Doi arbitri români, Loredana Juncanariu și Andrei Ballok, în programul World Rugby Advancing Match Official – Level 3
Loredana Juncanariu și Andrei Ballok au participat, în perioada 23–25 octombrie, la Praga, în Cehia, la prima întâlnire față în față din cadrul programului World Rugby Advancing Match Official (Level 3), un program de pregătire destinat dezvoltării arbitrilor și îmbunătățirii performanței acestora la nivelul competițiilor de seniori.
Cei doi arbitri români sunt înscriși în programul organizat de Rugby Europe, care se desfășoară în perioada septembrie 2026 – aprilie 2027 și combină sesiuni online, întâlniri față în față, analiza prestațiilor din meciuri și activități individuale de dezvoltare.
La întâlnirea de la Praga a fost prezent și Colin Brett, directorul tehnic al Comisiei Centrale a Arbitrilor (CCA) din cadrul Federației Române de Rugby, care a făcut parte din echipa de lectori a acestui program internațional de nivel înalt. Rolul său în coordonarea tehnică a arbitrilor români presupune implicarea în dezvoltarea și îmbunătățirea performanței acestora, iar participarea sa ca lector la un astfel de program oferă oportunitatea de a contribui la schimbul de experiență și la dezvoltarea continuă a arbitrajului românesc.
Întâlnirea de la Praga a fost dedicată componentelor tehnice ale arbitrajului, managementului jocului și aplicării principiilor de materialitate și avantaj. Programul continuă cu sesiuni online pe teme precum gestionarea presiunii, autoanaliza bazată pe statistici, dezvoltarea personală și pregătirea fizică specifică arbitrajului.
O componentă importantă a programului o reprezintă sesiunile tehnice susținute de arbitri internaționali cu experiență la cel mai înalt nivel. Printre arbitrii implicați în aceste sesiuni se numără:
* Eoghan Cross
* Ben Breakspear
* Holly Davidson
„Pentru mine, participarea la acest program Level 3 este o experiență foarte valoroasă și o oportunitate importantă de dezvoltare profesională. Deși acest nivel presupune deja un bagaj solid de cunoștințe și experiență în arbitraj, fiecare sesiune aduce noi perspective și posibilitatea de a aprofunda aspecte tehnice ale jocului. Schimbul de experiență cu arbitri internaționali, feedbackul primit și analiza diferitelor situații de joc contribuie la îmbunătățirea procesului decizional și a performanței mele pe teren. Consider că dezvoltarea continuă este esențială pentru a evolua ca arbitru, iar prin participarea la acest program îmi doresc să fac pași importanți spre obiectivul meu de a arbitra la cel mai înalt nivel. Mă bucur să reprezint arbitrajul românesc în acest program alături de Andrei și apreciez sprijinul Federației Române de Rugby și al președintelui CCA, Mihai Irimia, pentru susținerea dezvoltării noastre și pentru oportunitățile care ne ajută să evoluăm.”, a declarat Loredana Juncanariu.
„Mă bucur să fac parte din acest program și încerc să valorific fiecare oportunitate de a mă dezvolta ca arbitru. În urmă cu o lună, am participat la stagiul Rugby Europe de la Parma, unde accentul a fost pus pe noile guidelines și pe modul în care Rugby Europe și World Rugby abordează arbitrajul. Unul dintre aspectele pe care le apreciez la acest curs este că nu ne concentrăm doar pe legile jocului, ci și pe filosofia din spatele lor: ce are nevoie jocul și cum putem contribui noi, ca arbitri, la calitatea și continuitatea rugbyului. Sunt interesat de ceea ce urmează, de oportunitatea de a pune în practică ceea ce învăț în meciurile viitoare și de a împărtăși aceste cunoștințe cu ceilalți colegi. Următoarele luni vor fi o ocazie importantă de a continua să învățăm, să analizăm și să ne dezvoltăm.”, a declarat Andrei Ballok
Articolul Doi arbitri români, Loredana Juncanariu și Andrei Ballok, în programul World Rugby Advancing Match Official – Level 3 apare prima dată în Rugby Romania.
