October 11, 2026

Sportica

Stiri sportive la minut

Ovidiu Burcă și fotbaliștii lui Sepsi, plecăciune după înfrângerea cu Dinamo: „Cea mai bună echipă”

Ovidiu Burcă și fotbaliștii lui Sepsi, plecăciune după înfrângerea cu Dinamo: „Cea mai bună echipă”

Dinamo a câștigat cu 2-0 în deplasarea de la Sepsi, după ce a stabilit scorul final încă din prima repriză. Covăsnenii nu au avut foarte multe șanse în fața liderului din SuperLiga României, iar în prima jumătate „câinii” au dominat categoric. Atât Ovidiu Burcă, antrenorul covăsnenilor, cât și fotbaliștii lui Sepsi au simțit că Dinamo este echipa superioară și au recunoscut acest lucru la flash-interviu.

Fotbaliștii lui Sepsi au recunoscut supremația lui Dinamo după meciul direct

La finalul partidei Sepsi – Dinamo 0-2, Nicolae Păun, căpitanul echipei, și Doru Andrei au vorbit despre cum au simțit echipa Dinamo din teren. Ambii au avut aceeași concluzie, și anume că formația antrenată de Nuno Campos este cel mai puternic adversar pe care l-au întâlnit până în acest moment, după 11 etape.

„Am încercat să jucăm, să producem ceva, dar a venit golul din fază fixă și au controlat jocul apoi. Este cea mai bună echipă contra căreia am jucat până acum. Au maturitate în joc. Nu trebuie să ne precipităm pentru că am pierdut două meciuri la rând”, a declarat Nicolae Păun la Prima Sport 1.

„Am început jocul destul de bine, am făcut pressing, dar după faza fixă din care au deschis scorul s-a rupt jocul. Trebuie mai multă responsabilitate la fazele fixe. Am lucrat fazele fixe, dar tot am primit gol. Am întâlnit liderul campionatului și mi s-a părut cel mai puternic adversar din acest sezon. Campionatul este lung. Nu trebuie să facem înmormântare după două înfrângeri consecutive. Sperăm să luăm trei puncte la următorul meci, cu Petrolul”, a explicat Doru Andrei.

Ovidiu Burcă se află în asentiment cu elevii săi după Sepsi – Dinamo 0-2

Ovidiu Burcă s-a arătat deranjat de modul în care echipa sa a încasat primul gol, care a fost înscris de Martin Pascual în urma unei faze fixe. Antrenorul covăsnenilor a explicat că a lucrat apărarea în astfel de situații, întrucât este conștient că acesta este punctul forte al dinamoviștilor, însă elevii săi tot nu au izbutit să evite golul. Deși crede că soarta partidei putea fi alta dacă echipa sa nu primea acel gol, Ovidiu Burcă a recunoscut că Dinamo este un adversar redutabil și că fotbaliștii săi au simțit acest lucru din teren:

„Ne-am pregătit toată săptămâna la faze fixe și este foarte greu când primești gol. Îi felicit, au fost echipa mai bună astăzi. Am arătat câteva momente bune, am avut și ocazii, dar am simțit că au o viteză în plus față de noi. Jucători mai buni… astea-s lucrurile care fac diferența. Ne-au pus de multe ori în dificultate, mai au și acest portar care este un jucător în plus în teren. Și băieții au simțit din teren că Dinamo este o echipă bună, cu jucători valoroși”, a declarat Ovidiu Burcă pentru sursa citată.