October 13, 2026

Sportica

Stiri sportive la minut

Fotbalistul lăudat de Gică Hagi, un nou meci de succes în Italia! A fost decisiv în victoria echipei sale. Video

Fotbalistul lăudat de Gică Hagi, un nou meci de succes în Italia! A fost decisiv în victoria echipei sale. Video

Cu Rareș Ilie (23 de ani) titular, Mantova a câștigat în deplasarea de la Catanzaro, scor 3-1, într-un duel al rundei cu numărul #6 din Serie B, al doilea eșalon al fotbalului italian. Fotbalistul român a contribuit decisiv la victoria echipei sale, oferind ultima pasă la golul care a deblocat tabela, iar acest lucru s-a întâmplat la o distanță de numai cinci zile de la înfrângerea României cu Suedia de la București, meci la finalul căruia selecționerul Gică Hagi i-a certat pe jurnaliști pentru că nu l-au menționat pe acesta când a venit vorba de jucătorii care traversează o perioadă bună și nu au fost convocați la prima reprezentativă.

Rareș Ilie, pasator decisiv în Catanzaro – Mantova 1-3!

Titular în partida de duminică, fostul jucător de la Rapid a oferit pasa decisivă la golul care a adus-o în avantaj pe Mantova în duelul cu Catanzaro. În minutul 30 al întâlnirii, Rareș Ilie a executat perfect o lovitură de la colțul terenului, iar Bodin Tomasevic a reluat cu succes în poarta gazdelor. Patru minute mai târziu, oaspeții au mai punctat o dată, prin Francesco Ruocco, iar Davide Bragantini a făcut 3-0 după pauză, mai exact în minutul 55.

Fotbalistul român a fost prezent pe teren până în minutul 66, moment în care a fost înlocuit de Alain Longonda. Golul de onoare al gazdelor a venit în prelungiri, mai exact în primul minut suplimentar al partidei, și a purtat semnătură lui Matias Antonini. Grație acestui rezultat, Mantova a ajuns la borna cu numărul 14 după primele șase etape și a urcat pe poziția secundă în Serie B.

Gigă Hagi l-a lăudat pe Rareș Ilie după România – Suedia 0-1

De la începutul actualei stagiuni și până în prezent, Rareș Ilie a bifat opt meciuri oficiale pentru Mantova în toate competițiile, fiind titular în toate dintre acestea, timp în care a izbutit să înscrie un gol și să ofere trei „assist”-uri, confirmând astfel faptul că este unul dintre cei mai prolifici stranieri în momentul de față.

„De ce nu l-ați pomenit și pe Rareș Ilie, nu ați văzut cum joacă? Ați spus alte nume (n.r – Ianis Stoica). El joacă la Mantova, care e în primele 2-3, și joacă titular. Cu Pancu, la U21, a fost printre cei mai buni. Am dat doar un exemplu și l-ați omis. Cum eu fac greșeli și voi faceți greșeli”, a declarat Hagi după eșecul cu Suedia de la București, 0-1.