Jovo Lukic, după transferul ratat și coșmarul cu Universitatea Craiova: „Nu pot face nimic!”
Iulian Cristea, fundașul Universității Cluj, recunoaște că în vestiarul echipei sale există o frustrare enormă. Astfel, clujenii trebuie să se trezească rapid din pumni și să înceapă să lege victoriile, pentru a nu prinde contactul cu locurile de play-off.
Iulian Cristea crede că echipa sa are o problemă de moral și un complex adevărat în fața Craiovei
Iulian Cristea nu înțelege cum Universitatea Craiova a câștigat trei trofee în fața „studenților” clujeni: campionatul, Cupa și Supercupa. „Am făcut o primă repriză destul de bună. Am vorbit la pauză, iar după pauză a fost un eșec total. Am luat trei goluri destul de repede. Tot ce am vorbit s-a dus de râpă. O seară urâtă și o deplasare extrem de grea. Mergem foarte triști acasă. Ne-am propus să nu le dăm șanse de a marca și apoi să le punem probleme. A fost o primă repriză echilibrată. Nu am avut ocazii, dar nu îmi aduc aminte să fi avut nici ei, poate doar la primul corner. Prima repriză a fost echilibrată. Pentru a doua nu am cuvinte.
E frustrant. Am pierdut trei trofee în fața lor. Am început un nou sezon și trebuie să ștergem cu buretele ce a fost. Anul acesta este un nou sezon și, din păcate, nu reușim să începem mult mai bine decât ne-am fi așteptat. Începem ca sezonul trecut, cu puține puncte și cu un joc care nu ne face cinste.
Cred că ne-am autodepășit cu toții și am reușit să strângem rândurile. Trebuie să fim mult mai maturi, mai curajoși, să jucăm unul pentru celălalt. Din ce am văzut în seara asta, nu am mai avut dorința de a alerga mult mai mult, de a fi mai răi decât adversarul. Când pierzi, nu e plăcut să pierzi de maniera asta. Nervii își spun cuvântul, nu mai reușești să te controlezi și apar frustrările”, a declarat Cristea la Digi Sport.
Jovo Lukic este împăcat cu gândul că a ratat orice transfer în această vară, după ce a fost la Campionatul Mondial
Vedeta echipei, Jovo Lukic, nu a reușit să înscrie în Oltenia și nici nu a prins un transfer în afară în acest mercato. Fotbalistul spune că nu este marcat de faptul că a ratat un transfer, deși ar fi avut șansa să câștige un salariu de trei ori mai mare decât are la Cluj-Napoca. Lukic a avut o ofertă concretă de la FCSB de 2 milioane de euro și alta similară din Egipt, care a căzut din motive care nu au fost dezvăluite oficial.
„Nu mă gândesc la transfer. Dacă se întâmplă, se întâmplă. Eu nu pot schimba nimic. Dacă cei din club decid să nu mă vândă, nu pot face nimic. Respect orice decizie ia clubul. Nu e nicio dezamăgire. Dacă mă gândesc la cum eram anul trecut… Nu eram nicăieri anul trecut, așa că nu e rău deloc”, a declarat Lukic.
Cât despre meciul pierdut în Oltenia, Lukic crede că el și coechipierii săi au un complex în fața oltenilor. „Craiova a fost mult mai bună decât noi. Am făcut greșeli îngrozitoare, inclusiv eu am făcut multe greșeli. Sunt greșeli individuale care ne-au costat. Craiova a meritat victoria.
Am fost motivați, dar nu știu… Nu ne merge bine aici, la Craiova. Ei mereu sunt mai buni decât noi aici. Nu știu, nu am nicio explicație. Trebuie să rămânem cu capul sus și să câștigăm următorul meci. Trebuie să fim mai concentrați în ultima treime și să jucăm mai simplu. Uneori, luăm deciziile greșite, adversarul pleacă pe contraatac și luăm goluri”, a declarat Jovo Lukic.
