October 13, 2026

Sportica

Stiri sportive la minut

Jucătorul lui Cristi Chivu, vizat direct de revoluția dorită de Zinedine Zidane la naționala Franței!

Jucătorul lui Cristi Chivu, vizat direct de revoluția dorită de Zinedine Zidane la naționala Franței!

Jucătorul lui Cristi Chivu, vizat direct de revoluția dorită de Zinedine Zidane la naționala Franței!

Zinedine Zidane (54 de ani) și-a propus în acest mandat al său ca selecționer al naționalei Franței să revitalizeze fotbalul din această țară când vine vorba despre o poziție în teren destul de sensibilă în acest moment pentru cei din Hexagon. Este vorba despre postul de fundaș lateral, în ambele flancuri, acolo unde francezii nu au foarte multe soluții viabile în acest moment.

În ce constă „revoluția” lui Zinedine Zidane la naționala Franței

Potrivit L’Equipe, preluat de Marca, fostul mare fotbalist și-a asumat deja pe durata acestui mandat această misiune de a produce noi fundași laterali „de excepție”. Iar în acest sens a discutat deja cu Federația Franceză de Fotbal, prin Comisia Tehnică, despre această chestiune și, de asemenea, a pus la cale un plan complex, în colaborare cu Hubert Fournier, șeful Comisiei Tehnice, Gerald Baticle, selecționerul de la U21, și Bernard Diomede, selecționerul de la naționala U20.

Contextul este cel în care se pare că frații Theo și Lucas Hernandez nu mai sunt văzuți drept variante solide, iar Jules Kounde dă în continuare semne că s-ar simți mai bine ca fundaș central mai degrabă decât fundaș dreapta. În plus, Malo Gusto de la Chelsea nu a fost convocat de „Zizou” pentru această acțiune din Liga Națiunilor.

Astfel, Zidane încearcă să meargă în această perioadă pe câțiva jucători destul de tineri pe pozițiile respective. În primul rând, Adrien Truffert (24 de ani), fundașul stânga de la Bournemouth, a fost folosit destul de mult în aceste meciuri și chiar a fost lăudat de către jurnaliștii de la L’Equipe pentru evoluțiile sale de până acum.

Un fotbalist al lui Cristi Chivu de la Inter Milano este vizat și el

De asemenea, a mai ieșit în evidență în această perioadă și Pierre Kalulu (26 de ani) de la Juventus, o apariție rară până acum la naționala Franței, fundaș central de meserie, trimis acum în bandă de către Zinedine Zidane. Mai mult, Andy Diouf (23 de ani) de la Interul lui Cristi Chivu (45 de ani), mijlocaș central la bază, a fost de asemenea reprofilat de către noul selecționer cu ocazia acestei acțiuni și nu s-a descurcat deloc rău.

Andy Diouf Inter Milano Franța
Andy Diouf, fotbalistul francez de la Inter Milano. Foto: Hepta

Nu în ultimul rând, jucătorii de la naționalele U21 și U20 ale Franței despre care se spune în prezent că ar putea face pasul în scurt timp la prima reprezentativă în acest nou context ar fi Dayann Methalie (20 de ani), fundaș stânga la Sunderland, și Sael Kumbedi (21 de ani), fundaș dreapta la VfL Wolfsburg. „Antrenorul le cere fundașilor laterali să fie foarte ofensivi”, a subliniat recent Adrien Truffert, titular în meciurile Franței cu Turcia și Italia.