Agresorii lui Donnarumma, judecați după 3 ani! Detalii cumplite au ieșit la iveală: soția portarului a pierdut sarcina. Principalul suspect a făcut scandal la proces
Trei bărbați cu vârste cuprinse între 21 și 24 de ani au ajuns în fața Tribunalului Corecțional din Paris, fiind judecați pentru implicarea în jaful comis asupra lui Gianluigi Donnarumma și a partenerei sale, Alessia Elefante, în iulie 2023. Între timp, Alessia i-a devenit soție portarului de la Manchester City.
A început procesul atacatorilor lui Gianluigi Donnarumma
Procesul a debutat joi, 10 septembrie, și a readus în atenție momentele îngrozitoare prin care au trecut cei doi. În noaptea de 20 spre 21 iulie 2023, patru indivizi cu fețele acoperite au pătruns în apartamentul de lux al cuplului de pe Avenue Montaigne, în Paris, în timp ce Gianluigi și Alessia dormeau.
Portarul, care pe atunci evolua la Paris Saint-Germain, s-a trezit cu unul dintre atacatori lângă el. Italianul a fost lovit în față cu un box metalic, amenințat cu un cuțit la gât și imobilizat. Hoții i-au cerut în special ceasurile, printre bunurile prădate fiind și un Audemars Piguet.
Alessia Elefante era însărcinată
Unul dintre cele mai dramatice momente ale procesului a fost dezvăluirea Alessiei, care tocmai aflase că este însărcinată în acea perioadă. Nu a contat acest lucru pentru atacatori, care au agresat-o fără menajamente. La câteva zile după noaptea de coșmar, Alessia Elefante avea să piardă sarcina.
Atacatorii au fugit cu ceasuri, genți, haine și alte obiecte de lux, prejudiciul total fiind estimat în cadrul procesului la aproximativ două milioane de euro, conform publicației Le Figaro. Numai ceasul Audemars Piguet al lui Donnarumma era evaluat la 106.000 de euro. Deși primele informații apărute după jaf indicau un prejudiciu de aproximativ 500.000 de euro, datele prezentate odată cu procesul ridică valoarea acestuia la circa două milioane de euro.
Cine este „Ganito”, presupusul șef al operațiunii
„Capul” operațiunii ar fi Ilyas Kherbouch, zis „Ganito”, un personaj foarte cunoscut autorităților franceze. Acesta are un trecut infracțional bogat, cu furturi, răpiri și sechestări. În martie 2026 a evadat din penitenciarul Villepinte și a fost capturat după 13 zile. Mai mult, în august 2026, autoritățile penitenciare ar fi dejucat o nouă tentativă a acestuia de a evada, așa că l-au mutat de urgență într-o altă închisoare.
Un alt suspect, Moktar Diop, și-ar fi recunoscut implicarea în spargere, însă neagă că ar fi agresat victimele. Kherbouch și un alt inculpat contestă vehement toate acuzațiile. Un al patrulea suspect a decedat în pușcărie, în 2024. Presa franceză relata că acesta s-ar fi sinucis.
„Ganito”, scandal uriaș la proces
Prima zi a procesului nu a fost deloc una liniștită. Conform L’Équipe, Ilyas Kherbouch ar fi provocat un adevărat scandal în sala de judecată, unde ar fi insultat și amenințat polițiști. Situația a devenit atât de tensionată încât a fost nevoie de întărirea dispozitivului de securitate, iar ședința de judecată a fost întreruptă temporar.
Gianluigi Donnarumma și Alessia Elefante nu s-au prezentat la proces și sunt reprezentați de avocați. Cei doi au reușit între timp să treacă peste o parte dintre momentele dramatice trăite în 2023. În septembrie 2024, Alessia a adus pe lume primul copil al cuplului, un băiețel pe nume Leo.
