Alexandru Maxim, în lacrimi după un nou eșec sub comanda lui Mirel Rădoi. Imagini sfâșietoare cu căpitanul lui Gaziantep. Video
Alexandru Maxim (35 de ani) ar putea să fi jucat ultimul meci din cariera sa pentru echipa la care a devenit o legendă. Fostul internațional român este atât jucătorul cu cele mai multe apariții pentru Gaziantep, cât și cel mai bun marcator, însă contractul său expiră în luna iunie a acestui an.
Alex Maxim a izbucnit în plâns după a patra înfrângere consecutivă sub comanda lui Mirel Rădoi
Gaziantep nu a mai avut obiectiv în acest final de sezon, întrucât salvarea de la retrogradare a fost rezolvată cu multe etape înainte de final. Totuși, o serie de înfrângeri poate fi frustrantă indiferent dacă punctele puse în joc mai au valoare sau nu, iar Alex Maxim s-ar putea să-și fi încheiat cariera la Gaziantep într-un mod extrem de neplăcut.
Contractul românului expiră în luna iunie a acestui an, iar meciul cu Bașakșehir s-ar putea să fi fost ultimul pentru Gaziantep sau chiar din întreaga carieră. Emoțiile l-au cuprins la finalul înfrângerii de sâmbătă seară și imediat după fluierul final a izbucnit în plâns. Mai mulți colegi ai săi au venit să-și consoleze liderul, l-au ridicat de pe gazon și l-au luat în brațe, după care au mers cu toții spre vestiare.
Mirel Rădoi, start dezastruos la Gaziantep
Mirel Rădoi a preluat FCSB la începutul play-out-ului pentru a-l ajuta pe nașul său, Gigi Becali, să ajungă în cupele europene. De această dată, Rădoi mai degrabă i-a încurcat pe roș-albaștri, întrucât echipa s-a trezit fără antrenor pe finalul sezonului, după ce fostul selecționer a acceptat oferta venită din partea lui Gaziantep imediat după meciul cu Farul.
Rădoi a vrut să profite de finalul de sezon pentru a-și vedea jucătorii la treabă și pentru a-și face un plan în ceea ce privește sezonul următor, însă nimeni nu s-ar fi așteptat ca rezultatele sale să fie atât de slabe. Românul a pierdut patru meciuri din tot atâtea disputate, iar golaverajul este unul dezastruos, cu doar două goluri marcate și nouă primite. În meciul cu Bașakșehir, Deian Sorescu a încercat să-i dea o mână de ajutor antrenorului său și a oferit un assist, însă nu a fost de ajuns pentru a obține vreun punct din această ultimă întâlnire din campionatul Turciei.
