Marea temere a lui Meme Stoica în privința lui Denis Drăguș. Dezvăluirea oficialului de la FCSB
Denis Drăguș (27 de ani) este unul dintre pariurile patronului Gigi Becali. El a fost adus pe un salariu uriaș la FCSB, iar acest detaliu i-a provocat mari temeri lui Mihai Stoica, managerul general al ehipei. Oficialului roș-albaștrilor i-a fost frică de faptul că remunerația sa ar putea genera invidii în vestiar, dar lucrurile nu au stat deloc așa.
De ce s-a temut Mihai Stoica cel mai tare atunci când Denis Drăguș a semnat cu FCSB
Gigi Becali a făcut un efort financiar uriaș pentru a-l aduce pe Denis Drăguș la FCSB. Chiar dacă omul de afaceri l-a adus pe internaționalul român din postură de jucător liber de contract, salariul său este unul colosal, de care foarte mulți fotbaliști din campionatele de top ale Europei nu beneficiază.
Remunerația atacantului se ridică la 3 milioane de euro pentru cele trei sezoane, însă Gigi Becali speră ca Drăguș să-l ajute să câștige campionatul, să se califice în Champions League, după care să-l vândă și chiar să facă profit. Inițial, salariul gigant al lui Drăguș a fost văzut de MM drept o posibilă problemă în vestiarul lui FCSB, însă temerile sale s-au spulberat odată cu venirea sa.
„Temerea mea era legată de faptul că, revenind în România cu un salariu gigantic față de restul, este posibil să fie privit cu puțină invidie. Când există acest sentiment în vestiar nu este deloc bine, mai ales pentru un jucător care depinde foarte mult de colegi, pentru că joacă atacant. Știi cum e… mă uit stânga și văd un milion de euro. Dar asta după câteva zile s-a spulberat.
Este atât de plăcut ca individ, ca persoană, încât nimeni nu se poate gândi la asta. Toată lumea ține la el. Faptul că Reghe s-a decis să-i dea banderola m-a bucurat, chiar dacă în mod normal m-aș fi opus ca un jucător nou să preia banderola. Te gândești la cei vechi, dar cine ar fi? Târnovanu, Crețu, Miculescu. Târnovanu e portar, iar ca să-i dai banderola trebuie să ai un alt căpitan care să-i țină locul și să vorbească cu arbitrul… parcă nu mi se mai pare o chestie ieșită din comun ca un jucător nou-venit să preia banderola dacă este un jucător care poate vorbi în vestiar, iar Denis Drăguș poate vorbi română, engleză, franceză și italiană”, a declarat Mihai Stoica în cadrul emisiunii „MM la FANATIK”.
Când va fi apt Denis Drăguș după accidentarea din meciul contra U Craiova
Încă de la primul meci în care a fost titular pentru FCSB, cel cu Universitatea Craiova, Denis Drăguș a suferit o accidentare și a ieșit de pe teren înainte de pauză. Accidentarea sa l-a făcut să rateze și acțiunea naționalei din UEFA Nations League, pentru care Gică Hagi deja îl convocase. La conferința de presă premergătoare meciului cu Oțelul Galați, Laurențiu Reghecampf a vorbit, inevitabil, și despre acest subiect, întrucât el a fost obligat să joace în partida de sâmbătă seară cu Garita în atac, deși camerunezul nu a marcat niciun gol până acum la FCSB și probabil nici nu va mai avea foarte multe ocazii să o facă.
Din spusele antrenorului, confirmate ulterior și de Mihai Stoica, Drăguș se va afla în lot la următorul meci, cel cu FC Voluntari. Alături de el, FCSB ar mai putea beneficia de mai multe reveniri, precum cea a lui Mihai Popescu și Batubinsika, în timp ce Aymen Boutoutaou va absenta între 3 și 4 săptămâni dacă nu va dori să meargă la Belgrad pentru a-și trata ruptura musculară.
