Așa arată un părinte mândru! Mama lui Ricardo Matos, în lacrimi după ce a văzut cât de iubit este fiul ei la FC Argeș
FC Argeș a fost la un pas de o revenire spectaculoasă la Mioveni, contra celor de la Rapid București, după ce au fost conduși cu 2-0 de giuleșteni. Ricardo Matos (26 de ani) putea fi eroul serii, după ce i-a dat două assisturi lui Bettaieb, iar la ultima fază putea înscrie din penalty și să aducă cele trei puncte, însă Aioani a apărat execuția sa. În ciuda acestui lucru, suporterii au venit în număr mare pentru a face o poză cu el, iar mama lui s-a emoționat văzând cât este de apreciat.
Moment emoționant la Mioveni! Mama lui Ricardo Matos, în lacrimi la finalul partidei FC Argeș – Rapid 2-2
Fanii piteșteni nu s-ar fi așteptat niciodată la un parcurs atât de bun în primul sezon de la revenirea pe prima scenă a fotbalului românesc, tocmai de aceea ei nu au pus presiune nicio secundă pe jucători și doar s-au bucurat de fotbalul echipei favorite. Nici măcar faptul că echipa nu a obținut licența nu i-a înfuriat, iar ei au continuat să vină la meciuri până la finalul sezonului, chiar dacă „alb-violeții” nu mai au niciun obiectiv.
Piteștenii nu s-au făcut de râs în acest play-off, iar în meciul cu Rapid au fost la un pas de o remontada spectaculoasă. Deși au fost conduși la două goluri diferență, FC Argeș a egalat prin golurile lui Bettaieb, ambele venite din pasele lui Ricardo Matos. Lui FC Argeș i-a fost anulată și o reușită după o decizie controversată, iar la ultima fază a ratat o lovitură de la 11 metri, prin același Ricardo Matos.
În ciuda acestui lucru, fanii nu și-au îndreptat nemulțumirea asupra lui, ba chiar au stat zeci de minute după finalul meciului pentru a face poze cu atacantul portughez și pentru a primi un autograf. Prezentă pe stadionul din Mioveni, mama lui Ricardo Matos a fost cuprinsă de lacrimi văzând aprecierea pe care suporterii o au pentru fiul ei. Imaginile postate de „Jurnal de Argeș” sunt de-a dreptul emoționante.
De la retrogradarea cu Gloria Buzău, la star pentru FC Argeș
Ricardo Matos a fost unul dintre oamenii principali din atacul lui FC Argeș în acest sezon și are cifre impresionante în tricoul „alb-violet”. Conducerea piteșteană a avut ochi pentru atacantul care în sezonul trecut reușea să înscrie cinci goluri pentru Gloria Buzău, echipă ce a retrogradat și s-a desființat.
Lusitanul a răsplătit încrederea pe care a primit-o din partea lui Dani Coman și a lui Bogdan Andone și a livrat un număr impresionant de contribuții ofensive. În campionat, Ricardo Matos are nu mai puțin de 10 goluri și 6 pase decisive, dintr-un total de 42 de goluri marcate de FC Argeș. Mai exact, el a contribuit la 38% din totalul golurilor echipei din acest sezon. Pe lângă reușitele din campionat, el a punctat de două ori și în Cupa României, iar una dintre reușite îi putea duce pe „vulturii violeți” în finala Cupei României, însă puteștenii au fost egalați de U Cluj pe final și au pierdut la loviturile de departajare.
