Calvarul românului care și-a terminat cariera la națională în fața lui Maradona: „Am vrut să-l ridiculizez, apoi am simțit numai cuțite-n genunchi”
Nicolae Mitea a fost unul dintre cele mai mari talente ale României din ultimii ani. Măcinat de accidentări, el nu a mai ajuns la potențialul maxim pe care lumea fotbalului românesc îl aștepta. În exclusivitate la FANATIK SUPERLIGA, fostul internațional român a vorbit deschis despre ce a trăit în urma unei accidentări grave, care i-a marcat parcursul.
Nicolae Mitea și povestea accidentării care i-a marcat cariera
Nicolae Mitea începuse să simtă o ascensiune fulminantă în carieră odată cu transferul la Ajax, formație pentru care începuse în forță, ba chiar contribuind la titlul „Lăcnierilor” din 2003/2004 cu 7 goluri și 2 assisturi în 23 de meciuri. O accidentare suferită într-un meci amical, contra echipei pregătite de marele Maradona la acel moment, Boca Juniors, avea să îi destabilizeze ascensiunea. Mitea a explicat cât de groaznice au fost durerile care l-au încercat ulterior.
„M-am accidentat și cam acolo s-a rupt totul. După echipa națională, după ce am jucat cu Macedonia atunci în preliminariile Campionatului Mondial, când am marcat acele două goluri cu Macedonia, următoarea perioadă, după vreo lună de zile, două luni, la club, la Ajax, m-am accidentat. Am avut ligamentele încrucișate la genunchi și… Țin minte momentul. Eram într-un meci amical. Noi în fiecare vară făceam Ajax Tournament și erau patru, cinci echipe din toată lumea, Europa, depinde cine se înscria.
Și am avut, țin minte, un meci cu Boca Juniors. Antrenorul lor era Maradona. Cu ghinionul acela, da, mi-am încheiat cariera în fața lui. Am câștigat, ce-i drept, 1-0 meciul ăla. Am jucat cam vreo 70, 80 de minute și, îți dai seama, fundașul văzând că tot îl driblez, că suporterii, stadionul, săreau… I-am dat-o între picioare, l-am ridiculizat. Și pe final mi-a făcut semn că mă rupe. Și prin minutul 87, 88 atunci, tot așa a venit o minge. Trebuia să o redublez eu simplu… și am încercat eu să-l driblez, să-l fac pe exterior pe stânga și mi-a venit cu o alunecare direct pe piciorul drept, pe gambă și mi-a făcut așa piciorul… S-a și văzut. Era o porțiune așa din gazon ruptă, era meciul filmat. I-a dat cartonaș galben. N-am știut pe moment ce am.
Mi s-a blocat piciorul, nu puteam să-l mai întind deloc. A venit Sneijder la mine, încerca să mă ajute să-l tragă. Am mai continuat alea două, trei minute care au mai fost din joc. M-am dus la vestiar, s-a uitat la mine doctorul, medicii și au zis mâine trebuie să mergem… Se umflase genunchiul. Am simțit că-mi taie piciorul. Pe viu. Numai cuțite în genunchi, nervi, nu mai știu. Nu știam ce fel de durere este. Îmi explodase capul de durere, îți dai seama. M-am gândit că poate e o accidentare de vreo săptămână, două, în care pot să revin. Și când m-am dus, bine… doctorii știau, dar n-au vrut să-mi zică, fiind mic… și n-au vrut ca să îmi dea un șoc din ăla și mi-au zis: „Mergem mâine, facem un RMN dimineață, după care vedem ce se întâmplă”. Am fost, am făcut RMN-ul și după ce a ieșit rezultatul mi-a spus: „Vezi că o să ai o accidentare, o operație mică, o mică incizie”. Gata, atunci mi-am dat seama că e ceva mai grav!”, a spus inițial Nicolae Mitea.
Regretă Nicolae Mitea cele întâmplate pe gazon? Cum a trăit totul după accidentare
Acum, actualul antrenor la academia FC Barcelona din România a spus că nu putea evita momentul respectiv și că, în opinia lui, tot ar fi venit la un moment dat. El a mai explicat și cum a văzut psihic în urma unei noi accidentări, la o perioadă scurtă de timp. „Ăla am fost eu. În caz că nu se întâmpla atunci, poate se întâmpla mai târziu, pentru că mie tot timpul îmi plăcea să joc, să merg, să driblez, ăsta era stilul meu de a juca. Nu știam să joc simplu, rar o făceam și nu mă simțeam în largul meu.
M-am operat, mi-am revenit, am reintrat după șase luni de zile. Țin minte și acum că am avut primul meci al meu a fost derby cu Feyenoord Rotterdam la Feyenoord. După șase luni am jucat primul meci, vreo douăzeci de minute, și am dat gol în meciul ăla, deci am intrat cu gol. Nu se așteptau, au rămas toți surprinși, până și eu de mine, îți dai seama, să intri după atâta timp fără curaj, fără încredere. Am dat gol și după vreo trei, patru luni altă accidentare la glezna dreaptă. Tot așa, un fundaș m-a lovit. Altă operație. Am căzut psihic!”, a mai spus fostul mare fotbalist român.
Cât de mult afectează o accidentare gravă moralul unui fotbalist, de fapt
Nicolae Mitea a mai vorbit și despre aspectul psihologic pe care îl presupune o accidentare gravă. El a simțit pe propria sa piele cât de greu este să mai ai încredere că poți intra în dueluri cu adversarii sau că mai poți da randamentul anterior accidentării suferite. „Cele 6 luni sunt groaznice. O perioadă de o lună, două luni de zile trebuie să mergi numai în cârje. Îți sapă mult de tot la moral. Stai și te gândești… Oare voi mai fi la fel cum am fost înainte? Sau voi mai putea juca la fel de bine cum am făcut-o?
După, ai frică să bagi piciorul, nu mai ești tu și psihic… În primul rând nu mai ești cum ai dori. E cumplit, pentru că până să apuci tu pe urmă să-ți revii și să mergi pe mental, să ajungi la încrederea pe care ai avut-o dinainte, e foarte greu, mai ales dacă îți mai vine și altă accidentare, cazi rău de tot. Ceea ce la mine, din păcate, s-a întâmplat. S-au întâmplat două, trei accidentări grave în timp de doi ani de zile!”, a concluzionat Nicolae Mitea la FANATIK SUPERLIGA.
- 2014 este anul în care Nicolae Mitea s-a retras
- 75 de meciuri a strâns pentru Ajax Amsterdam
Nicolae Mitea, totul despre accidentarea care i-a distrus cariera
