Investiție de 1,4 milioane de euro la Dinamo! Andrei Nicolescu: ”Sunt bani pe care nu o să-i vedem returnați niciodată”
Conducerea lui Dinamo vrea să vină cu un upgrade serios în ceea ce privește condițiile de pregătire și pentru asta este gata să facă investiții majore. Andrei Nicolescu a vorbit despre un proiect care se ridică la 1,4 milioane de euro.
Andrei Nicolescu a anunțat o investiție importantă la Dinamo
Mai exact, președintele ”câinilor” a dezvăluit că se dorește refacerea terenurilor din cadrul bazei de pregătire de la Săftica. El a precizat că schimbarea este absolut necesară pentru ca antrenamentele echipei să se desfășoare în cele mai bune condiții.
”Am făcut un calcul și nu ne trebuie decât 600.000 de euro pentru terenul artificial, ca să-l transformăm într-unul hibrid, și 800.000 de euro pentru a schimba fundația și tot terasamentul terenurilor de iarbă.
Refăcut cu toată structura care a fost făcută la nivel de 2003, 2004, 2005, habar n-am, și care e la nivelul ăla. Doar luna trecută am făcut investiții în optimizarea terenurilor de iarbă de 20 și ceva de mii de euro, lucrări care sunt absolut necesare pentru că trebuie să ne folosim de terenurile alea.
Sunt niște bani pe care îi vedem acolo și nu o să-i vedem returnați niciodată, dar îi vedem în capacitatea de a ne antrena bine zi de zi”, a declarat Andrei Nicolescu, la emisiunea ”Puls Alb-Roșu”.
Cât vor dura lucrările
Oficialul dinamovist, care la FANATIK SUPERLIGA a venit cu explicații despre poza virală în care își arată mușchii împreună cu Ianis Tarbă, a mărturisit că schimbările de la Săftica vor dura aproximativ trei ani.
”Noi avem o prognoză legată de o participație pe infrastructură de multe milioane, care arată niște lucruri ongoing într-un interval între 24 și 32 de luni, adică aproape trei ani de zile, ca să poți să faci infrastructura punctual și să ajungi la nivelul la care îți dorești.
În momentul în care vrem să facem acest lucru, se va face treptat, parțial și gradual. Evident, vom suferi un pic, dar în același timp vom ține structura și infrastructura pe care să ne putem antrena”, a spus Andrei Nicolescu.
Când va fi gata noua siglă a lui Dinamo
Șeful ”câinilor” a mai anunțat că a început procesul pentru realizarea noii sigle a clubului. El a dezvăluit că a fost aleasă agenția care va realiza noul logo și a estimat că totul va dura mai bine de un an.
”Suntem destul de departe de schimbarea siglei. Agenția a fost aleasă, există și un cadru foarte bine stabilit pentru ca agenția să propună identități pe repede-înainte. Există și un cadru stabilit pentru a pune la dispoziția suporterului reprezentativ de la Dinamo capacitatea de a vota și de a-și exprima opinia despre ce identitate i se pare mai semnificativă și mai emblematică pentru istoria și pentru clubul Dinamo.
În același timp, suntem acolo unde eram și acum 2-3 luni, unde lumea mă înjura și mă lua în derâdere. Este un proces complex care, dacă vrem să fie făcut ca lumea, durează. Nu se poate face, așa cum văd în zeci de mesaje pe chat, în ‘5 minute cu ChatGPT și gata, avem siglă mai bună decât porcăria asta și o rezolvam imediat în locul lui’.
Am mers pe un proces care va dura. Sper să dureze mai puțin de un an, dar se pare că va dura mai mult de un an. Cred că trebuie să ne pregătim sufletește să fim împreună, nu pentru noua siglă”, a afirmat Nicolescu.
