil de dificilă de a ne despărți. Nu a fost hotărâre luată în grabă. De fapt, ne-am separat de ceva timp. Cel mai important, suntem și voi fi părinții celor doi copii superbi ai noștri”.

Vă rugăm să ne acordați compasiune, înțelegere și respect pentru viața noastră privată în această perioadă de tranziție extrem de personală. Cu drag, Laura”, a scris soția lui Leandro Trossard, pe contul oficial de Instagram, conform goal.com.

Pe rețelele de socializare peste 37.500 de persoane sunt la curent cu activitatea sa. Frumoasa blondină își dorește să se concentreze pe creșterea și educarea băieților săi, Thiago (9 ani) și Amadeo (3 ani), dovadă că a păstrat toate pozele cu aceștia. Cei mici seamănă ca două picături de apă cu mama lor, dar și cu atacantul lui Arsenal.

Informații despre legătura celor doi

Laura Hilven este o tânără originară din Belgia care a devenit celebră prin prima legăturii amoroase cu fotbalistul lui Arsenal, mai mic cu 2 ani. Internaționalul belgian a cunoscut-o pe mama copiilor în urmă cu ani buni, înainte de a se afirma în Premier League. Blondina l-a susținut constant pe Leandro Trossard de-a lungul anilor.

Și-au unit destinele în iunie 2019, după ce anterior vedeta a avut parte de o cerere în căsătorie fabuloasă. Anunțul logodnei a fost unul special, scoțând la iveală dragostea și căldura pe care cuplul și-a clădit povestea de dragoste. Mesajul tinerei de la acea vreme a fost unul care va dăinui multă vreme de acum înainte.

„Nu-mi pot imagina viața alături de altcineva în afară de tine. Am spus da”, a notat influencerița în mediul online. În aprilie 2017 au devenit părinți pentru prima oară. În ianuarie 2023 a venit pe lume al doilea băiat. Micuții au întregit portretul unei familii perfecte, doar că lucrurile au început să scârțâie până s-a ajuns la divorț.