October 13, 2026

Sportica

Stiri sportive la minut

Singurul reproș pe care Ilie Dumitrescu i-l face lui Gică Hagi după patru înfrângeri consecutive: „Am suferit!”

Singurul reproș pe care Ilie Dumitrescu i-l face lui Gică Hagi după patru înfrângeri consecutive: „Am suferit!”

Ilie Dumitrescu a observat un minus în jocul României cu Suedia, 0-1, de pe Arena Națională. Fostul atacant al „Generației de Aur” știe la ce trebuie să lucreze Gică Hagi.

Hiba văzută de Ilie Dumitrescu în România – Suedia 0-1

Campania Ligii Națiunilor din luna octombrie a fost un dezastru pentru România. „Tricolorii” au pierdut toate cele patru meciuri: 1-2 și 0-1 cu Suedia, 2-4 cu Bosnia și 0-6 cu Polonia și sunt ultima în grupă cu 0 puncte.

În ultimul joc, cu Suedia, de pe Arena Națională, susținută de 50.000 de fani în tribună România a arătat o altă atitudine. În ciuda faptului că a fost învinsă din nou. De fapt, acest aspect a fost observat inclusiv de Ilie Dumitrescu.

Întrebat de elementele de ordin tactic, oficialul FRF a dezvăluit că nu a înțeles de ce Răzvan Marin a jucat atât de retras. Ilie Dumitrescu este de părere că pe faza de construcție, mijlocașul de la AEK Atena trebuia să își ajute coechipierii în atac, nu să stea atât de retras.

„În momentul în care retragi un mijlocaș între fundașii centrali, cum îl vedem pe Kimmich la Bayern Munchen, obiectivul este ca atunci când treci de prima linie de pressing, Răzvan Marin să nu mai rămână acolo. Să aibă capacitatea, cum fac Vitinha și Joao Neves, să ajungă la finalizare. Răzvan Marin a ajuns în careu în minutul 60. Am suferit la capitolul ăsta.

Am reușit două centrări foarte bune în partea dreaptă. A avut o demarcare foarte bună Florin Tănase”, a declarat Ilie Dumitrescu, în direct la Digi Sport.

Ce urmează pentru echipa națională după patru eșecuri consecutive

Ilie Dumitrescu este de părere că Gică Hagi a învățat din acest experiment, în care a convocat 33 de jucători pentru cele patru partide din Liga Națiunilor. Oficialul Federației Române de Fotbal consideră că la acțiunea din noiembrie, când România va întâlni Polonia și Bosnia va știi la ce jucători să renunțe.

„Gică Hagi are o idee completă acum, poate alege între cele două sisteme. Avem o grupă superioară față de ce am avut ediția trecută din Liga Națiunilor”, a mai spus Ilie Dumitrescu.