Gigi Becali a făcut anunțul despre viitorul lui Marius Baciu la FCSB: „Dacă nu câștigăm cu Craiova, pleacă!”
Marius Baciu trebuie să învingă la Craiova pentru a-și salva postul, lucru confirmat de Gigi Becali. Patronul celor de la FCSB anunțase înainte de meciul cu Petrolul că Marius Baciu trebuie să facă patru puncte cu Petrolul și Craiova pentru a-și salva postul.
Marius Baciu trebuie să învingă la Craiova dacă vrea să rămână antrenor la FCSB
Acum, după 2-2 cu Petrolul, lui Marius Baciu îi rămâne doar varianta victoriei la Craiova pentru a se „salva”. Cu toate acestea, Gigi Becali nu a dorit să comenteze prea mult acest scenariu, considerând că echipa a arătat un fotbal de calitate cu Petrolul și că a dominat meciul.
„Dacă va câștiga la Craiova… Nu știu încă, nu pot să vorbesc acum despre asta, echipa e în creștere, trebuia să câștigăm meciul ăsta, am avut bară, multe ocazii, am luat goluri aiurea, dintr-o greșeală, dintr-o fază fixă.
În a doua repriză tot noi am dominat jocul. Nu are rost, nu vorbesc acum despre schimbarea lui Baciu, nici nu mă gândesc la asta. Am spus că trebuie să facă patru puncte în două meciuri, mai e un meci. Dar nu mă gândesc la ora asta. Eu mă gândesc doar la formula ideală”, a declarat Gigi Becali în direct la Digi Sport.
Gigi Becali nu vrea să audă despre varianta Marius Șumudică antrenor la FCSB
În condițiile în care există zvonuri că Marius Șumudică ar putea să-l înlocuiască pe Marius Baciu pe banca celor de la FCSB, Gigi Becali anunță că nu se pune problema. Paradoxal, Gigi Becali exclude o colaborare cu Șumudică doar pentru a nu se certa cu galeria, la fel ca și în cazul Zicu.
„(n.r. Despre schimbarea antrenorului) Dacă vreți voi să vorbiți… Repet, nu e niciun fel de… (n.r. Despre varianta Șumudică) Nu este adevărat, sunt numai invenții, nu este adevărat. Vorbesc cu Șumudică, dar nu. I-am spus să convingă el galeria dacă poate, cum i-am spus și lui Zicu. Ce, mie îmi trebuie scandaluri? Nu, eu stau liniștit”, a completat Gigi Becali, care ulterior a anunțat la TV Prima Sport că Marius Baciu va pleca de la FCSB, dacă roș-albaștrii nu vor câștiga derby-ul: „(n.r. nu câștigă FCSB la Craiova, Baciu pleacă?) Aia cu siguranță. Asta pot să spun”.
